Scoici cu sos de vin

Cum spuneam, curatenia in congelator scoate la lumina zi de zi cate ceva bun, pus de-o parte in saptamana economiei. Si de data asta a fost un pachet de scoici congelate din care nu puteam sa fac decat cel mai simplu lucru posibil.

In nebunia mea de a prinde lumina, pana la urma au iesit poze pas cu pas asa ca o sa va obosesc.

Ingredientele sunt, in afara de scoici, vin alb, ardei (iute foarte putin), rosie, ceapa, usturoi, unt. Si putin ulei de masline si niste cimbrisor.

Mai intai am calit in putin ulei de masline (foc mic, cu putina sare), ceapa, usturoi, ardei.

Dupa ce s-au inmuiat am adaugat rosia fara coaja si cimbrisor si am lasat sa scada.

A urmat vinul pe care l-am lasat, la fel, sa se evapore, pana cand sosul a fost fix cum vedeti in poza.

Fac o scurta pauza, ingredientele, pana aici, pot fi consumate ca atare, deci daca le vreti mai crocante, lasati mai putin, lucrati la foc mai viu, daca vreti sosul mai patruns, lasati mai mult la foc mic, e dupa cum ii place fiecaruia.

Sosul in forma aceasta merge deja folosit la paste, orez, carne, peste, ba mai mult, daca sunteti genul care puneti la congelatori portii pentru o folosire imediata, acesta este momentul in care puteti portiona si congela, sosul trebuind apoi doar aruncat in tigaie si folosit la ce vi se nazare.

Reluam noi acum incheiem reteta noastra, punem untul si scoicile si lasam fix doar cat sa se topeasca untul si sa se lege sosul. Scoicile din imagine sunt pre-fierte, orice minut in plus le va face cauciuc. Dezghetati-le lent si lasati-le putin de tot pe foc si vor fi delicioase. Altfel, cauciuce.

Unt, fireste, cu cat mai mult, cu atat mai bun, voi stiti cat duceti si cum va place. Putin piper proaspat si totul e gata.

Felul unu a fost cu paine prajita, prea ca la mare.

Dar nu am putut sa nu arunc o mana de paste intr-o portie, pentru e musai.

Putina zapada, mult frig, cimbrisorul rezista. Si vrabiile.

rororo

Placinta cu mere

Stiu ca toti stiti a face placinta, in zeci de variante (ca si eu pana m-am hotarat la una, mi-a luat o zi si o noapte), dar daca am facut si am pozat, fie si pe bezna, de ce sa nu va arat?

Totul incepe asa: am primit niste mere eco-bio.

Apoi a inceput lupta interioara, de care sa fie, cu foi, cu foietaj, rasturnata, invartita, impletita, rasucita. Si stiti cum e cu mintile mari, m-a scos din multilema o repostare a Laurei Laurentiu, anume placinta cu mere si foi cumparate.

Si asa am facut, fix ca in reteta de la link, singura diferenta find ca in loc de faina am folosit amidon.

Cel mai greu mi-a fost sa sacrific merele pentru ca efectiv fac mai mult decat orice odorizant de camera, miroase superb in balcon, a mere si racoare. Dar le-am dat la cap, le-am cojit si le-am dat pe razatoarea mare. Pozele sunt si in bezna si facute la plici, ma iertati.

Le-am stropit cu zeama de lamaie ca sa nu oxideze prea tare (desi chiar nu are importanta, tot se fac maronii la copt) si am stors din sucul lor. Pe care l-am baut.

Am pus in amestec si scortisoara si vanilie, zahar, fireste si amidon. De ce amidon? Stiti de la mancaruri, amidonul diluat in lichid rece cum ingroasa el sosul. Ei de aia, pentru sosul merelor. Sigur ca daca faceti alta reteta, mai ales cu mere calite, ignorati amidonul. Mie mi se pare de zece ori mai gustoasa placinta cu merele necalite.

Am uns jumatate din foi (intre aproape fiecare foaie in parte) cu amestec de unt si ulei (daca tineti post, lasati untul in pace, fireste), apoi am nivelat umplutura.

Am taiatcatam putut eu de stramb bucati din viitoarea placinta, apoi am copt, nu stiu la cate grade ca de cand cu Engie trebuie mereu sa verifici gazele sa nu sari in aer.
Dar vedeti la reteta Laurei ca ea scrie din astea cu grade si timpi.

Si dupa ce s-a copt si racit, am si mancat-o, nu singura, mai multi.

Apropos de Laura, sa ma laud, ca a facut pe Mos Gerila anul acesta.

Despre carte nu am ce sa va spun mare lucru, luati-o si vedeti (au am cumparat trei ca sa dau in dar). Pe foarte scurt, este o carte foarte, foarte ingrijita, in totalitate, retetele, cum stiti si de la cele publicate pe internet, ies indubitabil, Laure nefiind genul de autor care una pozeaza si alta face sau, Doamne fereste, cum se stiu cazuri, care pozeaza si ce nu face, daca e in poza si are explicatiile acolo, sigur e facut de ea, e gustos si va iese, nu e cumparat de la raft si pozat ca pe o mareata realizare.

