Cateva imagini de prin Balcik

Din nou, nimic deosebit, relache si la pas, daca aveti chef. De data asta am gasit (doh, din a treia incercare) si castelul pe care l-am semi-vizitat.

Cum spuneam, poz(n)ele sunt in ordine cronologica, asa cum le-am gasit in aparat, nimic megafantastic, dar ziua, rece si cu soare (cu dinti de rechin).

Plimbare pe faleza (am poposit la acelasi hotel simpatic, Selena, care in extrasezon e 50 de leva pe noapte, foarte simpatic hotelul si personalul care, ca toti din zona, vorbesc foarte bine romaneste).

Statuia simpatica a marinarului betiv strajuit de ciori a loccalului Casa Alba, la care tot a treia oara a fost cu noroc, desi ne-a fost recomandat, am tot amanat, mare greseala.

O parte din pisicoteca, cred ca de departe cele mai multe si cele mai murdare pisici le-am vazut in Balcik, in niste poziitii si ipostaze cel putin haioase, am ales vreo patru poze, cu cea din pomul carciumii, tomberoneza, de masa si de dig.

Ca si pe litoralul romanesc, foarte multe carciumi care promiteau, inchise.

Plaja e aproape inexistenta, portiuni mici de nisip, unele amenajate. Precis in sezon arata altfel, totusi nu cred ca rezolva de la un sezon la altul digurile ruinate si balustradele ruginite.

Apropos, hotelul de patru stele, Regina Maria, arata bine, spre foarte bine, insa … mare atentie la drumul pana acolo, pe pingele sau pe gume, riscati sa va rupeti gatul iar, cel mai haios, fix unde se termina domeniul hotelului, nu foarte mare (se fac alti mastodonti in jur), tomberoanele si gunoaiele strajuite de pisicoteca, la putere.

Apa saraca, frumoasa, rece si nepasatoare fata de ce se intampla pe mal. Multe rapane mititele, fata de omoloagele romane, babane, supradimensionate.

Pe faleza am ajuns si la castel, in care nu am urcat (nici nu stiu daca era deschis), inca frig, vegetatia era absenta, simfonia pietrei am putut-o vedea binisor si de la baza.

Marea linistita, nici o pala de vant nu zornaia resturile de scoici, putine resturi am zarit, sticle de plastic, gunoaie, spre deloc.

Am incercat o poza contra luminii, asta a iesit (pe automat). Liniste.

Zone in care (da, la mare) era scaldatul interzis, ceea ce nu inseamna ca in ilegalitate nu misca lucrurile si in bulgaria, e drept, ca scufundatorii din afara legii, umblau in grupuri mari.

Multe cladiri impunatoare, incepute cine stie cand, sunt in paragina, programul de urbanism este cel putin straniu, nu respecta nici o regula, nici a aspectului zonei, nici a invecinarii nesimtite cu alte cladiri, ba mai mult, hotelele noi se ridica uriase in fata celor vechi, luand toata lumina si privelistea catre mare. Nu stiu daca mastodontii vor avea sfarsitul tot sub o mare verde de pomi si iedera, momentan, macarale rad in soare. Si la ce nivel sunt aflate constructiile, sigur nu sunt gata anul asta, asa ca bonus la milimetrul de plaja existent, va puteti bucura de praful binemeritat care va va insoti minunata vacanta (fata de ce am vazut la nisipurile de aur, mic copil).

V-am spus ca multe cladiri vechi au fost invadate in intimitatea lor, asta mi s-a parut deosebita, saraca, tot molozul de pe noua constructie, care nu e gata nici 2%, e pe acoperis, la anul poate o gasim ingropata de-a binelea.

Cum spuneam, inainte de a ajunge la baza, am oprit fix acolo unde, acum doi ani, mancam exact aceleasi lucruri, timp in care o Casandra ilegalista motaia in masina. Aceeasi masina.

Frigul s-a asternut nemilos peste berea mea, asa ca am mancat in interior, lumina era superba, pana si fiarele de pe dig aratau bine prin geam.

