Qian Bao

Qian Bao

Nu radeti de meniul de la link, am ras si eu de ce scrie pe el, se pare ca e destul de neimportant site-ul dar aveti acolo numerele la care sa rezervati.

Eu nu am mai fost acolo din 2008, i-am facut si o cronica pe afterhours.ro si s-a schimbat ceva de atunci.

Sunt sigura ca sunt si multe pareri contra, eu va spun doar experienta mea (pro) si va arat cateva fotografii luate in fuga.

Pentru cine nu stie carciuma si nu stie sa dea pe link sa vada harta sau sa foloseasca gogu’ sa o gaseasca, va spun ca e pe Baba Novac, aproape si de statia de metrou Dristor, statie pe care am folosit-o cu gandul la vinarsul de dupa masa si la Tsigntao, plus ca in zona e cam greu cu locurile de parcare, desi daca te orientezi poti.

Nu arata cine stie ce localul.

Fata de ultima oara e clar renovat si zugravit, mocheta noua, buda mult mai curata. Noi am poposit la o ora sigura, adica 14.30, cand nu e nici pranz nici cina, asa ca era gol, numai niste chinezi la o masa. Cand am plecat, in jur de ora patru dupa amiaza, deja incepea sa se umple.

Sigur, decorul e oarecum tipic, ca sa va faceti o idee, iaca:

Fireste, plasma e nelipsita si, cum se spunea pe cronicile de pe Afterhours, tot doi chelneri, mai exact un chelner si o picolita. Foarte amabili, imediat ne-au intrebat ce vrem sa bem pana consultam meniul.

Preturile par mari, un fel normal (porc, pui, vita, legume) intre 18 si 24 de lei, aproximativ, chestiile mai deosebite, gen tofu ca la mama acasa (nu stiu mama cui) pe la 40-50 de lei, fructele de mare se duc si peste 100.

Raportul cantitate pret, mare. E de preferat sa mergeti in mai multi, sunt asa de mari portiile ca in doi nu e afacere, nu poti duce decat greu doua feluri si doua aperitive.

Ce au pastrat insa bun, mancarea. Bate cam toate chinezestile la care am tot fost (nu am mai fost de mult la Nan Jing, mi-e greu sa ma urc pe tocuri ca sa am acces acolo, deci nu stiu cum e la ei).

Am avut inspiratia sa luam o singura portie de orez (cu legume) pe care nu am terminat-o, fireste, nu ma asteptam la ce a urmat.

Am comandat (dupa ce imi recitisem cronica aia de pe afterhours) vita pe plita incinsa. Nu stiu ce fac cu vaca aia si cum o descanta, e cea mai frageda bucatica de animal rumegator (si nu de ganduri) pe care am mancat-o vreodata. Si sosul si gustul, excelente. Nu uitati ca puteti cere sa fie mai picanta sau mai putin sau chiar deloc.

Cand am vazut portia mi-a stat ceasu’, imensa (cel putin pentru noi).

Fireste, pachetele, le criticasem data trecuta invelisul, acum au venit schimbate la fata, mititele, bune foc, crocante, umplutura buna.

Pentru mine revelatia a fost portia de porc in sos dulce acrisor, nu atat ca marime (a portiei) cat ca textura. O carne mai grasa, foarte crocant invelisul, foarte fraged interiorul, sosul bun (nitel cam dulce dupa gustul meu dar i-am mai pus sos iute si din cel de la coltunasi, mai astringent).

Mi-a ramas gandul la porcu’ ala 😀

Coltunasii vin mai greu (restul mancarii vine repede, carnea e precis taiata, pregatita, marinata si se pune in combinatiile cerute la moment) dar sosul lor la vremea lui face cat … n-am rima, zece gutui?

Nu imi dau seama ce arome au bagat in carnea coltunasilor, dar precis ceva anason, buni rau.

Doua scene cu masa, ca poate va dati seama de portii, mai voiam si vinete umplute si bine ca nu am luat ca veneam cu ele acasa, dar mi-a ramas intiparit sa nu uit sa ma mai duc musai pentru ele.

Eu am inceput prin a-mi pune cate putin din fiecare si am lungit pelteaua sa pot sa degust din tot.

Mare mi-a fost bucuria sa aflu ca mai aveau inca, pentru finalul mesei, vinars de Jidvei. Si cand am plecat, desi nu am facut mare consumatie, am primit si un cadou din partea casei, ghici ce e (in afara de made in China).

Rezumat: localul e mai curat ca data trecuta, la adresa chelnerilor nu pot comenta, nu era aglomerat, deci s-au miscat repede, au fost foarte draguti si cam stiau ce e in meniu, nu doh d’aia care iti cer sa le spui cifra ca sa stie ce sa zica la bucatarie. Daca nu va place sportul, plasma din perete e pe sport.ro, aia e. Daca sunteti nefumator, ghinion, localul e pentru viciati ca noi si ce ma bucur, hihi.

Preturile sunt normale fata de cantitatea de mancare si foarte mari la specialitati.

Noi am platit pe pachetele, coltunasi (10 la portie), o portie de orez cu legume, vita pe plita incinsa, porc dulce acrisor, patru Heineken, un Tsingtao, o cafea si un vinars de Jidvei, 153 de lei.

Si nu ne-am lasat pana nu am dovedit mancarea, repet, mai bine mergeti mai multi pentru ca merita, chiar daca la ore mai aglomerate or avea sincope la servire, nu stiu.

Asa de fascinata eram de cinzeaca aia de vinars ca nu stiu cum, un duh sfant al bautorilor din localitate imi scoase in cale chestia asta, costa mult, spre foarte mult, are 42 de grade (si nu celsius) dar e atat de fina bautura si asa placut mangaie, merita macar odata sa incercati, fie o sticla, fie o cinzeaca, daca o gasiti pe undeva, e cam pasare rara, eu recomand din inima. Sticla e 63 de lei dar e atat de … hard roc aleluia ca azi trebuie sa scot bani, nu am rezistat tentatiei.

