Creveti cu Amaretto

Ne stim deja de ceva vreme, deci va e clar ca daca dau peste reduceri, nu rezist, de aceea m-am trezit ca am in congelator vreo trei marimi de creveti luati la preturi de ma umfla si rasul. In loc sa am si eu plin cu pui si porc, cum ma impiedicam de creveti, pac, ia-i. Daca ma apuca sa fac vreo fasole cu creveti si sarmale de creveti sa nu va mirati. (glumesc, da?).
Deci cum va ziceam am adunat creveti mari, foarte mari si foarte, foarte mari, adica astia din poza:

Am scos vreo patru din cutie si i-am lasat sa ajunga la temperatura camerei acoperiti cu niste leurda (aveam in plus) si ceapa verde, putin vin, sare si piper.

I-am tras apoi in tigaia cu ulei amestecat cu unt si i-am rumenit cu nitel Amaretto.

Treaba e ca a ramas mult sos prins, deci am scos crevetii, am mancat unul asa, de chichi …

Dar pe cei ramasi i-am pus inapoi in tigaie, am deglasat doar cu putina apa si i-am stropit cu foarte putin sos de soia la final (ca asa mi s-a parut mie ca merge).

Si gata. In rest, rar prin bucatarie, mai mult m-am jucat, de exemplu cand am deschis o conserva (mi se par excelente cele Nixe de sardine fara piele si oase) …

… mi-am facut „sushi”. Glumesc, asa, doar de amuzament am facut doua gogoloaie de orez rece cu legume si am pus pestele deasupra. „Sushi” 😀

Mi-am mai facut si o pofta, dovlecei si cartofi prajiti, rosii si branza.

Si pentru ca mi-au ramas si cartofi si dovlcel, am batut doua oua cu putin lapte, parmezan, rosii cubulete si ceapa verde si am pus peste, ca un fel de tortilla, dar nu tortilla totusi. Pentru pachetel.

In rest, ne ascundem cu totii de canicula, am lasat afara doar un arici de servici in gradina kitsch, noi ne-am tras la aer conditionat.

Mancaruri rapide si, pe alocuri, ieftine

Scriam mai des, dar pe scurt, ma confrunt cu o lipsa de chef de gatit, caldura peste tot (la munca mai rau ca afara), nu ma plang si nu detaliez, mvai draga nu mai am timp (desi si din ala imi lipseste, ca daca il am beau bere sau dorm). Diverse motive ma fac sa o ard simplu rau de tot, cu scurtaturi.

Rog puristii sa se abtina, cine nu a mancat decat eco-bio sa dea cu piatra.

Le pun si eu in ordinea pozelor, asadar am facut o musaca. Aveam carnea tocata, scurtatura a fost cu cartofii, au la Lidl unii preprajiti taiati rondele, doar ii asez in cratita si in rest, dupa chef, de data asta am facut sosul de carne separat si a doua zi am montat.

Am pus strat de cartofi, parmezan, sosul de carne (ceapa, carne, vin, sos de rosii, blabla), am alternat, am pus pe deasupra rosii si masline.

Pentru ca a fost cald am fiert-o mai intai pe aragaz, abia la final am lasat-o putin la cuptor la foc mare. Si am taiat-o calda. Si da, scurtaturile incep sa imi placa.

Orez simplu, rasfiert ca asa am avut chef, cu ciuperci din conserva. Stiu ca nu sunt ca cele proaspete dar mie imi plac, unu la mana, e rapid, doi la mana, amintiri din copilarie, trei la mana, pe astea le si diger.

In alta zi (pozele sunt adunate in timp) am avut chef de pasta e fagioli. Banal de tot, carnat, morcov, ceapa, vin, pasta de tomate, macaroane si fasole din conserva.

Am fiert si porumb, pentru ca e sezon si pentru ca mi-am amintit de o reteta de „street food” mexican impartasit acum o mie de ani de Yandira, pe Culinar, porumb mexican. Adica dat cu maioneza, o branza sarata si presarat cu chili (eu doar boia dulce afumata).

Tot de sezon, pastai galbene (cu oarece carne de porc mai slaba). Aici faza a fost doar de rapiditate, adica am facut totul la oala cu presiune.

SI acum scurtatura scurtaturii (dar asta si din cauza curiozitatii), am luat risotto quatro formaggi prefiert si kebab gata facut (refrigerat), doar am fiert nitel una, incalzit alta. Bai, nu au fost rele. Nici fabuloase, ca facute de la zero, dar extrem de comestibile.

Am mintit, scurtatura scurtaturii scurtaturilor e sa iti iei mici si alte alea de la Kaufland, gata facute. Si sa ramana si de luat la pachet.

Urmeaza si ceva creveti dar sa ii fac, pana atunci, pe repede inainte, cateva flori (am mai multe dar mereu uit sa le pozez), un lac de vesela amintire de prin Corbeanca si cateva animale de la Zoo Baneasa (am fost tot de dor si e chiar misto fata de ce nenorocire era pe vremuri, chiar misto, nu-s pentru animale captive dar astea s-au nascut asa si au areale foarte frumos amenajate fata de custile alea insalubre de pe vremuri, drept e, mai putine animale, dar mult mai bine asezate in casele lor mai mari si mai verzi).

Pun pozele gramada, daca vreti sa le vedeti mai mari, dati pe poza, lanul de floarea soarelui in lumina rasaritului a fost ca extraveralul pentru mintea obosita.

ps: jurnalul cu potoale e foarte important pentru mine, imi aminteste fiecare fel de ce trag, mai ales in tura de noapte, asa sa stiti, de cate ori ma uit in urma stiu ce faceam dupa fiecare sau inainte de fiecare cartof prajit.