La fel ca in data de 8 mai 2011, am luat lufari, plita, specialitatea casei, lipii, parca niterlus mai bune decat atunci, sau mi-a fost mie mai foame.

Pana si unii din cainii de la terase erau aceeasi.

Am facut doua cumparaturi, una pentru mine (nu se vede bine culoarrea turbata a sosetelor facute ca din animale stranii de plus).

Foarte simpatice, cam pufoase si groase, desi am incaltarile destul de largim erau mai mult decat fixe cu flufoseniile astea.

Si o vodka, de-a lor, am gustat o picatura, foarte buna, pret decent, sincer, mi-a placut denumirea. Prietenii stiu de ce.

Nu stiu cum sa impart pozele alese, sa nu fie obositor de multe, dar sa surprind si fix ce m-a surprins pe mine, iaca, ma mai gandesc pana maine, ca nu au intrat zilele in sac. Si oricum, mancarea aia buna e printre ultimele, numai bine de potrivit cu postul ce va sa vina. Pariu ca de maine o sa apara numai si numai retete de post? Stiu si eu una buna, de cartofi prajiti, fara branza si ou, cum azi am descoperit in blogosfera reteta de mamaliga, poate ma incumet la cartofi prajiti, nu ar fi prima oara.

rororo

Revenind la Eforie (Sud)

Nu am mari aventuri, mari feluri de mancare, fotografii mesmerizante, numai banalitati, ca la tzara, dar daca tot am pozat, am zis sa va plimb cu mine, de ce nu, banalitatea si simplitatea au farmecul lor intr-o oarecare masura, chiar daca nu e totul lux si all inclusive. Daca nu va place, alta mama nu mai face.

Asadar la baza am fost intampinati, nu cu pita si sare (desi era si din aia prin zona), ci cu sarmale coapte din nou, cand pe plita, cand la cuptor. Grase.

Cum a fost destul de frig si a mers focul, pana si mancarea Casandrei a fost facuta pe plita, la foc lent, ea, ca un ierbivor adevarat, mananca supa de legume.

Cum pregateam o scurta iesire in Bulgaria, mi-am amintit de poza cu trusa de urgenta discutata cu Ninu la leapsa. I-am adus upgrade (si inca imi mai trebuie ceva, nu am scotch).

Am adaugat rezerva la medicamentele potaii hidrocefale drogate de rasa Dracula Retriever si mai multe gustarele, ca primavara isi face ulcerul de cap. Asadar prima natura moarta (v-am zis ca revin la obicei).

Prietenul Casandrei, in comitetul de intampinare (el face multe giumbuslucuri, prea multe si ies miscate). Deci: Mitzu, frate de mama cu Mitzu si Mitzu, toti copii pisicii Mitzu.

Incepe sa bata primavara in geam (la vara se muta toate in curtea care va fi verde, nu ca acum).

Vesnica domnisoara care era sa ajunga roadkill pentru ca a evadat, cum casa e la soseaua nationala, a fost la o mustatza de a-si gasi obstescul sfarsit, evadand pe langa tusha batrana, de aceea pe viitor, cu tot respectul pentru rasa canina, cand va ramane nesupravegheata, va sta in lantz. Pe sarma, pe nesarma, nu stiu, momentan o antrenam pentru asta, important e sa nu ajunga sub rotile tirului si alta solutie nu este, tusha la cei 92 de ani nereusind sa tina minte ca exista in zona o potaie care evadeaza.

Dracula Retriever.

Ce am mai mancat pe acolo, apai niste friptura de oaie cu radacinoase, masline, vin alb si usturoi. Grasa.

Si placinte. Cu branza. Grasa.

O plimbarica scurta? Ca sa dam jos grasimea.

Fostul cinematograf, in paragina (ca multe altele, desi mai putine la noi ca la vecinii bulgari).

Multa iedera peste tot, pe case, pe pomi, verde tot timpul anului (cred ca bea apa din aia minerala din reclama cu brazii).

Faleza in martie, locul in care vara nu ai loc sa arunci un ac, daramite sa parchezi.

