Burger mania

Din seria: am cincizeci de lei si fac ce vreau cu ei, am comis cumparaciunile de craciun, cu ce a mai pus si pensionarul la inaintare, cam gata. Asa ca am furat o mana de carne tocata din cea pe care o sa o folosesc la sarmale si am comis cred ca cel mai zemos si fraged burger, desigur, parerea mea.

Dar inainte, sa vedeti captura pensionarului, rasolul si adidasii erau evident pe lista, dar a luat niste belele de oase de vita (pentru caine), nemaipomenite.

Acum sa va zic de compozitia burgerului. Sigur ca daca vreti 100% homemade faceti voi si maioneza si ketchup-ul, ceea ce eu, recunosc, nu am facut (jmaf, jmaf, doua pe spinare, rusine).

Dar in contrapartida va pot da cantitati si iese de belea. La 250g de carne tocata (amestec, 15% grasime), cate o lingura rasa din fiecare: ketchup, perle de branza (sau branza proaspata, dar iese mai misto cu perle din alea), maioneza si mustar. Sare si piper, vorba celor care stiau ce scriu, ad libitum.

Biensure ca nu am scula din aia de burgeri, asa ca am aplatizat compozitia (seria unu) intre doua folii de tocat, apoi am decupat, dupa cum puteti vedea in imaginea prezentata pe post de: iacasha.

Chiftelele plate se pot pune cu gratie pe gratar, in tigaie, treaba voastra, eu am pus in tigaie, de lene. Am completat cu foarte putine, pentru ca era bestiala compozitia, am mancat cam un burger crud asa, cica sa degust. Deci am pus pe chifla maio si ke tsiap, foaie de salata si castravete murat. Cartofii de la seria unu sunt din aia fierti scurt si prajiti abrupt.

Afara e frig si bezna non stop, dar risc si o sexyune cu muscaciunea, e foarte, foarte zemos si fraged.

Amu nu am eu talent la poze dar ati inteles ideea, 250g carne, cate o lingura din maioneza, ketchup, branza proaspata si mustar. Cu mentiunea ca pe langa sare si piper puteti adauga ce sosul meu de soia vreti, dupa gust, treaba voastra.

Asa ca urmeaza varianta B (be, da), in care indopam in burger ce avem noi chef, respectiv un ou.

Sa nu va speriati de poze, esenta e baza.

Nu va speriati de forma, ideea e sa intra oul la locul lui (am pus capac, dar merge si pe plita si intors). Nu e problema pentru ca pentru a ii da dimensiunea il taiem ulterior, asa cum l-a lasat natura: fierbinte, iacasha.

De data asta am plusat si cu o felie de cascaval iar resturile, ei bine se pot manca sau te poti face ca le scapi pe jos si, daca ai potaie, scapi de spalat podeaua.

La varianta be nu am avut rabdare sa fac cartofii a la carte, i-am taiat cat mai nemascat si i-am prajit asa, pe unde mai era un ochi liber.

Dar tot misto a iesit si fraged, compozitia nu se pune la indoiala.

Bineinteles ca de final am facut si un miciburger nepozat, cu carne de la bulgar, dar nu merge deloc cu chifla dulceaga, asa ca lam pus sanatos in pita de 70 de bani si cum ar veni nu il inscriu la categoria burgeri ca au fost mici cu mustar si paine, doar ca niste mici mai plati.

Cam atat cu burger mania (sper, ca mai am vreo cinci chifle, ca aia vand numai pachet intreg, le congelai).

rororo

Tortilla nespaniola

Sa nu aud ca va plangeti de imagini pana nu dati bani sa „iese” soarele si pe strada mea.

Da, cartofi fripti cu branza si oua, ca asta e mancarea cea mai buna din lume, dar varianta (gen) tortilla. Oarecum.

Avem ceapa? Avem, pestisori o facem si o calim asa, a la lento sa nu se arda ca o caramelizam ulterior.

Timp in care fierbea alene si un cartof, dar doar pe jumatate, pe care l-am, nu baut, belit. SI dat pe razatoare. Si pus peste ceapa.

