Supa dreasa cu crema de telemea (si cateva combinatii la misto)

Nu e vreo mare reteta, ajungem si la ea imediat, e doar o chestie foarte, foarte misto. Dar pana acolo, cum bine stiti, imi place sa fac poze cu mancare, cui nu ii convine sa schimbe postul, asadar iaca niste combinatii.

Cum ziceam, fetele au lasat in urma cate ceva, doamna care face curat la bloc iar mi-a adus oua proaspete (de gaini vacinate, deci nu sunt bio cum nici domniile voastre nu sunteti ca macar antipoliomieliticul l-ati facut). Combinaciones numarul unu: jambon, paine, eu, maioneza, muraciuni, iutica.

Combinatia numarul doi o numesc somnifer. Apartine ograzii canine, supa de spinari de pui, multe legume, furat, pus in cana, mult piper, lemn dormi dupa asta.

Bine, Casi nu stie ca am furat, na, doar nu o sa ii dau raportul.

Pentru combinatia numarul trei, cei care sunteti mai de mult pe plantatie o stiti deja, mancarea ideala (cartof, ou, branza) am facut crema din telemeaua de Tulcea, iaurt si smantana, plus tarhon uscat.

In rest da, cartofi si ou, logic.

Inca o combinatie pe care am comis-o deoarece am avut chef, pita cu cartofi, salata de boeuf (cu bou, da) si chiftele de porc, mustar cu miere si muraciune.

O sa ma certati ca nu e integral, ca am amestecat vaca si porcul, sa fim noi sanatosi cate vaci se combina cu porci.

Si acum supa noastra care e tot o combinatie, mie mi se pare absolut geniala.

Ei bine intr-un cub de supa de baza careia unii ii mai zic si stock, am fiert un cartof, un morcov, praz, dovlecel.

In castronul propriu am pus si ulei de masline si piper.

Si peste supa fierbinte am pus o lingura de crema de telemea (daca ati uitat, v-am zis mai sus, telemea, iaurt, smantana, tarhon).

Este o combinatie asa de misto incat in mod sigur nu as da-o dusmanilor.

Cum ar veni v-am prezentat colectia de comfort food (sau haleala confortabila, in romana de balta) – da, comfort, confort, puteti verifica oricand dictionarele.

Pe locul intai dintre cele de mai sus, care sunt toate foarte bune la buric, este supa dreasa cu crema de telemea si tarhon.

rororo

Macrou in ulei de masline

Am uitat sa pozez uleiul de masline folosit, dar e din cel presat la rece, pur sange, in rest, dupa cateva teste, am urmat calea oarecum standard.

Mai intai aviz celor care fac spume pe net legat de pestele congelat. In primul rand ca e mai proaspat decat cel „proaspat”, desigur, daca nu l-ati pescuit voi, ceea ce e destul de greu la macrou, dorada, somon. Cel congelat este (iertati repetitia) congelat rapid. Mult mai sigur si, desigur, gustos ca cel proaspat, daca ati fost la vreo lectie de chimie.

Da, are glazura, daca plangeti ca lasa apa, lasa in mod controlat si se poate verifica pe eticheta, nu e complicat, e mai simplu decat bazaiala ulterioara.

Trecand peste aceste aspecte (in general cunoscute), e bine de lasat la dezghetat la frigider si sarat macar putin, ca sa „isi traga sare”. Eu am dezosat cat am putut la el, aici stiti deja nepriceperea mea in a fileta pestii, nu intram in amanunte.

Cu putin timp inainte de a face teste si a ii gati am facut un amestec de: sare, putin zahar, piper, fulgi de ceapa, coaja de lamaie.

Am tavalit pestii prin amestec, i-am scuturat de exces si i-am copt la cuptor, cu cate o felie de lamaie pe fiecare bucata. I-am pus pe gratar (mare prostie la prima transa, ca am spalat dupa aia de am albit la gratar, inveliti-l in folie de oricare, perforata sa fie sa treaca aburul) peste tava cu apa.

Se lasa, dupa cum zice o prietena de-a mea, sa zaca. Macroul este un peste gras, merge foarte bine facut asa.

Se mai scapa de oase daca e cazul (si pariu ca am ratat un os, doua, noua), apoi se pune in borcane, cu tot cu lamaile aferente. Se acopera cu ulei de masline si se sterilizeaza.

Cu sterilizatul nu reiau povestea lunga, la capacele actuale, cand s-au bombat, sunt cam gata. Se lasa sa se raceasca lent, cate borcane aveti atatea pocnituri auziti, e totul in regula. Pe vremea bunicii se sterilizau de le lua gaia, dar se acopereau cu celofan, nu prea mai e cazul.

Se mananca cu multa pofta si, sincer, sunt mai bune dupa ce au zacut cateva zile in ulei. Tin mult si bine daca se verifica borcanele si sunt perfect inchise.

In rest, ce sa zic, rororo.

Cosulete cu branza

Nu am stiut cum sa denumesc chestiile astea, aluatul e prea putin interesant, se pot folosi nenumarate variante, eu, de lene, am pus jumatati de lipie, oricum compozitia ne intereseaza, ca le faceti tarte sau mini-pateuri, nu conteaza.

