Supa cu cappelletti si pesto

Am fugarit in zadar o imagine rezonabila pe bezna de afara si printre zapaceli si picaturi, dar nu ma simt nasol, dupa ziua de ieri cand am vazut niste preparate, nu mai retin tot, dar niste Churros, inventie, cu aspect de, ma iertati, caca de pisica, pusi „artistic” intr-o cutie … pe bune ca daca o puneam la concurs: ghici ce e, spuneati ca e „number two”. Plus litiera.

Auzi, churros.

Supa mea e de culoarea pesto-ului si e buna, buna, mama, mniam, bestiala, delicioasa, incercati, nu iertati, nu ratati.

Si pe bune de nu va dau si reteta. Supa e facuta din oase de vita cu carne, le nimerii excelente, are Casi front de lucru. Cu legume, supa, adica dupa ce a fiert zeama am inabusit morcov, praz si rosie, am adaugat zeama de carne si un dovlecel si asta a fost.

Aveam pofta de paste umplute in supa, aveam cappelletti astia de la Barilla care mie imi plac (poza e de pe net):

Cat despre pesto, il puteti face, de exemplu iaca aici: pesto, varianta rapida. Sau il puteti cumpara, eu l-am luat cu japca din plasa genitoarei, il pregatise pentru nu stiu ce sandwich (pregatit, aka luat de-a gata, oricum e foarte bun cel de la Conad).

Asadar reteta (pe cuvant de onoare ca e misto si la Lidl au pesto la pret foarte bun, merita): supa de carne (de vita, zic eu), legume inabusite in ulei de masline, paste umplute, pesto, castron, lingura.

Pesto mi l-am pus in farfurie, pentru ca nu stiu daca altii agreaza combinatia. Eu i-am zis un mare DA cu ranjet silfid de premolari.

Amu ca va ziceam de Lidl, e joia (sau saptamana) cu chestii asiatice, vazusem ca au pachetele de primavara la pret rezonabil, imi facuse pofta Costachel, si asa se cerea inspectie (nu de mine, a batrna sa faca ea comparatii) asa ca intrai.

Pachetele canci, unde trebuiau sa fie ramasesera semipreparate foarte scumpe, gen ratoi de nu stiu care si creveti pe scobitori, gaia sa ii pieptene, cred ca sunt pe site la ei, nu ma uitai.

Dar tot am agatat cate ceva.

De curiozitate (caut si eu niste icre cat de cat rezonabile, nu cele mai bune, dar ca sa imi fac o pohta, canci) am luat niste icre cica de crap, pareau a avea si icre, dau jos capacul, vaz ca e cu macrou, mai belea. La o a doua privire atenta observ ca ni se recomanda doar macroul ala, nu mai speriati bre lumea cu etichete din astea.

Icrele? Poate nu cele mai proaste din lume, dar nici cine stie ce plus spre foarte sarate. Cam cah.

Aveao o multime de semipreparate, sosuri si taitei, luai si eu, inca nu am incercat cum sunt, daca nu sunt bune sa vezi ce le fac.

Si de curiozitate am mai incercat doua treburi, crema de smantana cu ceapa prajita si Lassi (avea cu mai multe fructe).

Prima e o chestie nedefinita vag dulceaga care sigur va ajunge in placinta cu branza aia care inca nu si-a dat in petec sa spuna de ce e traditionala.

A doua, iaurtul ala sau ce e, nu e genul meu, seamana cu danonine, smoothies nu atiu, chestii din astea, nu pe gustul meu, Casi insa a avut alta parere, a bagat teasta sub pahar si si-a tras budinca sau ce muschii mei e aia in teasta.

Subtire pe ziua de azi, stui, dar supa tot e misto.

rororo

Mancaruri traditionale romanesti

Astazi am cercetat doar doua. Despre una am decretat ca este mancarea traditionala a romanului, de mult. Nici nu fac concurs, caci majoritatea ar sti raspunsul corect, preparatul fiind ieftin, usor de facut si de un parameci ciung, facandu-se singur chiar in conditiile in care nu se dispune de mai nimic, merge la tigaie, ceaun, cuptor (cea mai raspandita forma fiind cea la cuptor), face bine in cazuri de lene cronica, se poate condimenta cu absolutamente orice, exceptand cianura, recomandata doar in anumite cazuri, materia prima este, cum zicea cineva pe un site „gasibila” si, mai ales, mananca oricine, exceptand secta ierbivora.

