Din diversele retete de galuste cu prune am ales-o pe cea din cartea regretatului Anton Roman si am respectat-o (zic de cantitati). Asta e reteta.
Asadar am pregatit prunele (cineva le-a scos samburii), ouale, faina, tot ce trebuie, am fiert cartofii, am amestecat cu faina si ouale (am pus un ou mai mult decat in reteta initiala iar cartofii i-am zdrobit, nu i-am dat prin masina).
Pentru garnisit am pus zaharul (brun am avut eu) odata cu pesmetul si scortisoara in putin ulei (de samburi de struguri) si le-am calit usor.
Dezavantajul metodei este ca trebuie amestecat constant pentru ca zaharul tinde sa se caramelizeze, avantajul este, zic eu, gustul mai bun. In final trebuie sa aiba aspect nisipos.
Nu am intins foaia, nu am taiat cu halba, efectiv am rupt din aluat cu mainile umezite cu apa si am facut bilute (nu din nas, nu e frumos) in jurul prunelor.
Iata gombotul:
I-am pus la fiert in apa clocotita si i-am lasat pana s-au ridicat la suprafata si inca vreo cinci minute si ceva dupa aia.
I-am invelit in „nisipul” pregatit anterior si deja racit.
Si iata productia la hectar (au fost 20 din care doi s-au mancat „la ceasca” pentru ca nu i-am infofolit bine si au plecat prunele sa se plimbe prin oala):
Si o mica sectiune:
Sunt destul de migalosi si se mananca extrem de repede, riscurile meseriei.
Aphex 