Ca la mama – prima parte

Sunt retete, sigur ca sunt, insa nimic nou sau spectaculos. Pur si simplu mi-am amintit de sambetele in care erau parintii acasa, se gatea si in toata casa mirosea a mancare, era abur. Pentru ca generatia din care fac parte, crescuta cu cheia de gat, la final de saptamana vedea desfasurare de forte.

Adica nu stiu la altii cum era, dar se gatea pentru o saptamana, un fel unu, un fel doi si pe langa mai o gogoasa, mai o friptura cu cartofi (aveam un macelar in bloc, pile neica). Plus ceva de ciugulit (o salata orientala, fasole batuta, dupa sezon si chef).

Am reluat azi traditia si pentru inceput am facut o supa de pui dupa cheful meu ca tot e sarbatoare, nu? „Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi si noua toate”.

A, titlul nu are legatura cu site-ul Laurei, asa mi-a venit mie ideea.

Oricum totul incepe cu treburile brute, pus trei oale pe foc (fel unu, supa, fel doi, fasole, de ciuguleala, fasole batuta).

Am racolat legumele din frigider, am pus si un cartof din camara, aveam chef de supa de pui „zdrobita”. Si cum nu imi sta in fire sa arunc nimic de mancare, am folosit la maximum resursele.

Nu stiu altii cum sunt dar am un pitic (nu numai unul, fireste), la supa de pui mie imi place ghimbir. Daca se poate din cel negru. Asa ca pun la fiert si scot la final cand mai cojesc si carnea de pe carcasa. Cu mila, resturile merg la adapostul de catei asa ca le las si lor sa infulece.

Iar la genul asta de supa „zdrobita” la final bag „piureiatorul” (ce vremuri dom’le) si fac nitel praf din legume, nu de tot, dar musai cartoafa. Si pun si niste paste (din alea „traforate” cu bronz, da Moni? ca nu se rasfierb).

Si fac si o poza la strelici pentru Puiu, ca de mult nu am mai facut.

Si gata, hard roc aleluia (imi place supa deasa dar si limpede, piticii astia). A musai in afara de ghimbir pun mult piper la final, parca nu merge fara.