Placinta cu mere

Stiu ca toti stiti a face placinta, in zeci de variante (ca si eu pana m-am hotarat la una, mi-a luat o zi si o noapte), dar daca am facut si am pozat, fie si pe bezna, de ce sa nu va arat?

Totul incepe asa: am primit niste mere eco-bio.

Apoi a inceput lupta interioara, de care sa fie, cu foi, cu foietaj, rasturnata, invartita, impletita, rasucita. Si stiti cum e cu mintile mari, m-a scos din multilema o repostare a Laurei Laurentiu, anume placinta cu mere si foi cumparate.

Si asa am facut, fix ca in reteta de la link, singura diferenta find ca in loc de faina am folosit amidon.

Cel mai greu mi-a fost sa sacrific merele pentru ca efectiv fac mai mult decat orice odorizant de camera, miroase superb in balcon, a mere si racoare. Dar le-am dat la cap, le-am cojit si le-am dat pe razatoarea mare. Pozele sunt si in bezna si facute la plici, ma iertati.

Le-am stropit cu zeama de lamaie ca sa nu oxideze prea tare (desi chiar nu are importanta, tot se fac maronii la copt) si am stors din sucul lor. Pe care l-am baut.

Am pus in amestec si scortisoara si vanilie, zahar, fireste si amidon. De ce amidon? Stiti de la mancaruri, amidonul diluat in lichid rece cum ingroasa el sosul. Ei de aia, pentru sosul merelor. Sigur ca daca faceti alta reteta, mai ales cu mere calite, ignorati amidonul. Mie mi se pare de zece ori mai gustoasa placinta cu merele necalite.

Am uns jumatate din foi (intre aproape fiecare foaie in parte) cu amestec de unt si ulei (daca tineti post, lasati untul in pace, fireste), apoi am nivelat umplutura.

Am taiatcatam putut eu de stramb bucati din viitoarea placinta, apoi am copt, nu stiu la cate grade ca de cand cu Engie trebuie mereu sa verifici gazele sa nu sari in aer.
Dar vedeti la reteta Laurei ca ea scrie din astea cu grade si timpi.

Si dupa ce s-a copt si racit, am si mancat-o, nu singura, mai multi.

Apropos de Laura, sa ma laud, ca a facut pe Mos Gerila anul acesta.

Despre carte nu am ce sa va spun mare lucru, luati-o si vedeti (au am cumparat trei ca sa dau in dar). Pe foarte scurt, este o carte foarte, foarte ingrijita, in totalitate, retetele, cum stiti si de la cele publicate pe internet, ies indubitabil, Laure nefiind genul de autor care una pozeaza si alta face sau, Doamne fereste, cum se stiu cazuri, care pozeaza si ce nu face, daca e in poza si are explicatiile acolo, sigur e facut de ea, e gustos si va iese, nu e cumparat de la raft si pozat ca pe o mareata realizare.

Nu stiu de ce am scris foarte mult, poate pentru ca ninge tare si apasat si mi-a dat sefa liber astazi?!

rororo

Salajan Style Sausage Pot Pie

Stit voi, placintele alea de berarie, in vas de lut, cu scufie de aluat, e, cam despre asta e vorba dar foarte indepartat de original (desi nu cred ca stie cineva care este acela). Asa ca mi-am permis titlul din imagine.

In principiu in „original”, adica ce vedem in invazia mult prea obositoare de retete din media sau prin carciumi, este vorba de niste pui cu ciuperci, morcov si ceapa, un sos alb si o scufie de aluat. Multi pun mazare, porumb, cine stie ce, pana la urma orice seamana cat de cat este o minunata placinta la oala, zic eu.

Si a mea a debutat cu un carnat proaspat din care am facut guguloaie, bilute, mingiute, perisoare, bubuline, chestii rotunde.

Pe care le-am fript cu un adaos minim de grasime. Ei bine, de aici, daca nu aveti in plus niste ghiveci care tine locul tuturor legumelor care pot fi puse in „placinta”, faceti cum doriti, eu am avut ghiveci si am pus un polonic. Plus nitica smantana (si niste crema de branza care era foarte in plus, aia e prea bonus, dar o mentionez).

Sare si piper eu nu am mai adaugat, cam toate sunt gata facute, daca nu ar fi si cuptorul asta ar fi un RRR sau o cinciminutã.

WordPressul iar se joaca cu nervii mei cu tot felul de update-uri, incerc sa nu uit ce vreau sa va scriu.

Bun, ideea e ca sosul, in original, se face cu rantas. Ceea ce noi nu am folosit dar, pentru a capata consistenta asemanatoare ciulamalei, am pus putin amidon desfacut in apa rece, doua clocote is gata.

Pentru scufie am folosit aluat proaspat cumparat. E indicat sa lucrati cu el rece (compozitia se poat eface oricum in avans, in cazul in care aveti carciuma sau dubiosi carora le plac chestiile astea la cina).

Puteti decora la fel de dubios.

Vasul l-am pus in cuptorul incalzit binisor dinainte si cam asta e toata ghidusia.

