Supa de legume cu rosii si galusti de faina si branza

Cata titlul mi-a iesit! Galustile astea imi plac din ce in ce mai mult, mai ales ca din ele ies niste gogosio-papanasi (licenta poetica) de mare caracter. Iar supa de multe legume cu rosii s-a imprietenit cu galustile astea (daca merge branza cu rosii, de ce nu).

Am folosit urmatoarele: ceapa, morcov, pastarnac, telina, dovlecel, gulie, fasole verde si ardei gras.

In afara de dovlecel si gulie, pe toate celelalte le-am inmuiat in putin ulei. Am mai pus un borcan de rosii la borcan si putina liutenita (puteti pune rosii proaspete, bulion diluat cu apa, rosii la conserva, treaba voastra). Rosiile cherry de la Mega, foarte bune, le-am pasat si le-am pus dupa ce au fiert legumele acoperite cu apa, odata cu gulia si dovlecelul.

Pentru galusti am amestecat oua cu faina, putin bicarbonat si branza, merge de vaci, chiar si iaurt sau smantana, am avut niste telemea si Fagaras.

Compozitia trebuie sa fie bine legata (o sa va arat in alt episod gogoselele si acolo se vede mai clar). Se lasa compozitia macar jumatate de ora inainte sa se puna in supa care se trage de pe foc, sa nu clocoteasca si sa le imprastie.

Eu am pus cu o lingurita trecuta prin apa si au iesit destul de mari si pufoase.

Am uitat de patrunjel, sare si piper stiti deja sa puneti, e de vis supa, zice si Casi, ca noi suntem beneficiarele.

Compozitia fiarta separat sau prajita in ulei, aia de gogosi, fireste, nu cea de supa, e nemaipolonica, o sa vedeti. Seamana cu gogoselele cu iaurt cred si, pe pariu ca daca le puneam in forme unse ieseau niste „popoversi” mai ceva ca ai Bogdanei 😀

rororo

Virsli in foietaj

Ma omoara foietajul asta, ba il scriu asa, ba foitaj, sa il ia gaia. Deci am facut doua gustarele, virsli astia si mici tartine cu friptura, ciuguleli, gingiu mingiu, stiu ca stiti cum se fac porcalelele astea simple dar, reiterez, imi place sa fac poze sa nu uit si am mai bagat un clenci ici-colo.

Neasteptat de bine a mers combinatia de virsli cu aluatul si ou cu mustar.

Ca sa nu mai am discutii o sa va dau reteta ca la carte. Opt perechi de virsli (pentru ca, nu e asa, orice cunoscator stie ca un virslu respectabil, ca cei de Halmagiu aici de fata, se vinde numai la pereche), aluat de foietaj, cam 400g, un ou si o lingura de mustar.

Se taie fiecare virslu in bucati de 5 cm iar aluatul se imparte in fasii de 1.8 cm. Moment in care vreau sa va atrag atentia ca am acel minunat metru de tamplarie vintage (apropos de discutiile de zilele trecute) pe care l-am pus in valoare in soare rasare. Oul se bate cu mustarul. Deoarece virslul fara de mustar e ca poetul fara har.

Se rasucesc respectivii in aluat, se ung cu ou batut si se dau la cuptor.

Soldateii inainte:

La atac, dupa:

Cat se coc ei, se pune in tigaie muschiuletul de porc, preparat, daca mai tineti minte, in data de 23 martie. Anume taiat in trei si marinat cu portocala, sos de stridie si ardei iute. Asta e ultima bucatica scoasa de la congelator.

De data asta nu am mai lasat-o deloc in sange, folosind-o pe post de mezel, am pus-o in tigaie cu capac si am lasat sa se caramelizeze frumusel pe toate partile.

Voila de vezi, vorba chinezului. Foaite fiaged.

Am mai facut si niste carnati luati de la „sibieni”, ca numai ce vorbeam cu Bogdana de ai naibi sibieni, ce multi erau ei si noi nu am stiut, s-a umplut capitala de ei, multe oi, porci si vaci mai au. Pe „sibianca” mea, cu produse foarte bune, am prins-o odata cand a adus crenvusti de casa, zic: da virsli nu aduceti? Cica nu, nu stiu bucurestenii ce e aia, zic aha! Nu sunteti din Sibiu. Nu era, era de prin zona Hategului.