Cum spuneam, compozitia se face asa, de preferat intr-un mixer, va spun eu, nu conteaza ca blender sau chopper, puneti urmatoarele (aproape ca am cantarit): branza veche, cu cat e mai veche si mai de oaie/capra, cu atat iese mai misto, daca nu aveti, nu conteaza pana la urma, ca tot iese; cam 250 de grame; iaurt gras, 150g (merge si slab, eu zic varianta mea), smantana grasa, 100g (e hai, 123.8 grame), trei linguri de gris, o lingurita de bicarbonat, un ou mare.

Sa nu va aud ca e nociv bicarbonatul ca bat monitorul cu tastatura.

Compozitia mixata bine se lasa in pace, o sa se faca de la sine, cam in jumatate de ora, o ora, la temperatura camerei, ca o spuma.

E, de aici numai coacem, cum ziceam, eu am pus in lipii, ar da misto si in oji de tarte.

Ca timp, sigur stiti ca depinde de cuptor, sa spun ca aproximativ la 120 de grade cam 40 de minute, dar verifica fiecare in functie de capacitatile din dotare.

Trebuie sa devina aurii (se poate verifica din cand in cand cu „dejtul” ca proba de scobitoare nu tine.

E, la lumina din bucataria mea nu par aurii, dar sunt. Un schepsis pour la bonne bouche, e sa puneti o feliuta de ceva care merge cu branza sarata, mar, fruct confiat, cum am pus eu, ii da o savoare aparte cosuletului.

Cum spuneam, nu am lucrat deloc la aspect, doar la compozitie, asa ca facem cum zice madama aia, Martha Stewart si le zicem ca sunt rustice, prea ca la bloc.

E destul de important dupa ce s-au copt sa nu le scoateti imediat din cuptor ci doar sa lasati usa crapata, pana se racesc incet, desigur ca si aici depinde de cuptor, daca e cu ventilatie au ba, al meu e din ala ieftinache, deci le-am lasat la racorit cu usa crapata.

Si nici nu am uns formele ci le-am pus pe, ma iertati, fund, cate un cubulet de kaizer sa se auto unga.

Sexyunile (inclusiv de la restul pus in forma de briosa). Eu mi-am servit-o mie cu iaurt si cu dulceata de zmeura, restul s-au sexyonat direct din tava si procedurile si tehnologiile se reiau azi, la cererea publicului nu foare larg.

Daca nu ati inteles nici de data asta cum ies niste pufosenii, sa fiti iubiti (am si cantarit branza aia si acum mi-am dat seama ca nu am toata materia prima ca sa reiau :D)

rororo

Tocana de legume cu orez

Nu tinem post, dar tocana asta a venit de la sine, nu am cantitati, fireste, cine nu se prinde din poze, ghinion sau poate intreba.

Dar mai intai sa va arat niste chestii misto, gasite la magazinul din cartier, o telemea nemaipomenit de buna, veche, sarata, exceprionala, daca dati cu ochii de firma asta micuta a nimanui, merita.

A doua chestie, am primit de la tiza mea, Elena, o punga de panko, tot de la fete ramasese niste piept de pui asa ca am facut pentru prima data acasa (ca in deplasare nu se pune, ca nu poti hali) snitele cu panko, banal, pui, sare, piper, faina, ou, panko. E foarte misto. Cu pita cu seminte, tot de la fete, o lingura de maioneza si niste muraciuni, bestial.

Acum sa revenim la reteta noastra, repet, daca nu intelegeti despre ce vorbesc, puteti canta la alte porti.

Asadar am pus la inabusit urmatoarele: ciuperci, vanata, dovlecel, ardei copt, fulgi de ceapa. Ardeiul e inca din productia interna, e nemaipomenit de usor de folosit la mancare.

Am scurs peste si sticla de vin, pentru cei care considera ca vinul nu e de post, pot sari lejer peste.

Cand toate erau aproape facute am pus orez (da, ochiometric, puteti cantari aproximativ daca va coafeaza), sa fie cantitate egala de legume si orez crud. Pasta de tomate, piper (am pus pasta de tomate de acum inadins ca sa nu infloreasca orezul de nebun).

La apa nu am cantarit, am pus cam ca la risotto, pe masura ce absorbea orezul.

Inainte sa fie de tot gata am gustat de sare si piper.

Nu va temeti ca nu ramane ciorba de orez, la rece se intareste, dar hei, stim deja asta.

Apoi am pus la borcane, vad ca tine bine si varianta cu fiert pana se umfla capacele si lasat la rece in apa fierbinte, deasupra cuptorului cald (faceam si peste).

S-au vidat ca lumea si asa.

Mai multe poze nu am ca e bezna.

Rezumat: se calesc legumele, se pune cantitate aproximativ egala de orez peste ele, sare, piper, dupa chef, as putea cantari sa zic o saisprezecime de polonic, dar nu zic, se acopera cu apa si se amesteca pana cand tocana atinge consistenta dorita de borcaniard. Da, am licenta poetica.

Se poate manca sau conserva. Sau nu.

Va doresc rororo