Daca tot imi trecu supararea legata de ce am zis mai devreme m-am gandit sa las sa treaca si mesajul de rau augur, cum nu aveam nimic in plan si cum seful meu mi-a dat azi mai devreme liber, am convenit atat cu vecina cat si cu colocatarii plus cine ma mai baraia la cap ca avem pofta de mici.
Si daca avem si e inchis la bulgaroaica, riscam si luam congelati de la eugen.
Si daca facem asta, nu avem rabdare sa ii decongelam, astfel incat putem intregi tabloul mancarurilor congelate de care vorbeam cu Costachel. Cum ar veni, am pus micii despartit brutal intre ei, direct congelati pe gratar. Si niste cartofi la prajit dupa metoda de care am mai vorbit, prajit-inabusit, nene iancule.
Concluzii: micii de la cris-tim (din aia avea, din aia luai) nu sunt deloc rai si nu contin decat un agent de mama lui, ceva bicarbonat parca. Buni. Nu ca ai bulgaroaicei dar buni.
Lasa o droaie de zeama (apa si grasime) pe gratar, pusi asa, direct congelati, deci trebuie scurs gratarul (daca ii faceti pe carbuni, pregatiti apa la indemana).
Nu se compara cu cei facuti in natura, dar asa buni au fost, ori aveam noi asa o pofta, ca i-am mancat pe nerespirate.
Nici nu am apucat sa stergem aragazul de stropi de chef de mici cu bere.
Am si o poza in dunga, ca in prima nu se vedea berea, bineinteles, tot Timisoreana, de mancat am mancat eu cu vecina din acelasi vas, al batrn la TV si omu’ cand a ajuns de la munca lui care e pe fusul orar al altui continent.
In paharul de whiskey e tot bere, vecina nu e de performanta, trebuie antrenata 😀
Sa ne fie de bine, hard roc aleluia si sa nu uit, dupa cele doua piese dedicate imediat, o sa stie cucuietele ca la ele m-am gandit 😀
Cat e de ciudata lumea internetului, fiecare isi vede de ale lui si din cand in cand mai rasare cate o tzatza la gard. Sau un tzatzoi, ca nu sunt nici purtatorii de podoabe vag atarnate scutiti.
Imi vedeam eu de ale mele, destul de multe in perioada asta, cand cineva imi semnaleaza ca unii (o sa fie nominalizati la categoria din putzul plictisului) au oarece cu mine.
Intru pe forumul cu pricina (desprins din culinar.ro) si ce vad. Chiar asa este, niste persoane cu care nu am absolut nimic de impartit rad ca gadilate in chiloti de nu stiu ce, nemaimpunand la socoteala ca imi terfelesc blogul. Ceea ce e si normal, caci, desi sunt peste hotare, tot romani se cheama, acum nu inseamna ca daca si-au spalat tzarana de sub unghii au ajuns la nivelul intelectual al unui cimpanzeu.
Mie imi pare rau ca au terfelit reteta care, intamplator, a fost facuta si de mine (nu stiu daca identic, m-am scarbit si am iesit repede). Asadar dedic prima mea reteta de azi lui Nico si celorlalte perosane de pe forumul respectiv, care nu m-au numit, nu de alta dar e ciudat sa vorbeasca cineva de mine in lipsa mea. Deci pentru nico, Maya (al carei blog il citesc de cate ori am ocazia) si restul, azi am facut o ciorba de perisoare (pretiosii sa astepte, pentru ei am la final reteta de baza).
Am scotocit si am adunat niste legume pe care nu le mai trec in revista, astea sunt:
Le-am inabusit la foc mic in foarte putin ulei.
Daca intreba memet de ce, pentru culoare, adica asta:
Perisoarele le-am facut din amestec de carne tocata, ceapa, ierburi diverse, iutzica, orez si burghul. Le-am pus si pe ele in zeama si la final am acrit cu ultimele doua calupuri de „bulion de corcoduse” (asa ii zice paiacec).
Si imi permit sa rededic strelicii domnului Puiu.
Si sa reiau dedicatia, in special pentru Nico si Maya, desi pozele mele nu se compara cu fotografiile lor.
Ce servim in paralel in timp ce ne gandim cat de lipsita de preocupari si ranchiunoasa este lumea? Va dati seama ca la asa o mancare de Salajean nu se potriveste un Chateau Lafitte, asa ca mi-am inecat amarul cu:
Acum urmeaza dedicatiile, pentru ca am doua speciale pentru cei ce nu pot dormi noaptea de grija mea si care, nu inteleg de ce, imi fac vizite pe blogul aista care e doar o colectie de retete a mea, pentru mine.
Pentru Dan@: o reteta nu pot sa ii dedic, pentru ca nu ma pot ridica la nivelul la care accede, nu am nici grill si in plus la asa inaltimi am auzit ca aerul rarefiat da ameteli din care rezulta rautati gratuite adresate unora pe care nici in partea pe care marinarii o numesc pupa nu ii doare de asa o pretiozitate. Asadar o melodie, de aducere aminte.
Pentru Alexandru, cu care nu imi amintesc sa fi schimbat vreo vorba (sau daca o fi fost, era ceva neimportant) am in schimb o reteta. Dumnealui si-a exprimat dispretul fata de retetele prestate de mine, e dreptul sau, mie nu mi-a dat drept la replica niciodata, ca si acum se gadila pe sub dolman si chicoteste pe dupa colturi, asadar am ales o reteta pe care pana si domnia sa stie sa o faca. Si da, o sa vedeti, e frantuzeasca.