Aici intervine partea total nespaniola, ca am pus niste telemea veche de oaie in ou, rasa si ea, am pus si piper (fainoshag nu aveam) la greu.

Si jap peste ce amestecasem si saltasem (copy Stella) in tigaie.

Si gata, dupa ce sta cu capac la foc mic (daca aveam aragaz si tigai smechere ambele le-as fi pus sub grill, dar merge si asa, la casa de om). Bine, tigai smechere am, doar aragazul e banal.

Dupa cum spuneam, pe verso ceapa cu cartoful si-au facut de cap de genul ala: as mai manca o portie.

Ceea ce am procedat in consecinta. Cu castraveti murati. Ca asa e in tenis.

Ce a zis rororo? Ca „da si mie mah, da si mie” (stiu limba caineasca). Am prostit-o cu o bucata de morcov si a zis tot rororo.

Spaghete la cana

Din nou nu e vreo reteta intrinseca, doar asa, sa ne povestim cate ceva.

Ce voiam sa spun e ca mie mi-ar placea la nebunie ca intr-o carciuma, bodega, local, deci nu ne referim la haute cuisine, pur si simplu un loc in care ies oamenii sa se simta bine si nu sa faca turism culinar, nu se agreeaza ideea de mancare la cana.

Canuta ceramica care poate cuprinde o droaie de idei, care se poate garnisi fupa plac, ocupa putin spatiu si sta calda sau rece (dupa anotimp, fireste), langa mesean.

Implica o cana de calitate, un taca si un servetel, sincer, mie mi s-ar parea sic.

Acum sa va zic si reteta mea (si in continuare imi pare rau ca nu exista localuri cu mancare la cana sau nu se promoveaza borcanele cu macare de casa, ca la bebelusi merge, la oameni mari nu stiu de ce nu prinde).

De fapt v-am zis ca nu e reteta, am fiert niste paste si am amestecat o lingura de pesto, una de sos de la iepure si niste mascarpone.

Am scos pasta, am pus alea pe foc, am pus pasta si niste apa peste, jap jap.

Am ras si niste branza peste, ca merge, aveam cheft de paste si nu stiam cu ce, e iaca le facui cu de toate.

Ce voiam eu sa spun e ca pana am descarcat pozele, pana am scris, pana am bantuit, canuta tine in continuare pastele calde. Si ar tine tare multe chestii bune daca as avea io carciumioara mea 😀

Acum ma gandeam ce bine ar sta un gulas cu mini-galuscute intr-o cana din asta 😀 Ia sa nu ma mai gandesc.

rororo

Iepure cu ciuperci si masline

De data asta e chiar reteta, desigur, in stilul meu dar o sa incerc sa fac un rezumat sa nu va pierd, promit ca ma straduiesc, pentru ca merita. Inspiratia retetei a fost atat banalul iepure cu masline, cat si iepurele cu piper al lui Peter plus, fireste, mancarea rece. O sa ziceti ca e prea mult, e nitel dar face.

La poze sa nu va aud, daca stati prin orasul lui Bucur stiti ca e bezna intreaga zi lumina si ploua de o saptamana, sa ne concentram pe reteta.

Toata treaba a inceput de la excursie in Lidl, sa iau ciuperci sa fac orice cu ciuperci si na belea, iepure in oferta. Deja mi se conturase clar in minte cam ce va urma, deci baza au fost urmatoarele: iepure, ceapa, vin, masline, usturoi.

Am transat iepurele clasic, in sensul in care l-am folosit pe tot, inclusiv muschiuletii si rinichii. Am blurat poza ca e foarte nepotrivita copiiilor sub 18 ani, mai ales cu satarul ala pe iepurache.

La vin am degustat pana sa ma conving si am folosit mai mult alb decat rosul. In sensul in care am lasat bucatile de carne la marinat cu: ulei, sare, piper rosu, vin rosu (sa se inteleaga)si un catel de usturoi. Dupa care am lasat carnea pe foc mic de tot sa isi traga calm caloricele. Da, am avut timp.