Da, pulpe cu cartofi, despre asta e vorba.

Cum soarele a tinut cu noi astazi, totul a decurs oarecum normal, ce s-a luat pe mere (am castigat timp) s-a dus pe pere (adica banii dar na, imi iesira la popi in cale …), tepele de centru capitalei au lovit iara prin forma aparatelor smecherite de taximetristii zisi si piranha, am zis sa ma inveselesc si sa las razele soarelui sa cada pe aceasta omniprezenta a bucatariilor de pe la noi (si pariu ca nu numai).

Nu am gatit eu asta, dar am pus crenguta de cmbrisor si am admirat-o la soare, pe masuta din sufragerie.

Adevarul e ca ma temeam de sosirea genitoarei, dar a declarat ca e satula de porc, mai ales ca unde domiciliaza s-a deschis fix alaturi un magazin romanesc. Zic uraaa, nu tu sarmale, nu ceafa de porc, dar ce vrei? Pui. Pai asa e, nu e pasare ca porcul si leguma ca micii.

Cum a facut cele de mai sus? Simplu, la tigaie, daca ma intrebati pe mine mi-ar fi trebuit o tigaie si maxim inca o ustensila de umblat in ea.

In conditiile date, nici vorba, pentru a face un amarat de pui cu cativa cartofi (si usturoi si apa minerala, cam asta e reteta), ne trebuie minim o tepusa pentru fripturi, o lingura de lemn si o furculita tot de lemn (da, din alea care se curata mai greu), suport pentru lingura si furculita de lemn, lingura metalica, farfurie pentru pus lingura metalica, nu mai stiu cate pe langa pentru usturoi, castronel pentru pus castravetii murati, etcetera, etcetera, etcete pana mea ra.

In poza e farfuria mea, mancarea ‘mneaei si salata mea de sfecla, simplu, coapta, cu ulei, otet si sare.

Cum va spuneam, ma dusei la comp si acolo am profitat de lumina a giorno, ocazie cu care mi-am tras si un autoportret.

Desi in casa parea primavara – vara, la madam in curte inca e zapada.

Combinata cu noroi, combinat cu geaca si pantalonii mei si strigaturi gen hora, maimutza, ma-ta-n coor, pijkoato, nu!!!, incet handicapato, daca iti dau una te ia scaraoschi, ‘tutz moaca aia de miel, etc.

Bun, deci dupa ce am vorbit despre prima mancare nationala, pulpe cu cartofi, sa trecem la altceva, cica traditional romanesc. Dupa ce mi-am bagat atentiile neortodoxe in cei de la CEC si cozile de acolo, am intrat in Mega sa imi iau broccoli si dovlecei, am mai agatat si un „freci” sa vad cum e (bun, scump dar bun) si niste parjoale, ca aveam chef de din alea de cantina, bune si alea, cu mustar crenvustila, plus, ei da, m-a intrigat ca nu stiam ce e aia: Branza Telemea Traditionala de Ibanesti.

Viu acasa, gust, ceva intre branza ieftina de obor cu tenta de cauciuc si salinitate de ocna. Posibil desarata sa aiba si gust de ceva produs lactat, asa, nema.
Bun, teapa (nu mare, se poate consuma in combinatii si placinte), dar ce e cu Ibanestiul asta, de ce e el traditional? Caut, nu prea le am cu cautarile astea, primele pagini erau cu produse de Ibanesti, lactate in general, nu zicea si de ce sunt traditionale.

Gasesc intr-un final site-ul lor, respectiv al lui Ibanesti VIllage de Mures, opa, si astia e cu romgleza ca bloggerii mei de centru de bukale! Ia belea sa vaz ce e traditional acolo.

Primul lucru pe care imi cad ochii e afisul unui festival pe a carui scena evoluau printre virtuozi (da, vechi festivalul, 2012) si traditionalii Proconsul, Nicola, Andreea Banica si, bineinteles (nota lor) nelipsitul Dumitru Farcas.

