Pipote si inimi pe cartofi

Iar s-au adunat pozele, iar incerc sa trag doua postari ca am ramas in urma. Treaba cu pipotele si inimile s-a comis pentru ca ne-am adunat ca fetele si a fost singura chestie care s-a comis aproape singura, la cuptor, initial dupa reteta clasica, organele puse in punga cu putin ulei, usturoi, sare piper si boia.

Beleaua a fost ca fix cand „gateam” si o salata a bubuit punga (am pus prea multa carne) si am continuat totul in tava, salata insa a decurs normal, nu a bubuit nimic.

Despre cartofi, ei bine peste dumnealor, opariti nitel, am pus ulei, sare, boia si un amestec de parmezan cu usturoi. Iar pentru salata, dressing banal, zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper si nitel marar.

Dupa care, vorba cuiva, stingeti lumina.

Anticipat am avut si o degustare de diversi carnaciori plus, la pipote si inimi sosul meu favorit: maioneza, smantana, iaurt, usturoi, tarhon.

In plus musafirii au sosit si cu desert si pita calda.

Am primit si cateva oua de tara, am cules flori, am gasit o ciocolata super buna pe care v-o recomand daca va place combinatia.

Iar animalutul campion al saptamanii este domnul arici. Nu credeam ca au supravietuit valului de otrava pusa deprimarie anul trecut. Iaca, au reusit si de data asta.

Salata de paste cu ton si porumb

Un clasic iubit de unii (mai ales copii), neplacut altora (drept e ca e cam junk food). Personal am un confort cu o salata de oricare la sosirea acasa, inainte sa pic lemn, oricat de foame mi-ar fi, doua linguri de ceva de genul acesta sunt suficiente sa adoarma foamea.
Apropos, daca va feriti de maioneza, nu uitati ca oricand puteti inlocui acest sos cu un altul facut din iaurt, mustar si ulei bun de masline. Asadar nu dati cu parul daca eu din comoditate folosesc maioneza, voi puteti fi cat de seriosi puteti fi cu mancatul sanatos. Sau nu 😀

Iata si ingredientele, paste fierte dupa placul vostru, ton, porumb, ceapa, masline, castravecior si maioneza (sau un sos asemenea).

Tocate, taiate, maruntite, fierte, scurse, nu intram in amanunte.

Nu e o salata frumoasa, dar cui ii pasa. Dupa ce trece pandemia e fix genul de mancare de luat la munca.

Cum sunt reclamele alea? „Dar stati, asta nu este totul, puteti avea doua la pret de una daca nu inchideti ecranele acum!”

Cred ca o vreme o sa tot fac din astea si daca le si pozez, de ce nu, sa le pastram in arhiva salatelor. De data asta a fost combinatia facuta cu cartof, morcov, ceapa, castravecior, masline verzi si, ei da, wurst.

Era soare si am vrut sa fac o poza artistica. Nu mi-a iesit ca soarele fuge cand apar eu la geam.

Va mai arat niste combinatii misto:

  • supa de gulii cu paste proaspete;

  • un fel de okonomiyaki la cuptor (am primit de-a gata), varza, morcov, cartof, ardei, un liezon cu ou, faina, ulei, mult cascaval deasupra;

  • un sandwich genial, Philladelphia cu chives (ceapa ciorii, cipolina, cum i-o zice), somon afumat, mustar si salata.

Si, pentru ca mi-am serbat ziua jumatate de luna, ca au venit care cum au putut pe rand, am copt multe chestii la cuptor. In general carnati ca e cel mai simplu. Dar am avut si episoade in care am ars-o si cu spinari de pui si coaste. O colectie (plus pita, bere si prajituri primite).

In incheiere sa va arat doua chestii misto. Un junk, da, stui, dati cu pietre. Ce mi-a placut enorm (ca gustul na, ca orice gogoasa decongelata de supermarket, indiferent ca e in cutie sau luata de la raft) e ca ce e in cutie arata fix ca pe cutie.

Si o pisica. Vorba aia: cat tax.

Brigada diverse in pauza de masa

Iar s-au adunat multe poze. Cu potoale diverse, cumparaciuni, pe alocuri va obosesc si cu vreo mini-reteta, poate si niste idei, la unele am rtisat, unele le-am cumparat, altele, modificat, ce mai, s-au adunat.

Sa incepem cu niste dovlecei invizibili. Reteta oarecum dupa ureche.

Mai intai am feliat subrire niste dovlecei si i-am lasat la scurs cu nitica sare.

Am pregatit un aluat ca cel de clatite dar mai gros in care am pus feliile de dovlecel scurse bine, putin kaizer si nitel mai mult parmezan.

Am dat compozitia la cuptor pana s-a rumenit.

