Sau un soi de brunch experimental.

Cum ar veni, am experimentat urmatoarele: cat tine bok choy la frigider, sta el si in apa sau face cumva radacini? Pentru ca nu am reusit sa dau in cadoul primit de la Elena, neam.
De fapt de cand am primit bazdaganiile, numai la omleta cu bok choy mi-a fost gandul, oua nu am avut in casa o vreme, ca deh, nu-s mascul, dar azi, s-au aliniat astrele, am avut di tati.
Adicatalea niste oua, bok choy si pecorino romano. DOP! Si care zghiara ca nu e ras de mine (ras, nu râs) ci luat de-a gata, o suge, l-am luat ca sa refac cacio e pepe cu paste cu ou, vreau sa vad diferenta intre pastele cu ou si pecorino gata ras.
Just for fan vreau sa fac asta, o sa vedeti la link ca e o arta sa faci cacio e pepe, ei bine, vreau sa vad cum e altfel, na.
Sa trecem la omletele noastre, deci avem nevoie de bok choy, cat de mare sau mic primiti de la prieteni, oua, cat de bio vi se permite, pecorino, cat de bun il gasiti.

Bok choy il taiem mare (cu prima ocazie, care se va repeta, il tai nitelus mai mic si o sa evit cotorul la omlete, merge mai bine la un risotto sau la un orez prajit.

Am reinvatat ca trebuie sa ne aliniem gusturile, ma plafonasem infect, asa ca am batut ouale cu pecorino si un amestec de rozmarin (de-al meu, din gradina), coaja de lamaie si sare. Despre sarea marina in alt episod, ca si despre zaharul brun.

Mi-am adus din nou aminte de ce exista slow cook si slow food, pentru ca o astfel de omleta, ca sa aiba arome, parti crocante si anume savoare, trebuie prajita in putin ulei de masline, anume: dupa ce planta ucisa a fost saltata la foc iute, dar, spre final, totul e musai de lasat la foc bland, sa isi intrepatrunda aromele. Dureaza, e drept, dar gustul …
In final mortul l-am scos din groapa cu foame mare in gat, dar am avut rabdarea de rigoare, ca altfel o mancam asa, cum zic unii, nu frumoasa, dar batrana.

Am pliat-o frumos in folie si am lasat-o circa 4 minute la rece profund. Nu s-a descalzit (exista cuvantul asta?), doar a luat forma.

Nu e ce voiam 100%, ba, ca sa imi cronometrez de curiozitate timpii, dadui si pe jos.

Cert e ca se apropie ca textura de tomogoyaki, desi, culmea, e mult mai simpla. Si sigur, daca as putea sa ii dedic timp ar fi o omleta misto pe care as servi-o in feliute, aperitiv, cu un sos bun, dar inca nu stiu care, cert e ca acum as bea un sake.
Dozo meshiagare, adica un fel de pohta mare.

Nu, daca am caine pe langa mine, reiterez, nu am par in bucatarie pe masa, ca ma seaca toti. Cainele nu sta de obicei in bucatarie, aude infiorator de bine cand imi pica ceva pe jos, cui nu ii convine, sa ma pupe, aude si cand taie al batrn paine sau mar, altfel, nu are voie in bucatarie decat la ora mesei lui de caine.
rororo
Apreciază:
Apreciere Încarc...