Nu, nu e pulet baschez (ca tocana sau tocanita nu imi permit), e ceva ce stie sa faca foarte bine, am ales si o marca mai rasarita, nu cea mai proasta, cat sa iasa fasaielile cu aroma de levantica.
Asadar reteta dedicata: se cumpara un borcan de fasole.
Se desface si se pune intr-o tingire (de preferinta metalica, barfacii pot fi aprigi la furie, sa nu dea de pamant cu vreun „portzolan” de marca).
Se pune la indemana aluia de o mananca si o denumeste cassoulet, ca altfel pica galoanele. Deci reteta de cassoulet a la mine dedicata lui Alexandru (ca nu pot sa ii zic per porecla, nu e site porno aici, da?)
Apreciez faptul ca nu am avut niciodata dreptul la replica in fata necunoscutilor care s-au inaltat in rang odata cu prima viza pe pasaport, asa ca as dori, daca se poate, sa nu lasati comentarii, asta e replica mea, nici mvaaai nici nemvaaaai. Daca vreti sa va distrati cu tzatzisme va pot da adresa sitului, dar cred ca o stiti deja.
Stiu ca le puteam face cadou vibratoare sau femei gonflabile, dupa caz, am preferat o replica simpla cu o reteta simpla, de Salajean, ca in rest de belele si lipsa de comunicare, nu ducem lipsa, asa ca va urez in continuare, hard roc aleluia si la cati mai multi pouletzi.
Editez pentru cine nu a inteles: nu ma intereseaza nici un comentariu, cineva mi-a spus ca se vorbeste urat despre mine intr-o comunitate in care eu nu intru, neintrand nu am drept la replica, am replicat aici, nu va mai straduiti sa lasati mesaje, e neinteresant, am zis ce am avut de zis, sper ca s-a inteles de catre cei numiti ca nu ma intereseaza nici ce fac nici ce gatesc nici cu cine impart conservele, case closed.
E destul de mare internetul incat sa fie loc pentru toti, cu sau fara poulet.
Din vorba in vorba am ajuns sa realizez ca nu prea inteleg diferenta intre pane-uri si snitele. A, intre snitele milaneze, vieneze sau ce eze or mai fi, e clara. Dar daca prajesc ceva trecut prin aluat de bere, e pane? E snitel? Of, of, mai, mai.
Cum colindam asa in cautarea unor chestiuni importante, m-am agatat (da, dati cu pietre) de doua semipreparate. Citind etichetele nu mi-a stat inima, e drept ca batoanele de peste costa dublu fata de alte marci, dar e filet de cod, bun.
Cu ele e simplu, la cuptor, stropite cu putin ulei si basta, ca or fi pane, ca n-or fi pane, poate facem odata un sondaj.
A, da, le-am uitat nitel cam mult 😀
Ca sa nu steie singure si pe ganduri mozzarellele alea, pentru ca ieri facusem ghiveciul cu pui si pieptul la cuptor e fad, am lasat la marinat in sos de soia si tabasco fasiute de piept. Si pulpele superioare dezosate.
Pe care le-am (nu, nu le-am baut) trecut prin faina, aluat de bere (ou, faina, bere) si susan. Si le-am prajit, apoi le-am lasat la scurs (ultima poza, prim plan, mozzarellele luate de-a gata, ca bastanii, nu-s rele, se pot face si in casa, desigur).
Nici amu nu e greu, pot sa spun ca am facut piept de pui „asian style” cu susan sau sesame ca daca ii mai puneam si ginger era deja arta. Da’ eu tot nu stiu: e pane? E snitel?
Ca de obicei mi-a ramas aluat de la pane/snitel. Asa ca daca tot eram cu mini-tigaita pe foc, am zis sa fac niste mini-clatite. Ma rog, nu stiu nici daca e corect aluat, pastella, panamea ca deja m-am autoderutat.
Nu stiu cu ce le umplu si in nici un caz nu le umplu azi, le-am pus bine, pana maine. Dat fiind ca au in ele si bere si soia si susan … ma mai gandesc.
Aceste nelamuriri ziind fise, hard roc aleluia si o bere cu Sardinas nu strica niciodata.
Reteta este din Subito Pronto, cu vagi modificari, nu am avut, de exemplu, dovlecei cu tot cu floare si nici maghiran proaspat. Nu este o reteta de regim, in original se numeste „crema di zucchine nei bicchierini” asa ca la final asta am avut, am respectat cam 95% din reteta mama.
Asadar avem nevoie de dovlecei si ceapa, unt, smantana (pentru gatit sau nu, eu am luat din aia), lapte, supa (in lipsa de supa, merge si apa).
Condimente: maghiran, nucsoara, coriandru. Mai mult maghiran, mai putin din celelalte.
Se inabuse ceapa in unt (presarata cu sare), Se adauga si dovleceii si se lasa sa se inmoaie toate, apoi se pun peste supa (sau apa). La fiert. Cat timp isi fac de cap, pregatim un bechamel (faina, unt, lapte), in care adaugam si condimentele si smantana.
In zece minute sunt gata cam in acelasi timp si sosul alb si supa (am fiert-o la oala cu presiune), asadar se impreuneaza totul si se paseaza, mixeaza, fruleaza … eaza.
Am aranjat si eu cu doua paharele de „portolan” ca sa fie ca la revista.
Parerea mea despre reteta:
– e prea gustoasa, desi rapida si cu putine ingrediente;
– daca aveti colesterol, mai bine nu;
– daca tineti regim, hai pa;
– daca va place genul asta de supe, renuntati, e greu sa te faci ca uiti de supa asta.
Fireste, ca merge si cu crutoane, fix aia ii mai lipsea, hard roc aleluia.
Aphex 