Virsli cu fasole?

Ma gandeam sa fac o fasole cu carnati, mare inginerie nu-i, dar aveam virsli de Salas. Care au puternic gust de oaie. Mi-am amintit ca intr-o editie foarte veche a unei reviste frantuzesti vazusem reteta de fasole cu oaie (imi promit sa o fac de peste zece ani) si am zis, asta e momentul.

Mai aveam si iutica la greu, primita de prin gradinile oamenilor.
Ce a ramas am uscat.

Am dezgehtat si virsli.

Si in afara de fasolea fiarta separat de care nu ma vai zic (se inmoaie, schimba apele, fierbe, blabla), am mai adunat usturoi (eu pe asta micutu de pus in mancare tot pus pe plita in doua il scot din gaoace), ceapa, ardei, gras si iute, morcov, pastarnac, pasta de rosii, cimbru si dafin din geam.

Intai am perpelit virsli in ulei si i-am dat apoi de-o parte. Nu lasa deloc grasime asa ca trebuie ulei, nu trebuie perpeliti mult (la ei acasa se mananca fierti), cat sa miroasa in tot cartierul a oaie numai.

In acelasi ulei se pun la inabusit legumele si mirodeniile tocate marunt, apoi se pune nitica apa si se lasa la inabusit. Pozele cu procedeul i le dedic lui memet zis si animalu’. Bogdanee, stii sapuniera mea antica, pierduta prin mari si oceane, nisipuri si vai? Iaca bre 😀

E? E de anduranta? 😀

Asa, dupa ce au fiert legumele scoatem (sau nu) betele de cimbru si foile de dafin. Adaugam odata fasolea, carnatii (sunt ambele gata, nu le face nimic sucul de rosii) si pasta de tomate, amestecam si lasam pana scade zeama cat vrem noi.

E buna si scazuta la cuptor, dar pe canicula asta ciuciu.

Era sa uit sa pozez, o prinsei la racit.

Portia unu.

Ce nu v-am aratat la farfuria asta care imi place de mor e ca are si picioruse 🙂

Portia doi.

Acum Costachel v-ar fi sfatuit la un anume vin, eu nu am cultura generala in domeniu asta decat putin, numai doua carti de oenologie pe raft, asa ca va spun ca mie mi-a mers un sprit sec si rece, un tutun si o batista, ca asa iute a fost ardeiul ala ca mi-au dat lacrimile.

Inainte sa inchei, am o nedumerire. Am mancat o conserva foarte buna de sgombro. Care dupa poze e macrou, dupa dictionar, scrumbie. Bine, macroul si scrumbia sunt rude, dar ce a fost in conserva 100% nu era scrumbie ca la noi, iata conserva:

Netul m-a bagat in ceata, scrumbie ca aia de Dunare nu e precis, mie imi pare macrou, are cineva habar pana la urma ce e sgombro? Ca netul si dictionarele mai mult te zapacesc.

Dupa atatea chestiuni de la sate, branza, urda, fasole, virsli, o melodie de aducere aminte, hard roc aleluia.

Anunțuri

Oda bibanelor

M-am tot laudat cu adusul laptelui de bibane (bivolite) de la hateg. Branza v-am aratat cum am facut. Smantana la fel. Fara fiert, fara incalzit, fermentatie naturala.

Am intrebat cum e untul de bibane? Dar urda? Nu stia nimeni. Din doi litri de lapte unul a fost de zer, restul branza. Asa ca am incercat sa fac ambele, urda si unt.

Pentru prima, am pus pe foc zerul, adica asta, in ceaun ca asa punea tanti-mea la tara.

Se lasa la foc mic, mic, sa nu clocoteasca abitir si se tot amesteca. Si se amesteca. Si se amesteca.

Dupa o vreme ultima urma de proteina ramasa, se separa. Cand se ia de pe foc arata asa:

Am lasat la strecurat in prosop.

Doaamnelor si dooomnilor, asta a iesit dintr-un kil de zer, sa tot fie 60-70 de grame de urda. De buna, e buna, cu gust foarte puternic de turma, stana, pastor de bibane, pana mea.

Testul doi, untul. Am luat trei linguri din smantana. M-am inarmat cu mixerul.

De iesit iese. Treaba e ca am schimbat vasul, cand se separa improasca apa peste tot, trebuie ceva cu pereti inalti, asa arata dupa prima tura de mixat/improscat, la viteza turbo (scursesem deja mare parte din apa).

Se mixeaza, se mai scurge apa, tot asa pana intepeneste de tot de nu mai pica de pe peretii vasului.

No bun, mi-au reusit experimentele, amu ce fac cu ele? Facui un soi de omleta cu cartofi, tortilla, deh.

Am adunat oua, cartof fiert, ceapa, untul si urda …

… am amestecat ouale cu sare, piper si urda (bai da ce buna fuse, nu seamana cu nici un produs cumparat pe care scrie „de bivolita”), plus cartoafele feliate …

… am inabusit ceapa cu sare in unt (de bibane, da?) …

… si am amestecat totul in tigaie si am lasat la foc mic sub capac pana s-a legat bine compozitia.

Si gata.

