… in liliac,
Zbor subtire de gandac.
E soare, soare din ala misto, care arde, dar nu te omoara, nu inca, a inflorit tot orasul, ce mai.
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Mester Toparceanu 🙂
Si daca tot ies misto pozele la soare, sa va arat ce am comis. Niste minunate paste cu legume (morcov, salota, ardei, leurda). Foarte de post daca nu le tragi in cap niste branza maturata romaneasca, din aia care ar face parmezanul sa se ascunda rusinat.
Din seria La Varice, ca la cantina, nesanatos, de nepost, cu carbohidrati si afumaciuni. Cum se manca pe vremuri cand carubu si quinoa nu devenisera parte din cele o mie de porunci ale alimentatiei, cand goji crestea pe gard si il mancau caprele, pe vremea cand stirul se dadea la porci si pestii nu se stie de contineau elementul cu numar atomic 80. Howgh.
Din seria, cainele meu mananca mai sanatos decat ai vostri, am renuntat la orez sau paste la mancarea saptamanala, muulte legume, inclusiv stevie si leurda, vita si inima de vita.
Si din seria, nii ce chefuri am avut, inclusiv sa mazgalesc cosul in care tin actele. Mazgaleala cu iz estival, restul, culori, culori si iar culori.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?
rororo