Burger on a stick

Nu mi-a venit alta idee de nume, sa traiti, fiind doua zile neinspirate, ma gandeam ca daca scriu burger pe bat o sa va ganditi la batman.
Nici la pozne nu am avut rabdare dar ideea e misto, mi-a dat-o fara sa stie, o doamna.

Slide1

Biensure ca inainte trebuie sa va arat cateva tembelisme. De exemplu, cum se bandajeaza masina in angaralele potaii ca sa nu se incinga in drum spre medic. Parasolar.

Slide2

Oua ouate de cu zori, ajunse la mine in cateva ore. Doamna care mi le aduce vine zilnic prin canicula, un kilometru pe jos, dupa aia tren, dupa aia metrou si iar pe jos. Asa, ca idee.

Slide3

Reteta misto (burgerul nu e reteta, e idee de montaj mai mult). Vinete coapte, scurse, dovlecel fiert, scurs, ambele tocate (NU cu mixerul, nu, va rog eu, nu), iaurt gras (daca nu aveti, strecurati peste noapte, conteaza), ceapa taiata marunt de tot (sau data pe razatoare) si putin usturoi, doar de iz. Toate amestecate cu ulei cat vreti si va doriti.

Slide4

Mi-am adus aminte de asta de prin patria Casandrei, grecii ii pun mult ulei de masline, e buna oricum. Pont: e mult mai buna a doua zi, desigur ca fermenteaza destul de repede, dar a doua zi, este de un gust desavarsit.

Trecem la burgerul nostru, compozitia o faceti cum vi se nazare (aveti deja pe aici cateva modele), mie, pentru ca aveam niste chiftele de-ale noastre, nu mi s-a nazarit nimic. Treaba e ca guguloaiele fripte, cum ziceam, indiferent de compozitie, le imbracati in bacon si le trageti in teapa. Pot sta binemerci pentru un bufet si sa fie montate in ultimul moment ca nu se strica nimic. Iaca, Vlad Tepes.

Slide5

Ce am folosit eu pentru montaj (dat fiind ca eu am pus chiftele, voi, treaba voastra), nu e de descris sa nu fac febra musculara la degete, ca se vede in poza:

Slide6

Ce e haios, chifteloburgerii cu tot cu tepusa se pun intre feliile garnisite, se apasa chifla, se extrage tepusa si gata.

Slide7

Stiu ca nu am avut chef de poze ca a fost un du-te vino, dar mi-a placut ideea, data si fara voie. Am sexyune dar e asa de neporno ca nu o mai pun, alta data.

Apropos de ponturi, cartofii „noi” de import, mai ales Olanda, sunt naspa, parca sunt porcesti. I-am mancat doar cat am gustat burger bites on a stick (adica pe bat si din doua imbucaturi ii gata), restul, normal, la gunoiul eco bio canin.

rororo

Zeghe burger

Adica in dungi, dupa numele celor care vrand nevrand, „joaca volei la dinamo”.

Slide1

Mai inainte sa nu uitam starea vremii in data stelara de 4 iulie.

Slide2

Si un caine care, desi era plouat, tot cersetor.

Slide3

Compozitia burgerului e fix cea de la Burger Bingo Bongo, am regustat-o pe paine cu unt, dar mi-a mai ramas de o chiftea si nitelus.

Slide4

Ei bine, burgerul asta, in zeghe, logic, a avut dungi, dupa cum urmeaza:

Slide5

In interior nu i-am mai pus ca la bigburgerul celalalt din toate, e foarte savuros, deci l-am garnisit numai cu sos de ardei copti si crema de telemea pe care in cazul in care nu o aveti o puteti face din branza si smantana in cateva secunde.
Da, merge si feta cu smantana, se combina bine umplutura asta cu burgerul nostru.

Slide6

Nu mai ramane decat sa prajim cartofii, pe care i-am condimentat tot cu boia afumata.

Slide7

Et voila, sexyune.

burger

Bai, imi ramasese fix un sfarc de carne si o lingura de sos, uleiul de la cartofi era incins, asa ca pe mai tarziu am facut si niste mini chiftelute in sos si, fireste, in burger, meatball burger, gen 😀 Vreau sa imi fac o burgerie, ca sunt placintarii, pizzerii, vreau burgerie 😀

Slide9

rororo si, era sa uit, mUE feisbuc.

Burger Bingo Bongo

Numele mi-a venit de la sine, imi aratase cineva un burger King Kong, din bantuit pe net am vazut intr-o singura zi o droaie de burgeri, imi place Celentano, asa ca o sa va zic ce si cum. Toti vor burgerul perfect (acasa sau la crasma) si cred ca al meu tinde, cel putin pana acum asa ca o sa va povestesc despre chifteaua vietii (dupa ce mai zic ceva de facebook? nu mai zic, le bag carne in frigider la cinci minute, de ceausisti).

burger

Dar stiti cum e, mai intai, amanunte pe langa. Am luat marar pentru o mancare de spital, vorba cuiva si un amarastean de buchetel era smuls cu toate radacinutele, sa vedem daca il salvez, i-am pus paznici.