Nu seamana nici un produs scos din laptele ala cu nimic din comert, bio e fix ciuciu, vrajeala, pa.

Se taie perfect si e buna si calda …

… si, fireste, rece.

Ce sa zic, desi am folosit oua de ne-tzara, tot e cu totul si cu totul altceva, produsele luate din curtea omului, vitele pasunate pe munti si vai si adapate in Strei dau alt lapte. Asta e clar.

hard roc aleluia

Supa Guvidistica, alta combinatie, inca o decoratie

Toate supele crema de legume le denumesc guvidistice, ca la Guvi vazui, dupa ea facui. Ca nu respect combinatiile nici de condimente, nici de legume, aia e. Asta a fost portocalie ca aveam chef de aia de dovleac copt, si aia e in multe variante, ultima o vazui la Roxana. Asa ca guvidistica de azi aduna asa:

– morcovi, ceapa, ardei gras, rosii, ardei iuti.

Ardeii i-am primit, ca recolta mea a fost decimata, frumusei, de gradina si iuti cat trebuie.

Uleiul l-am condimentat cu sofran, anason stelat, cardamom si chimen.

Am amestecat bine in kukta legumele taiate cu uleiul parfumat.

Am pus la copt in kukta fara capac, in cuptor (garnitura oalei e pe capac, deci merge).

Am pus apoi apa, capac si am mai lasat pe foc.

Am mixat dupa ce am scos anasonul si cojile de cardamom si am presarat za’atar ca mirosea a Orient.

Parerea mea: v-as sfatui sa incercati odata macar amestecul asta de condimente, la supe care au ca baza morcov sau dovleac, indiferent ce mai puneti pe langa, e, dupa parerea noastra, supercalifragilistic.

hard roc aleluia si in cinstea partidului nou de distragere politica, melodia de azi este:

Cinciminutã

Cuvantul din titlu provine de mult, cand ne strangeam in grup mare si ne faceam de cap un numar de zile, indiferent de locatie, inevitabil cineva pica pe undeva la somn. Si putin probabil sa nu incerce vreunul sa ii faca glume sa il trezeasca. Nu mai stiu daca eu sau vreun amic a fost primul care am inceput sa strigam „cinci minute, mai lasa-ma cinci minute”. Dupa care a venit termenul de cinciminutã.

Care, fireste, s-a extins si in alte domenii, unde e cutare? La o cinciminutã, indiferent daca era vorba de vrajeala sau somn.

Asadar am bagat cinciminuta si aci, mancaruri din vremi caniculare, laborioase, nu, nemaivazute, iarasi nu, cu ce mai e prin casa, asta da.

Intai si intai ii multumesc prietenei Silvia, ca din vorba in vorba si din chef in chef de diverse mi-a zis ca ce buna e mortadella pe gratar. Cum am vazut ca pe multe bloguri is la moda sanwichurile, am pozat si eu dracia asta si tare e buna. Seamana cu parizerul de pe vremuri, din cele de azi am mai incercat sa fac la gratar, cu rezultate dezastruase, mortadella s-a pastrat perfect, ba s-a si facut cosulet, ar fi mers cu ou ca pe vremuri.

Asadar „reteta” e sa puneti pe gratar mortadella (daca aveti originala sau din zona si mai bine) pana se scurge grasimea din bilutele de (fireste) grasime si apoi sa o mancati pe paine prajita unsa cu putin unt si mustar de care va place.

Mie mi-a placut, ca e reteta sau nu, daca pe caldurile astea am aprins focul si la altii e reteta, eu zic ca este si cinciminuta asta.

A doua, tot ceva simplu si intalnit pe toate marile si oceanele plus insulele si continentele adiacente, taitei cu legume. M-am uitat pe taiteii pe care ii aveam, cica trebuiesc fierti cinci minute. Perfect. Am adunat si bio si nebio legumele astea (plus nitica varza, dar nu e in poza), ulei de susan, sos de soia, putin otet si zahar.

Am scos de la dilibau noua achizitie, ulei de arahide. Plus wok-ul. Deja era foarte cald asa ca voi transmite restul rapid.

Taiat repede legumele dupa chef. Pus in wok la foc mare. Si ulei in wok, fireste.

Cand s-au calit dar nu inmuiat fleasca, am pus zaharul, am lasat nitel sa se caramelizeze, apoi am adaugat taiteii, ulei de susan, sos de soia si otet.

Amestecat si gata. Ce puneti pe deasupra, treaba voastra. Recomandare: se servesc celorlalti sau voua insiva imediat, in incaperea in care duduie aerul conditionat, hop si asa.

Si ultima cinciminutã intra in sfera clasicelor chestiuni romanesti, fireste, mult mai buna facuta cu cele aduse de la ugerul bivolitei: branza tip Fagaras, dar cu branza de bivolita facuta in casa si cu smantana din acelasi animal.

Imi place la nebunie la treaba asta atat de simpla cele doua texturi complet diferite care incap intr-o lingurita, branza faramicioasa si smantana onctuasa.

Astea au fost cinciminutele, nu prea sunt retete dar parca sunt, oricum sandwichul este super, in banalitatea lui, asa ca hard roc aleluia si dedicatia de azi merge de unde vine mortadella, orasul muma.