Carnatii picanti crud – uscati de la ea, din carne de vita, sunt un hit. Nu ma intrebati preturile ca nu le stiu, nu sunt cele mai mici, ca doar sunt produse … de Sibiu.

Si, daca tot veni vorba de cumparaciuni, inca se mai gasesc la piata mere bune, mici, mici, romanesti si foarte gustoase, desigur dieteticoase si postitoare, cum altfel.

A, da, ieftine, un leu, un leu cincizeci.

Acestea ziind fise azi am sa incerc sa vad ce fac cu niste varza si aluat putin si nu mai stiu ce, ca am lipsa de inspiratie.

Pana atunci, carneeeee.

Cica azi se incalzeste bine, scot presuletul potaii afara si ma cert cu nesimtitii care arunca mancare pe geam, ce idioti, le e lene sa se duca pana la ghena sau s-or gandi ca fac bine aruncand piei si oase de pui, bucati de slanina si salam de vara amaratei asteia, o arata nehranita, dita monstruozitatea de caine.

rororo

Tocana de legume

Daca va imaginati vreo reteta, mare greseala, e sambata, da?

Nu stiu daca mai tineti minte cand ne distram cu diverse borcane a caror eticheta arata promitator, ca in cazul zacustii Olympia.

Ei bine, cum stateam eu asa la rand, cumparand cele uzuale, cineva a abandonat o tocana de legume Mandy. Eu nu mai aveam mancare pentru caine (in continuare nu am, canci tocana) si pe eticheta totul arata bine, o luai eu, de suflet, ca pe orice suflet abandonat.

Ei acuma sa vedem, arata ea bine, mirosea bine, vorba poemului: it must be a duck. Textura, praf si pulbere. Orezul nefiert se impietrise intre legumele alea. Gustul bun, pe deasupra avea apa, nu ulei. Ce sa fac in conditiile date? Sa arunc experimentul? Sa umflu cainele in burta cu orez nefiert?

Niet, am mai pur nitel ulei si putina apa si i-am lasat timp sa se afirme. Ceea ce a si facut.

Concluzii: reteta tocanei de la Mandy nu e rea, e chiar gustoasa, dar mai trebuie fiarta nitel si suplimentata cu putin ulei si, daca vreti, ceva picant.

De ce tot apar vinete in postarile anterioare? Pai a decedat mortal si ultimul pachet din congelator si, cand am inspectat sectia „tocana de vinete” m-am gandit sa o las si pe ea sa apara in poza. Buna, da. Vreti reteta? Nu am pas cu pas: se toaca vinetele, se amesteca asa zdrobite cu sare, ulei si ceapa. Ceapa verde, parte alba. Partea verde a mancat-o cateaua, care cred ca nu e de fapt Dracula Retriever ci Porcus Mancaciosus.

La capitolul achizitii de-a gata, fast, dar si food, recomand chiftelele de porc de la Mega Image, foarte bune de fiecare data, asta fiind prima oara cand le iau (da mah, daca citesc aberatii la prima ora, scriu si eu cum se cuvine).

Chiftele de la Mega + tocana de la Mandy = se cheama ca m-am spetit gatind.

Daca v-a placut reteta dati-mi niste like din alea, daca se poate va dau si conturile in banca, am in euro, dolari si lei romanesti. Conturi, nu bani. Multumesc.

rororo

E timpul

Nostalgiile nu inseamna neaparat ca ne amintim de ceva ce ne-a marcat in sens pozitiv. Mainstreamul care vine din urma mai are niste decenii de strabatut ca sa inteleaga asta, isi va aminti de (bai, sincer, sunt in urma, Loredana Groza?) altcineva.

Indiferent cum ne-a fost copilaria, tineretea (of, Moxa mea), grea, rupta in gura, au fost anii aia frumosi pe care vrem si ne place sa ni-i amintim. Am fost acolo unde vintage-ul era plod, acolo unde lipsurile ne uneau, acolo unde bancurile politice erau mai tari decat bancurile de azi politice.