Slide2

Mancarea de spital despre care va spuneam (mie imi place) e banala, curcan, conopida, sos de ardei copti, orez.

Slide3

Am luat si o bere, era la reduceri, special pentru burger, o porcarie de bere, o tin pentru pus la mancare, e de un dulce lesinat.

Slide4

Acum sa revenim la burgerul nostru cu ingredientele, din poza lipseste baconul (sunculita, kaizer, piept ardelenesc, cum vreti sa ii ziceti) si ceapa (am folosit fulgi uscati pentru ca mi-am adus aminte tarziu, puteti pune ceapa normala).

Asadar sa rezumam, in burger a intrat carnea tocata, sos de ardei copt (l-am folosit peste tot in loc de ketchup), mustar, maioneza, worcestershire, ou (da, ou, mereu am facut burgerii fara ou dar urmarind o emisiune cu burgeri americani, absolut toti, indiferent de compozitie, puneau ou in ei, am pus si eu, pentru prima data), sare, piper, boia iute (afumata).

Am amestecat bine si am aerat compozitia pana a fost pufoasa, cum zicea o doamna, carnea trebuie sa se comporte ca aluatul de cozonac. Am lasat sa se odihneasca, am format chifteaua si am fript-o in „tigaitza” pentru ca e mai comoda si se curata mai usor decat orice, mai ales cand faci doar o portie, de test.

Slide6

Dupa ce am intors chifteaua (inutil sa va spun ca am gustat compozitia de cruda pana mi-am dat seama ca nu mai am din ce o sa fac vurger daca mai continui) i-am pus felia de cascaval in cap, sa se topeasca, apoi am montat dupa cum veti vedea, desigur ca aici faceti care cum vreti si puneti ce va place, pentru mine chifteaua e importanta.

A, da, chiflele de burgeri din comert nu-s cine stie ce, dar cum spuneam, pentru o chiftea nu ma apucam acum sa coc si chifle.

No bun, la montaj se vede in poze, ca sa nu mai tocesc tastele, nu cred ca e vreo nelamurire, oricum sosul de ardei copti merge marfa in loc de ketchup, aia clar.

Slide7

Cartofii prajiti i-am dat cu boia afumata, iute, ca sa fie totul in ton (se asorteaza bine, sosul care e acelasi in chiftea, pardon, pattie, pe chifla, pardon, buns, paprika si in carne si pe cartofi, parerea mea e ca asta conteaza).

Slide8

Mai am compozitie pentru un test (fac azi sa vad daca imi iese ce mi-am propus, daca nu, va arat oricum) asa ca va mai las o sexyune, as fi lasat oul putin mai moale ca sa fie manjala maxima, ca oricum te faci ca porcul de la asa ceva 😀

Slide9

rororo si, inevitabil, mUE feisbuc

Eggburger

Atenciones, poze naspa, dar era foame si numai Memet e de vina pentru aceasta magnifica idee, desi pozele sunt naspa, ma jur, compozitia e nemaipomenita.

Slide1

Dar mai intai, poze, cum m-am jucat eu cu un baietel cu mancarea, stati calmi ca nu am indopat copilul cu potol, de la calut a mancat coada si coama iar de la oul cu cartofi, nimic, pentru ca totul era foarte picant, doar am pictat farfurii (noi astia mari in schimb am ras tot).

Slide2

Slide3

Si inca o poza, ca sa nu uit, ca nimic nu e ce pare a fi, desi aratau savuros, aripile astea de la o carciuma de pe langa Norilor, crude, crude in mijloc.

Iar sosul … nu m-as fi gandit in viata mea sa amestec doar bulion cu fulgi de ardei iute, mai bine nu dai nimic decat asa mizerie.

Slide4

Revenim la moda actuala, burgerul, nu am avut chifle si foi de salata, dar am avut altele iar compozitia e excelenta. O sa incerc sa aproximez cantitatile, la misto (sau nu), cam un pumn de carne, amestec am pus eu, trei castraveciori mici (sau unul normal), o ceapa medie, mustar, sos de soia, pasta de ardei iute, sare si piper, astea efectiv dupa cum va place.

Am macinat totul marunt, amestecat, primul a mers la gratar (s-a lipit putin, o cam ia razna gratarul meu), pe al doilea l-am dat prin ou batut si l-am prajit scurt in ulei. Nefiind programat burgerul, canci chifle, aia e, dar luati-l de burger in sensul de compozitie, ca teare bun e (nu am mentionat ca unul l-am mancat crud pe paine cu unt, ca pe tartar? ei bine, mentionez).

Slide5

Daca repet, o sa iau chifle sa il fac gigea, nu asa, la botul calului. Bai da bun a fost 😀 Sau foame mare, sau ambele.

rororo