AMR doua zile

Adica weekend-ul asta si gata, inapoi la munca, „like a rock”.

Nu am tonusul si buna dispozitie a lui The Rock, dar mi-a placut fata lui pe micii de la bulgaroaica.
Sa pun si eu la jurnal ceva potol, nu cine stie ce dar nu am mai facut-o de mult.
Cum ziceam, pofta ce am poftit, mici de la bulgar, mic dejun de final de vacanta (vorba lui Jean Constantin, asa liniste sa ai matale … dar trecem si peste asta).

Plus ca in penurie, de la cutia milei, bunatati.

Si ceva ca in vremurile bune (si am de gand sa repet, ca poza asta are doua saptamani dar sa mai tin poze si pentru vreo alta postare, daca nu om crapa de cald si foame).

Si ca la cantina, pilaf de nimic si o ceafa marinata de Kaufland.

Am tras si o ciorba (acum nu mai facem dupa pofte ci dupa ce am adunat prin congelator) cu porc si legume diverse si o mancare cu doua feluri de carnati, kaizer si oarece cartofi. De cate ori scriu un ingredient imi vin in minte preturile si diferentele fata de acum un an …

Mancarea insa a beneficiat de dafin din gradina proprie, economie maicã.

Si o pofta, daca tot am bolit la mare si am venit cu bani inapoi: gyros de la Spartan. Nu am mai luat, e prima data. Bai, exceptional. Nu e ieftin, nu prea ar avea cum sa fie ieftin, dar e foarte misto, carnea, ma rog, ca la orice gyros/saorma, buna. Dar ce e fabulos, sosurile. Si cartofii care nu-s congelati, asa ceva nu s-a mai pomenit. Si nenorocirea mare a fost ca mi-a ramas varza, sos cu usturoi si niste cartofi si le-am amestecat, gen salata. Aoleu. Oricum, e misto gyrosul de la Spartan.

In rest, chestii vii de pe langa casa. Pentru ca a decedat mortal Gigi si ramasese Marga singura, am achizitionat doi gupi, pe Pic si Poc. Am si o pisica noua de gradina, plus plante la un leu: trandafiri si o tufa de tufanele. Si atat pentru jurnal.

Eforie Sud 2022

Stiu, unde-s vremurile de alta data cand mergeam de zece ori pe an la mare, gata nene, nu mai sunt. Ca sa nu mai deranjez neamurili am mers la hotel intr-o scurta escapada, asa, ca bosorogii.

Nu am multe poze ca nu am luat telefonul peste tot (si e si prima data cand fac cu telefonul atatea), va zic asa, pe puncte:

  • Hotel Cosmos in Eforie Sud, comunist pe dinafara, decent pe interior, primeste caini, e pe malul marii dar pana la mare e de coborat de sus, de pe faleza, ori lent ori abrupt, dupa cum te tin oolelele;
  • Cateaua s-a simtit bine, am avut cele standard, deci si aer conditionat si briza marii deci OK, nu lux, nu mizerie;
  • Sunt oameni care coboara cu masina pana in buza marii si oameni care dorm in masina prin tufe, de retinut la a doua tinerete;
  • In general se mananca slabut si scumpicel, recomand insa terasa Petre Pescarul, unde am luat guvizi proaspeti excelenti si e altceva fata de multiplele impunge-tava, decente si ele. Nu recomand terasa lui Carlos, evitati pe cat puteti;
  • Daca aveti probleme de sanatate luati de acasa pilule, unguente si ce va mai trebuie, preturile la farmacia din Eforie Sud sunt duble sau chiar peste duble fata de cele mai scumpe farmacii din Bucuresti.

Ca o concluzie, sigur, daca puteti opta pentru turci, bulgari, greci, iesiti tot cam pe la acelasi pret, sigur, sunt si multi oameni necivilizati, pentru nevoile noastre din acest an a fost bine, adica as fi putut sta fara numar daca situatia mi-ar fi permis, mai ales ca eu am copilarit la Sud, deci imi place cumva mai mult ca altora. Foarte aglomerat (acum depinde si in ce colt de lume te strecori), cu unele exceptii mult mai curat ca in alti ani, multe cosuri de gunoi care, desi se umplu repede, se strang, rar munti de gunoaie (si in general pe strazi in zone neamenajate). Nu e de fitza sub nicio forma, aia clar. Stiu ca toata lumea are pareri, eu nu prea am, a fost ce mi-a trebuit si cat am putut dupa 9 ani fara concediu si 5 fara Eforie Sud.

Casi ne-a cam facut de castane, nu voia sub nicio forma sa iasa din hotel ca aluneca pe gresia de la iesire, am luat comentarii cu „bietu’ caine” si „e gras, de aia nu vrea” dar altfel a fost cuminte si a mancat din toate, zgarciuri de la coaste, suberek si covrigi deci da, probabil ca s-a ingrasat vreun kil 🙂