Sincer, ma cam doare la petarda de viitorul omenirii, dar mi-ar placea sa imbatranesc numai pentru a citi peste douazeci de ani amintirile celor care vin din urma. Caci nu subestimam tinerii, deloc. Da, teribilisti, plini de aere si flegme, freze, haine ciudate (pentru mine), injuraturi porcoase si lipsa de respect. Nu stiu altii cum sunt dar daca ma uit in urma, apai si eu, sincer, cam la fel am fost. Poate ca pe atunci nu o dadeam in PLM (ba chiar ne inroseam daca auzeam un cuvant mai fistichiu, alta educatie, alti ani) si nu aveam limbaj trendy de acum, pentru ca atunci nu era, dar, fundamental, nu s-a schimbat nimic. Toti incercam sa ne dam mari sau sa scapam de aia care se dau prea mari, povesteam prostii, spuneam minciuni ca sa ne afirmam in marunta noastra societate de atunci, ne straduiam sa avem si noi prespalati, nu numai plodul macelarului.

Diferentele intre generatii, dupa parerea mea, constau numai in instrumentele de exprimare, baza e aceeasi, acum ca nu am pus reteta mea mareata cu care o sa castig mii de stele michelin, sa va zic de la ce m-a traznit.

Am primit un comentariu foarte de bun simt la postarea anterioara, e vorba despre site-ul etimpu.com.

Cand dau de astfel de site-uri imi pare rau ca am ales underground-ul, ca nume de blog, ca si coloristica, trebuia sa il fac mai asa, pentru publicul larg. Nici nu imi imaginez ca cei mai mici, viitorul tarii (mai stiti melodia aia cu noi in anul 2000? cand nu vom mai fi copii?) o sa inteleaga ce m-a marcat pe mine, adica ce m-a facut sa zambesc, amintiri placute. Stiti ca nu le am cu reclamele, dar daca vreo chestie de la linkurile pe care le voi pune va spune ceva, sunteti invitatii mei.

O sa preiau si cate o poza de pe acelasi site (ca de unde altundeva), daca este vreo problema le voi sterge.

Bineinteles ca am dat imediat pe rubrica de etichete de bauturi alcoolice (of, nea Puiu, unde esti bre sa depanam?).

Nu am prins nici eu multe din berile alea (merita sa dati pe link), cea care mi-a ramas in memorie (ca un copil cuminte, am facut cunostinta cu bera la 18 ani, asa era inradacinat in mintea mea, ca de la varsta aia pamantul e al meu, pot face orice, de acolo, potopul), este cea de bere Gambrinus si de, of, mai, cognac Ovidiu.

Era si o gluma a vremii, cu un consumator (vorbim frumos, da?) care ciocnea cu sticla de dinti usurel, sticla de Ovidiu, fireste si dialoga singur:

– cioc, cioc
– cine e?
– sunt eu, Ovidiu
– intraaaaaaaaaaaaaaaaa

Din pacate multe din pagini se incarca greu, ca voiam sa v-o arat si pe cea cu desene animate, o gasiti voi, Heidi, Balanel si Miaunel, Mihaela, Nu Pagadi …

Din seria: ce mi-am dorit mult dar ai mei erau cam morti de foame si nu mi-au luat niciodata, este catelusul ala cu telecomanda. Cred ca azi mi-as rupe de la gura un pachet, hai, un cartus de tigari pentru jucaria asta.

Avea urechi de vinil, ii „beculea” nasul, sarma legata de „telecomanda” era numai buna de invizoace.

Inainte generatia „hai la ala ca are video” si cea „ai dat mah aia jos de pe torente”, am fost aurolacii cu „mama lu dana, o lasati la diafilme”? E drept, invatam ca prostii povesti, poezii, doara nu era sa invatam ce a mai facut eba in uichend, nu era pe diafilm.

Mie mi-a placut foarte tare diafilmul cu El-Zorab.

Amu nu o sa iau la pas tot blogul, muncit din greu, dupa cum vedeti, daca va amuza, bagati si voi un ochi pe etimpul, mie sigur mi-a desenat un zambet pe moaca, parca mai ieri aruncam pampoanele cand veneam de la scoala ca sa imbrac treningurile chinezesti pe care cu greu le gaseam in culoarea clubului la care activam (Rapid, na).

Misto treaba e site-ul ala, etimpul, il bag si in blogroll sa nu il pierd si pe urma, trecem la retete. A, nu ratati pozele cu cozile la carne, butelii si altele, misto anii 80, da, aia gratis.

rororo