Nu stiu de ce am scris foarte mult, poate pentru ca ninge tare si apasat si mi-a dat sefa liber astazi?!

rororo

Fleica si cartofi la cuptor

Dupa ce am spart reduceri, „cutia milei”, ce am mai prins, urmeaza o serie de curatenie prin congelator, din seria asta azi am scos niste fleici si le-am facut foarte simplu.

Mai intai le-am dat cu sare, piper, cimbrisor si le-am lasat la temperatura camerei o perioada.

Le-am pus peste cartofii asezati in tava doar cu niste apa si sare (fara grasime, ca o sa curga de la fleici). Daca nu aveti tava cu gratar, puteti pune pur si simplu carnea peste sau printre cartofi. Daca nu aveti de niciunele nu puneti nimic.

Am pregatit un sos din usturoi, sos de soia si ce vedeti in poza de mai jos, adica un sos ca o reductie dulce acrisoara (puteti inlocui cu otet balsamic sau sos de rodie, genul ala).

Ei, de aici incolo mai sucim fleicile, le mai ungem cu sos (pastram ca sa intindem in mujdeiul asta si cand sunt toate gata), mai amestecam prin cartofi. Pana sunt toate gata.

Pai cum ziceam, gata, asta e tot.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Fleica e buna si rece, de la frigider, dar daca raman si cartofi, portie de papusi pe din doua, facem si a doua zi niste resturi, cu toate trase nitel la tigaie.

rororo

Bucurestenisme

Astazi o sa va arat numai tampenii. Si cu putina parere de rau ca a trebuit sa fentez marea aglomeratie, ca sa nu piarda oamenii avioanele, deci nu am pozat din repetitiile de centenar. Pozele s-au adunat decateva zile, nu-s artistice, asa, de chichi.

Incep cu o poza care sper sa nu fie de arhiva. Cineva, nu spun cine, s-a apucat sa scoata frumusetile de garduri de fonta (cica sa le reconditioneze, daca le reconditioneaza tot ca pe Piata Matache, de arhiva ramane).

Cateva minunate case din Cotroceni, plus niste minunate doamne, angajate de publicul larg, care, cat am stat eu acolo, au fugarit prin vant vreo trei frunze, probabil sunt platite la ora.

Catelul este in fata unei case de vanzare si tremura din toate unghiurile.

O DanDana pe 13 Septembrie.

Catedrala bantuirii (cum prind, o pozez, e interesant de vazut cum evolueaza si in cat timp, ca de ce, nu m-am lamurit).

Stiu ca nu stiu sa fac poze, dar va pot povesti. Vecinii arunca chestii pe geam, de rusine, sa nu stie lumea ca ei consuma alcool sau ca fumeaza. Asa se scapa de rusine, arunci pe geam si dupa aia te dai mare pe net cu eco bio si cat esti de kosher.
Partea haioasa e ca in fiecare dimineata vine un stol mare de ciori la scotocit. De aia zic ca e pacat ca nu stiu sa fac poze, nu mi-a iesit stolul in poze, doar putine ciori.

Ciorile (da, se impusca si ele), scotocesc fiecare farama de gunoi. Urmaresc atent un biet caine care are ceva gen hernie sau tumoare, cel mai sigur alungat din adapostul de la Pallady, ca asa se fac banii.

Si ce e mai haios, din senin, vine o cioara griva, peste astea de muncesc la mizeriile aruncate pe geam, cu o nuca in cioc.

Stiu ca nu o sa credeti, dar expresiile moacelor siderate ar merita un observator atent si un aparat fotio manuit de un profesionist.

Jur ca celelalte ciori cand au vazut-o pe asta pitzi cu nuca au stat si au urmarit-o pana a reusit sa sparga nuca si sa o manance.

Jungla urbana. Pacat ca nu scoate nimeni nasul din telefon sa vada cu ce coabitam.

Scuze de poza, am facut vreo zece si asta e cea mai buna

Un catel care traverseaza regulamentar.

Si unul dintre peisajele care imi rup nu numai masina ci si sufletul, unde erau casele astea, erau niste codri. Se mai vad in zare, ii consider de arhiva. Cat despre drumurile minunate, nu are rost sa va mai zic, se vede.

Si am observat brusc ca nu numai altii serbeaza centenarul.

Apropos de centenar, inca un gard si un leopard, poza vs ce e inauntru.

Despre potoale, ca sa nu mai bantui prin magazine in decembrie, am facut o supa de baza din niste minunate oase de vita coapte. Minunate.

Cat despre mancare populista si bucuresteana de cazan, totul pe repede inainte. Ciorba de …

… cu supa facuta din zarzavat de la congelator plus deshidratat, in mare viteza, ca la cantina.

Si …

… cu carnati si putina afumaciune, marar si tarhon, in mare viteza cu fasole cu bob mare de la Maxim’s, gata fiarta.

Plus ce am furat din mancarea cainelui, niste inimioare, trase repede in ulei.

Peste care am pus un sos din soia, ulei de susan, usturoi, five spices, un sos dulce acrisor de citrice (in original era otet dar ma feresc).

O sa spuneti ca arata dubios, posibil, dar sunt mai periculoase ca semintele, trebuiesc facute putine si asa, fara garnitura.

Si daca tot am deschis vorba despre mancarea cainelui, normal ca a lui are nenumarate legume, quinoa si bulgur, ce coada potaii de metis.

Atat, v-am zis ca azi numai tampenii de jurnal.

rororo