Digul mic, unde urcam si coboram multe trepte in copilarie ca sa ne balacim cu orele si unde, ca sa nu avem grija hainelor, caci la plaja nu stateam, ingropam totul (izmene, tricouri, papuci) in nisip, numarand ca piratii pasii de la cate o piatra. Da, de multe ori am ajuns acasa in costum de baie.

Lebedele, de data asta chiar in zare, ca mi-a fost lene sa cobor fara masina pana la Capu Turcului.

Una din pisicile pisicotecii locale, ca si in Bulgaria, e plin de caini si pisici.

Vis-a-vis de primarii, harta orasului. Da, Eforie are doua primarii, e jmeker.

In parcul de la gradina de vara niste tuia (pe bune ca sunt tuia) foarte batrani, coafati, au ajuns sa arate asa.

O casa mai kitsch decat cea in culorile tricolorului de pe faleza, verde WC cu lei aurii si in geam, dupa perdea, sa se vada din strada, cu multe bibelouri, balerine, pescari, betivi, alea care erau la moda odata ca niciodata.

Desi unele din casele vechi, in stil colonial au inceput sa fie renovate, inca sunt multe imagini ca aceasta (mai putine ca la vecinii bulgari, mult mai putine, dar tot deprimante).

Cladiri neterminate, in locuri cu priveliste, acaparate de gunoaiele aruncate in spatele vederii celor care ar trebui sa le adune, cu toate astea, verdele crud se zbate sa iasa la lumina.

Ar mai fi ceva ca o eticheta, fireste ca nu am facut poze, foarte multi caini si pisici facute praf de masini, suprapopulata soseaua de animale nedorite, hranite vara de turisti, care au iesit din iarna ele stiu cum. Desi la fel de multe la bulgari, acolo nu le vazui pe strazi, exceptand o vulpe, ori le aduna, ori stiu sa traverseze ale lor regulamentar, mie imi facu rau sa vad atatea animale moarte, unele de curand, mi-erea si frica sa ma uit, nu cumva sa mai miste un licar de viata in ele.

De la distanta totul pare altfel decat vazut de aproape.
(asta chiar e din putzul gandirii, dar ati inteles ideea)

Am trecut calea ferata ca sa pozez fostul ponton pe care, pe vremuri, din trenul COnstanta – Mangalia vedeai nudisti in varsta la soare. Apa a avansat foarte mult, daca reusesti sa te apropii pe dupa stuf si tufele de mure, poti vedea cum se infiltreaza izvoare de apa sarata pe sub linia ferata. Probabil ca nu prezinta pericol, nu cred ca nu a observat nimeni.

Am servit masa (ce misto suna, este?) la unul din cele doua localuri deschise si iarna in Eforie Sud, Pongal. Nu retineam numele asta niciodata, pana cand, absolut intamplator, am gasit pe net ca este numele unei sarbatori a recoltei din India, gasiti detalii despre Pongal pe wikipedia.

Carciumioara asta, fix aspect de local de cartier, astea au o personalitate anume si un soi de decoruri si consumatori cu un farmec ce imi face placere. Da, stiu, kitsch, nu e nici bomba, nu e nici Inter. E fix ce trebuie.

Ce imi place la acest gen de carciumi „de cartier” este ca poti poposi doar sa bei o cafea sau o bere sau poti manca, intotdeauna haleala, desi banala, este corecta si, musai, include si pizza, ceea ce nu am luat de data asta. Acum eu mi-am luat o banala ciorba de perisoare si un snitel cu cartofi, Da, bune.

De preturi nici nu are rost sa discutam, mici, portii generoare, mai ieftin ca la Mc, da?

De incheierea plimbarii lejere, va prezint rasa de caini dominanta in zona Eforie, ca talie si apucaturi, Canis Eforius Pisicus.

Stiu ca am scris calm si sec, asa a fost plimbarea toata, ce sa fac, sa descriu crime, pipitze si masini de lux acolo unde nu-s? N-avem dom’le azi, n-avem.

rororo