Ma uit mai jos, traditionalele anunturi de casatorie din Ibanesti. De aici nu am inteles nimic, o insiruire de nume, nenea x si tanti y, casatorie. OK, asa, si?

Printre anunturi, intercalate si niste caiete de sarcini legate de niste licitatii (lemn) sau regulamente de vanzare (dap, tot lemn, probabil ca traditionala localitate va ramane in scurt timp cu licitatie desert).

OK, dar unde e branza si de ce e ea traditionala? Caut, cica nu merge sarciu’, dau pe photo gallery, niente, events, canci, in schimb la rubrica numita „forced execution” aflu ca, printr-un anunt individual (pus pe net, da?) un nene a fost tras la raspundere de portarei. Prin 2009, deci traditional.

Ajung la gazeta de agricultura, via gogu, bre, de ce e branza aia mai traditionala ca aia de Balteni sau Cotarlatele ori Geoagiu Bai? Nu dadui decat de ceva intr-o lista cu produse, la gazeta de agricultura, cica:

„Alte noua produse alimentare romanesti ar putea dobandi protectie comunitara: branza telemea de Marginimea Sibiului, branza telemea de Sibiu, lapte gros de Marginimea Sibiului, sloi de oaie de Marginimea Sibiului, branza telemea de Covurlui (Galati), branza de burduf din Bran (Brasov), telemea traditionala de Ibanesti (Mures), Branza de Gulianca (Braila) si Virsli de Brad (Hunedoara).”

Dar de ce cauciucul asta sarat e traditional, nu spune niciunde, mai sap si daca aflu vin sa va spui si voua.

rororo

post rororo, am gasit cea mai tare traducere in engleza a unei retete: va rog, savurati 😀 😀 😀 😀

nu pricep in ruptul capului de ce se incapataneaza unii sa le comita, exceptand faptul ca stiu si se bucura de faptul ca sunt amuzanti. pe bune ca puteti savura, mi-e mi-a reinsorit ziua.

Pentru cafegii

Bai, daca celor cu cafeaua le zice cafegii, cum le spune celor care nu lasa nici o masa fara ceai? Ceaigii? Ceaiari?

E, in asteptare, imi deschisei si eu mailul, ca nu prea ma macina grija, vin tot felul de anunturi si nu stiu ce chestii de pe feisbuci unde, dupa cum stiti, nu imi servesc nici cafeaua nici ceaiul.

Nu sunt nici mare fan al bauturilor astora dar mi-a venit un anunt pe mail de la Auchan. Targul de cafea si ceaiuri se anunta interesant, incepe de azi, aveti si comunicatul de presa.

Cum Auchanul imi sta in drum, poate apuc sa ma duc sa fac si niste poze, azi, maine, sa vedem cat se lungeste pomelnicul zilele astea.

Amu banuiesc eu ca nu am mare lucru de cumparat, fiind deja cam clar ce se bea la noi in casa, anume filtru facut de cu seara unii (respectiv eu din an in pastele cailor) si ness cu Cola altii, vizitatorii, ca eu inca tin la rinichii mei.

Cafeaua e in general Lavazza, ca din aia primim, amestecata cu din aia proaspat macinata, fara zahar. Mie, personal, imi place cand mai ies sa beau cate un Frappe, rar si ala, mai ales ca nu peste tot il fac bun.

Cat despre ceai, aici sunt la extreme, in casa nu se bea, doar ce am mai primit (in poza este setul de degetare pentru ceai primite cadou de la domnul si doamna Gladiatorum).

Ceaiurile primite sunt in general amestecuri exotice in care dau sa le termin, ca de cand nexam bere, ii dau cu ceai, nu am nimica, dar e setea mare. Si suc de portocale consum, dar costa mult, ca le storc eu cu storcatorul personal, sa ma pupe aia care scriu pe cutie ca e 100% suc de portocala, canci, din 5 portocale babane, adica mari, nu scot nici un litru, de fapt asta se reflecta si in pretul freciului de portocale din baruri unde un pahar de 250ml variaza intre 10 si 13 lei.