Ouale lui Gordon Ramsay

😀

NU alea, numai la prostii va e capul. Discutand una alta pe forum am primit link la treaba asta, cica cele mai bune jumeri (papara, cum vreti, scrambled eggs pe limba lor).

Si le-am facut intocmai ca in reteta lui Gordon. Si anume am pus untul rece peste oua.

Am inceput sa amestec si sa tot iau de pe foc vasul cand incepea sa se inchege scrobul.

La un moment dat am pus si niste smantana si am reluat procesul de amestecare pana ce am obtinut consistenta dorita.

Care a fost asta:

Nu am facut cu ciuperci si rosii la tigaie alaturi ci numai cu o bucata de paine si ceva salate.

Si ardei copti.

Da, consistenta este foatre cremoasa.

Parerea mea, fara sa vreau sa il contrazic cu ceva pe maestru, pe fanii lui sau pe sustinatorii faptului ca sunt „the best scrambled eggs ever”, mentionez ca imi iese exact aceeasi consistenta daca amestec ouale cu putin lapte, smantana, iaurt, ce o fi si le pun in tigaie peste unt (mai multicel) fierbinte amestecand in continuu, dar este numai parerea mea asadar hard roc aleluia.

Placinta turnata

La SRI 😀

Reteta originala este de aici pusa de Anat pe Culinar.

Nu aveam chef de dulciuri, aveam chef de o placinta sarata, daca vreti varianta dulce mergeti pe sfaturile de la link. Eu am eliminat zaharul si in rest am facut cam la fel si, cu mici ispravi, a iesit buna foc.

Intai am facut umplutura din branza sarata, dulce (perle din alea, aia am avut), oua si ma(i)rar. Am bagat mixerul in ele sa se omogenizeze bine.

In rest, exceptand zaharul, am urmat reteta initiala (la final am mai pus nitel aluat in plus ca tavita mea mica era nitel cam mare, asa mi se paru). Am amestecat trei oua cu noua linguri de ulei, am pus si noua linguri de faina si am subtiat cu noua de lapte, am pus la copt jumatate din cantitate (asa credeam eu) timp de zece minute.

Am turnat umplutura (e, aici am avut ceva emotii, era prea multa si vag moale pentru ca, ei da, am uitat sa pun gris ca in reteta originala, voi nu uitati).

Am pus deasupra restul de umplutura (din cauza tavii am suplimentat cu un ou, faina, ulei si lapte) si am dat iarasi la cuptor. Dupa vreo 20 de minute am pus deasupra un ou batut cu un iaurtel mititel si am lasat pana s-a rumenit.

Am pus tava cam intr-o parte si a crescut ca nebuna, nu am pus nici un fel de agent de crestere, nu praf de copt, nu nimic, iaca:

Cat s-a racorit i-am pus un fund de lemn in cap sa se aplatizeze ca sa o pot taia egal.

A iesit superbuna si e foarte usor de facut si in varianta sarata.

Asadar rezumat: pentru umplutura, cam la jumatate de kilogram de branza puneti 4 oua si 5 linguri de gris; pentru aluat, 9 linguri de ulei se amesteca la 3 oua (mi-a fost teama ca 2 sunt prea putine), se pun 9 linguri de faina si 9 de lapte, fireste si putina sare. Se coace jumatate de cantitate 10 minute, se pune umplutura, cealalta cantitate de aluat iar spre final i se da „fatza” cu un ou batut cu iaurt (sau lapte sau smantana).

Este foarte buna si cred ca si in varianta dulce la care se mai adauga si zahar nu e de lepadat.

==============

Ramasite pentru carnvori

Am zis sa elimin niste chestii ce imi stateau in cale, mai aveam o costita picanta, un hamburger si un piept de pui smuls de pe un petreus galben de la AVE (pe care l-am marinat cu sos de stridie si vin alb).

Asadar am pus pe gratar sa se incalzeasca respectivele coaste, burgerul (home made, e pe aici) la facut, porumb la copt si ceva pita la prajit.

Pieptul de pui l-am facut ultimul ca sa stau cu ochii pe el, nu stiu de ce la carcuimi numai talpa cu pretentia de piept de pui la gratar se gaseste cand este chestie de cateva minute sa il faci perfect fraged.

Asadar am strans cele de mai jos plus salata, nu am mai fript cartofi, nu nimica.

Portia bucatarului 😀

hard roc aleluia

Coaste picante

Fireste ca alta varianta, mi-a placut rezultatul desi, am mai facut asemanator. Condimentele pot varia insa nu puneti de la inceput din cele uscate care se pot arde. In rest, ce aveti chef.

Intai fierbem coastele, scaricica, dar nu cat sa cada de pe os. Pe urma le dam cu ce maglavais vrem (eu am avut unul iute, am mai pus si ulei si vin si zeama de lamaie).

Avantajul e ca se pot pregati si cu o zi in avans si lasa cu marinata la rece direct in folia de copt pe care o punem la cuptor, adica asa:

Se lasa macar o ora acolo, separat se amesteca niste ulei cu boia (iute, dulce, de care vreti) si sare.

Se scot coastele, se ung cu uleiul aromat, se presara cu zahar, se reinfofolesc si se lasa la cuptor pana miroase bine. Puteti pune fara grija si usturoi la sos.

Si gata. Si merge cu un coleslaw de casa si cu porumbul mexican al Yandirei de numa’.

Pe porumb am uitat sa pun iutica asa ca l-am stropit cu ulei picant. Merge? Merge.

hard roc aleluia