Ciupercile le-am curatat dupa metoda mea favorita invatata cu multi ani in urma de la Maya. Daca nu o mai stiti nici pe Maya, nici metoda, e simplu, jbang ciupercile, faina, apa, zbuciumate iute, clatite la fel de iute, tocate. Isi lasa tot pamantul in apa cu faina.

Iepurele l-am dat din oala (am strecurat, nu imi plac nici boabele de piper nici usturoiul cu coaja in mancare) si am pus droaia de ciuperci. Cantitati: la un iepur, un kil juma de ciuperci.

Si normal ca in oala de tuci, ete la voi.

Fireste ca la toate am pus niste sare, dar asta nu va mai spun, ca sunteti gospodace, da?

E, cand au lasat ciupercile nitel loc in zama, am pus ceapa ca la mancarea rece, adica multa. Dupa care am pus un capac si am mai trecut in vizita numai ca sa pun cate putin vin, din cand in cand, ba in oala, ba pe esofag, dupa caz.

Mirela stie, ea m-a invatat, secretul mancarii reci asta e, cat vin pui in mancare, atata trebuie sa bagi pe instalatie, altfel nu iese buna treaba.

Ei, cand s-a eliberat spatiu in oala, am pus si iepurele in zeama (bonus, o lingura de zacusca, aveam in plus, dar nu e musai) si iar am reluat operatiunile de turnare a vinului pic cu pic.

E, vezi, de aia fac poze, ca era sa uit, cat am tocat mormanul de ciuperci le-am tinut in zeama de citrice ca sa nu se faca smoala, am pus lamaie si mandarina ca acum e sezon de mandarine/clementine si sunt ieftine, bune si frumoase, uite ca era sa uit acest aspect.

Ei bine acum vine in sfarsit sfarsitul gen finala mare. Cand toate sunt patrunse si vin vecinii la usa dupa miros, dregem gusturile, ca sa fie treaba oabla: masline, gem de gutui (cu anason, ala al meu, dar merge de oricare, Peter punea de macese), pasta de rosii.

Ati obosit? Va zic eu, zacuta lent (cum ziceam, am avut timp) cu totul a durat cam 4 ore, sigur ca merge la zloucucar din ala, dar cum va ziceam, eu am avut timp si aveam nevoie de mult calm dupa ce am auzit ce spagi se cer la angajare, deci a fost un fel de yoga mancarea asta.

Si da, indiferent ce varianta de preparare alegeti, fara misto, e beton, asa ca fac un rezumat: iepurele cu vin, ulei, piper boabe, foaie de dafin dunstuit.
Strecurat, puse ciupercile in zeama, apoi ceapa si apoi, ca la mancarea rece, vinul, pic cu pic.

Cand s-a format sos se pune si iepurele inapoi, iar se lasa si se pune vin din vreme in vreme. Si absolutamente inainte de ultimele clocote, un gem bun, pasta de tomate si masline.

Vedeti ca merge si pe scurt? 😀

Ca idee, da gust bun si daca alegeti condimente ca enibaharul boabe sau boabe de ienupar, aici e chestie efectiv de gust, daca as fi fost sigura ca e buna coaja, as fi pus cand am lasat iepurele la dunstuit si coaja de mandarina sau portocala, de un fleosc, ciupercile nu e musai sa fie tinute in seama de citrice, dar macar in nitica apa cu otet, iar gustul final desigur ca il echilibrati dupa caz, dar potolul asta are de toate, dulce, amarui, picant, sarat, e misto, ce mai.

Da normal ca la orele 17 cand am facut poza era bezna de bezna si ploaie, ca pentru depresivi, dar voi ma iertati.

Chestiune, eu am facut putin piure asa, de chichi si a doua zi pe lumina poza cu niste orez sec, dar merge mancata numai cu polonicul si cu niste pita rupta in sos, ca idee.

Va multumesc pentru atentie, in special tuturor nebunilor care citesc pana la capat si va doresc rororo.