Insa favorit, adica il beau in loc de apa, este un ceai made in China, de iasomie, se gaseste cu multa bafta si ascuns bine in ambalaje neestetice pe ultimul raft de jos de la Real, la ceaiuri.

In caz de stejar extrema urgenta mai am si ceai de menta, Clever, de la Billa, o, da, atat de ieftin si atat de bun, e asa de aromat ca merge pus si in mancare.

Si, mai nou, am gasit si ceai de galbenele de la Plafar, mai scump, dar de calitate, m cam enerveaza ca nu e la plic si trebuie sa folosesc scula aia metalica, ma obosesc atatea accesorii.

Am vazut in retelele de supermarketuri niste ceaiuri care sigur dau bine la obraz subtire, nu e cazul meu, ambalate de zici ca sunt parfumuri scumpe, cu te miri ce, moda difera de la o zi la alta si de la un anotimp la altul, preturile insa sunt stabile, adica mari, sa dau pe o cutie de ceai cat pe o sticla de whiskey mi se pare blasfemie. E drept ca si arata bine in cutiile alea de tabla, care mai tematice, care mai cu tablouri, care vintage, fas partz, pot sa imi fac si eu cutii si sa pun in ele ceai ieftin.

Oricum ceaiul nu il beau ca in aranjamentul de mai jos, dar daca mi s-a ocupat bucataria ma prostesc si eu cu degetarele alea, mai am un set adus din Singapore, sunt din portelan asa de fin ca am impresia ca o sa se sparga numai daca ma uit la ele.

Am vazut o emisiune la TV cu ce se serveste clasic la 5 O’Clock, ma rog, diverse chestii printre care si sandwch-uri cu castravete. Adica pita de la care musai se taie coaja DUPA ce s-a facut sandwichul, in care se pun castraveti.

Care e spilul? Unu la mana, de ce sa tai coaja, doi, de ce dupa ce am facut sandwichul, trei, de ce cu castravete? E ceva care imi scapa, se potriveste castravetele cu ceaiul ala cu lapte? Ma dumireste si pe mine cineva? Nu? Multumesc 😀

Ideea e ca vreau sa ma duc o fuga in Auchan sa vaz manifestarea macar de curiozitate, mai nou tot ce e asociat cu ceai, cafenele, chestii, socoteli, au un iz trandy, se imbraca in haine scumpe, se serveste cu mai multe accesorii decat isi cumpara Freddy Mercury din sex shop, zahar candel pe scobitoare, miere de maciuci albaneze in tava portoricana, imagini din Machupichu dispuse artistic si, daca se poate, ceva tablouri sau mazgaleli pe pereti in stilul greu inteles al sprijinitorilor de cafenele care se numesc artisti (ii recunoasteti dupa fular, li se mai zice, inca si hipsteri).

Nu sunt cu trendul (inca) dar ceai beau, ce sa fac, sfatul medicului. Am uitat sa spun ca in afara de iasomie (muica nene ce curatenie face in rinichi, imi trebuie buda portabila sau pampersi, sa pot bea oricat ceai fara sa ma ridic de la masa), menta (cazuri grave si rare), galbenele (cica face bine la pateu), mai detin cadourile alea, gen 1001 de nopt, ceai cu coji de portocale sau mai stiu ce, alb cu caramel, blabla si, bonus, unele medicinale verificate de mine in putinii ani cu care umbresc o parte din planeta: sovarf (dureri de stomac si tuse, pe verificate), matase de porumb (rinichi, asta de la medicul alui batrn de cand facea pietre si nisip mai mereu, a scapat) si cred ca astea ar fi. Poate in curand o sa incerc si ceva cu goji, ca nu mai e la moda, se gaseste pe toate drumurile.

Apropos, ca sa mai schimb gusturile am indulcit ceaiul nu numai cu miere (mai am de pin, salcam, naiba sa le ia ca nici mierea nu imi place) si zahar brun ci si cu bomboane neumplute, cu caramel si lapte 😀 Bun.

rororo

Pilaf special, cateva cumparaturi si mici considerente personale intercalate

Nu am avut alta idee de nume, pentru ca pilaful a fost urmarea a doua idei, varza bulgareasca si pilaf cu pastrama de oaie vazut printr-o carte de bucatarie turceasca. Dupa parerea mea, a iesit bunaciune, desi am folosit orez din ala a pe vremuri, de infloreste.