Da, e misto, da, dovleceii devin destul de invizibili, desi dac ama intrebati pe mine, reteta de dovlecei cu adevarat invizibili ar trebui sa arate asa:

Acum o sa va pun doar un cumul de poze si un rezumat.
– am incercat sa fac o supa de varza, varza, surpriza, tot fara gust, asa ca am pus tot intr-o tava, cu carnati, condimente, am dat la cuptor si a iesit o minunata varza calita;
– pe 30 noiembrie am avut musafiri de soi, asa ca am pregatit nebunii, adica mai nimic, am taiat oareceuri, am pus pe farfurie, am facut un foietaj cu polonezi (suna cam de extrema dreapta, dar era vorba despre carnati), am primit in dar o paine misto;
– de ziua Romaniei am „gatit” mancarea nationala a oricarui roman, in special de varsta tanara: hamburger;
– am facut o mancare de fasole verde cu pui si carnat (da, stiu, fixuri) in care am scapat marar netocat;
– am cumparat fleici, oferta misto la Kaufland, am tocat o parte, oasele le-am gatit si din painea cu care am curatat masina de tocat, carne, condimente, marar, am facut doua chiftele’
– oasele le-am facut in punga cu diverse, apoi peste ele si sosul adunat am pisat ursuroi, am pus un cartof fiert si am amestecat, cum ar veni am facut o salata.

Treaba aia cu salata de coaste de porc peste care am pus si putina ceapa rosie si nitel castravete murat, chiar nu v-o recomand, am mancat asa, ca pe orice salata, pana am crezut ca ni se face rau.

Si acum sa va spun despre un desert. El, neimportant, am trisat la blat (cumparat, Boromir) si o crema, cumparata. Ce vreau sa va spun e ca una din creme e absolut dementiala si sa va zic despre ea. 200ml de frisca batuta (nu musai sa fie teapana, dar musai sa fie foarte rece smantana pentru frisca), 250g mascarpone, coaja rasa de la vreo cinci clementine (de acum, de sezon, care miros de mori) si suc de clementine (cam 100 ml), toate batute bine impreuna cu o lingura de zahar pudra. Sau mai mult dac ava place mai dulce.

Restul nici nu mai conteaza.

Si de final, rezumat cu daruri (ursulet si ce a pus mos Nicu in galosi), cumparaciuni (un ulei minunat la reducere, fleica aceea din care am mancat ca nebunii chiftele si oase, niste bomboane foarte misto, dac ale vedeti, luati si un roze foarte bun, tot in oferta la un Mega).

Si un porumbel.

Tochitura cu chiftea

Am scris pe bune, ca am avut cantitate infima si doar o chiftea, dar combinatia este misto si ar merita sa devina mancare nationala. Cel putin (modestia mea-i doar una dintre mult ecalitati, zisei eu cantand pe struna unei mari sinceritati – am uitat cine a scris asta, nu eu).

Totul e foarte simplu, ca un ostropel simplificat si o sa va spun si cum a ajuns chifteaua aia acolo. Ostropelo-tochitura a inceput cu niste bucatele de carne de porc, carnat, vin, putin ulei, ceapa, usturoi si ardei (optional, pentru aroma). Toate lasate cu capac la foc mic, sa scada asa, cu niste apa adaugata din cand in cand sa nu se arda, sa nu se prajeasca.

Cu chifteaua s-a intamplat pentru ca am tocat cu o prietena niste carne de porc. Si am impins resturile din masina cu o bucata de paine. Pe care am amestecat-o (paine si carne) cu niste sare, piper, praf de usturoi si mustar. De lene, ca era putina compozitie. Voi puteti face orice chiftea doriti, cu ceapa, verdeata, eu v-am zis cum s-a intamplat cu a mea.

Am prajit chifteaua separat (ca la cantina, multa paine, putina carne), apoi am adaugat-o peste tocana de mai sus impreuna cu niste suc de rosii (tomato frito am pus eu, merge orice aveti).

Si da, cere o mamaliga, un piure, o muratura.

Faptul ca a mea chiftea a avut paine multa si a baut din sos a facut ca mancarea sa merite o reteta pe bune, poate candva … Momentan raman cu ideea.

Am facut si o zama, excelenta, desi nu arata fabulos pentru ca fiind doar din pipote nu e grasa deloc, nici nu am inrosit-o cu nimic, dar are zama buna de varza, leustean, zarzavat din plin si dovlecei si cartofi, merge si rece. De mahmureala, cui se mahmureste.

De final trei poze cu zgubi de Ricky Martin Bruno care este cea mai buna reteta impotriva insomniei. O ora cu nebunul face cat cinci la zumba, cardio si ce o mai fi acum la moda.

Sa nu credeti cumva ca pensionara familiei si-a pierdut locul in inimile si casele noastre, nu, doar ca pe ea o stiti deja de noua ani si mai bine. Dar pentru conformitate am tras-o si pe ea in chip, cumintenia pamantului.