Mie mi-a placut combinatia (si, desigur, im iplace si cea cu pui, ciuperci, ca o ciulama, ba chiar si cea cu carne si bere, merge cam orice sub scufie).

Reteta bonus (e mult prea banala ca sa incarc o pagina cu ea), avem niste aripioare cu coca-cola (de ce cola? mi-a placut sticla).

Pe foarte scurt, aripioarele date cu sare si piper le-am dat nitel la tigaie (tigaii). Am pus cola, am lasat sa se faca, am mai intors din cand in cand, apoi am pus un sfarc de sos bbq si usturoi pisat, am mai dat o ameteala si gata.

Pozele le grupez, stiti voi, dati pe ele si se maresc.

 

Altfel am primit sarmale, un felinar, am ascuns plantele de ger si zapada si am fost la Gaudeamus ca sa iau cartea Laurei (Laura Laurentiu – daca va pasioneaza, dati pe link si o puteti lua online, e misto de tot, eu am luat si pentru prieteni).

 

Cum ziceam, e tampit rau wpress, nu imi ia pozele, ia.

Laura, draga, a treia incercare, ia.

AM obosit 😀
rororo

Sarmale chinezesti

Incep cu disclame, adica, nu, nu e reteta mea, sunt fotografii facute cartii de bucate The Complete Chinese Cookbook, o carte fantastica, a editurii Colour Library Books (CLB), aparuta in 1992 sub atenta ingrijire a doamnei Jillian Stewart.

Carte pe care am luat-o chiar prin 92 sau 93 cu aproximativ 20 de lire sterline, de aceea nu impartasesc multe, pentru ca are, nu e asa, autorul, drepturi, e posibil daca o doriti sa o gasiti pe Amazon.

De ce am pus articolul? Pentru ca reteta e putin intriganta, simpatica si pentru ca am propus in clubul nostru mai mult sau mai putin select, o tema pentru decembrie. Si cum tot vorbeam de reinterpretarea sarmalelor, mi-am adus aminte de reteta asta (repet si o sa mai repet, nu e a mea, nu sunt pozele mele).

Reteta, data de Jillian, este foarte simpla, ca mai toate din carte, anume:

Desigur ca nu voi face aceasta reteta, in primul rand pentru ca nu imi permit ingredientele si pe urma ca as dormi pe pres, dar reteta e misto, cel putin mie imi place si imi aminteste de intrebarea lui memet de azi, legata de o anume „supa” vietnameza. Pe care supa nu am deslusit-o, scuze memetimea ta.

Poza de final din carte cu preparatul complet si mentiunea ca tot ce am reprodus din respectivul tom a iesit impecabil, toate sunt simple, bune si bag mana in foc ca v-am mai zis de cartea asta, dar scleroza, maica, scleroza.

Carne de crab am vazut la Mega, dar e scumpa in draci, restul ingredientelor nu-s chiar asa de greu de sustinut de un buget de somer. Reiterez (rerererere), nu sunt pozele mele, sunt poze la carte, nu e reteta mea, nu a fost facuta de mine vreodata.

rororo

Rapsodii de toamna

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

(spicuite de pe romanianvoices)

Mare mester Toparceanu, cum le mai zicea el. Se potrivea mai bine aia cu ploaia, dar am mai scris-o (copiat-o) in iunie, merge si asta.

Cat despre florile mele, ce sa zic, busuiocul e la adapost si de pasari nebune si de frig, ardeii si rosia stau ca proastele in ploaie, pasarile sunt melancolice.

Adapostul temporar pentru tomberoneza e la locul lui pana scot folia sa ii fac unul mai acatarii.

Potaia oricum m-a scos din casa si va pot comunica urmatoarele, la orele 12, 2, 6 din noapte, ploua de stingea si batea si vantul. Ceea ce s-a repetat si in dimineata asta in care, dupa ce am plimbat amarata (o daduse in pre-criza si am scos-o la aer, pe vremuri o lasam toata noaptea afara, acum imi e sa nu ii dea vreun nebun cu toporu’ in cap, sa ii scoata matele sau sa ii taie picioarele si sa le lase amintire langa ea, ca astea sunt ultma moda la romani).

Si cum scriam eu randurile astea dulci-amare, odata mi s-a luminat ziua. Nu o sa am vreme de lectura zilele astea, dar o sa o car dupa mine oricum, deci, pararararaaam:

Carte pe care am castigat-o la concursul lui Cristi Roman, concurs simplu si la obiect, cum imi place mie, nu e cu share, like, de la ora pana la ora, stand in echer, pozand fudulii de fazan presarate cu parmezan, simplu si la obiect, multumesc Cristi si editurii (Editura Publica). Dupa cum spuneam, daca nu o castigam o cumparam, ceea ce va doresc si dumneavoastra, o puteti comanda aici (prompti si cei care au livrat, sms cu contactul curierului, l-am rugat sa vina mai devreme si s-a executat in pas vioi).

Asadar ziua este mai frumoasa, chiar daca soarele nu e pe cer, e intr-o carte.

ps: potoale azi, canci, miscati-va si mancati in oras, cum o sa fac eu 😀

rororo