Cu toate ca nu pot sa o consider o reteta, nu pot sa nu va arat minunea, nici cantitati nu am, incerc sa vad ce rezumat imi iese cu balamucul asta aici.

Am adunat urmatoarele: o pulpa grasa de rata (a venit mos cracila, de aia avem cumparaciuni), nitica varza, orez (Clever amestecat cu din ala de la ajutoarele pensionarilor), pastrama uscata de vita cu piper (de la vecinii Bulgari), jumatate de borcan de zacusca de ghebe, supa de pui cu legume.

Am crestat grasimea ratei si am pus-o sa isi lase ce avea in cratita, am inabusit nitel varza si am lasat sa fiarba. Am adaugat pastrama taiata bucati, orezul si supa cu legumele din ea. Din pacate nu am masurat cantitatile, am pus la ochi.

Cand bobul a inceput sa se desfaca am pus capac si l-am lasat in cuptorul incalzit. I-am dat „cep” abia cand m-am intors din pelerinajul facut in scopul declarat de a ocoli tot ce inseamna coada si birocratie, da, adica sa dau spagi, traiasca spaga.

Eram sigura ca o sa se terciuiasca, dar se pare ca am nimerit cantitatea numai buna de apa si zeama.

A iesit soarele fix cand il haleam la comp, iaca sa.

Cum ziceam, a venit si mos cracila, care a indesat o droaie de cumparaciuni drept multumire pentru alergatura care nu s-a sfarsit, dar se va sfarsi repede. Ce voiam sa va spun e ca sunt absolut de acord cu spaga in anumite conditii. Fara omul potrivit la locul potrivit (si, fireste, darul potrivit), la birocratia care este stai ca boul la cozi, ba mai mult, ba se muta un sediu, ba se schimba o legislatie, ba se desfiinteaza serviciul de urgente.

Asa ca prefer sa existe pana la sfantul asteapta spaga in conditiile in care nu exista mijloace legale care sa imi faciliteze plata unor urgente, ca degeaba imi scot eu hartiile trebuincioase cand au ei de gand sa mi le elibereze, daca mie imi trebuiesc maine.

Ei bine, primul pas facut in directia a ceea ce numesc eu „facilitarea unor anumite servicii”, am dat un tur de Real si Auchan ca sa cumpere lumea diverse si am de reclamat ceva. Adica de facut reclama, ce mai.

La raionul cu pita buna (am primit cadou si un cutit de pita, imi doream de mult, de marca, unul care taie cand isi aduce aminte nu as fi luat si unul de peste 50 de lei idem, ca nu dau atatia bani, somajul e mic), am gasit poate cele mai bune placinte cu dovleac, mai luasem de la ei, dar astea parca au fost mai bune. Nu ma intrebati de preturi, mos cracila.

In real am gasit Grolsch la sticla de sticla de … doi litri, pentru uriasi, e incomod de folosit si trebuie bauta in cadru organizat, beneficiind de cel putin un musculos care sa toarne in pahare, dar e buna.

Auchan, care de la o vreme exceleaza la capitolul beri mi-a bucurat cosul zilnic (nu ala puber, ala de vumparaturi) cu Mythos si dor de Grecia si o editie aniversara Heineken.

Imi pare rau ca nu am o casa care sa imi permita sa fac un muzeu al cutiilor de bere.

SI iaca o veste buna, o firma de mezeluri pe care o recomand, Agil o cheama, e din Timisoara.

Fara porcarii, carne, sare si fum, extraordinar de gustoase, slana seamana la gust cu cea facuta de bunicul iar soncul, apai nu stiu, cu un sonc.

Am vazut o droaie de legume si fructe exotice, niste preturi de iti paraliza parul de pe ceafa in pozitia care l-a facut celebru pe Peter Steele, ma rog, o anumita parte a lui, am rezolvat partial problemele (da, repet, in anumite circumstante, traiasca spaga) si am aflat de la o vecina care habar nu aveam ca imi e vecina ca nu ii place sa aiba munca aproape de casa. E cu capu’.

rororo