Pentru copii

Ca tot ma luai cu dulciurile si imi facui rondul de dimineata in blogosfera interna si internationala, ma amuza o droaie de idei pentru distrat plozii cu mancare si am adunat cateva. Postarea i-o dedic rivericai, cine stie, poate se apuca de gatit ceva de genul asta …

Cateva mentiuni, nu am luat de pe site-uri pe care eu le consider deja specializate in gustarele amuzante pentru copii, gen cutefoodforkids pe care, daca va amuza, va recomand sa il luati la pas.

Si as aprecia lipsa de comentarii de genul: mvai draga, cum sa dai paine/bomboane/ciocolata, la copii, nu ie sanatoase. Expun doar cateva chestii amuzante (unele, gen hot dog spaghetti si altele, le-am facut si noi, nu?), cine vrea sa pasca sa isi rumege nutretul la alta masa. Multumesc.

Incep cu un Rudolf din cartof copt de pe annabelkarmel care e pe cat de simplu de facut pe atat de usor de adaptat la alte animalute sau personaje si, cu sosuri, iaurturi, mai stiu eu ce legume, cred ca e haios de vazut cum combina bitongii nebunelile in farfurie.

Caracatitele din crenvusti le-am mai facut si noi (toti si restul lumii), la mammapapera mi-a placut ca a facut si plaja in jurul lor.

Desi a trecut craciunul, mi se par super haioase ghetutele astea si, fireste, foarte simplu de realizat, le-am gasit pe thepeachkitchen.

Nici crenvustii in aluat nu sunt o noutate, mumiile insa sunt mai haioase decat varianta simpla, de pe sheknows, iaca, yummy mummy.

Pe paletasmaku gasim o idee de sandwich testoasa super simplu de realizat din orice fel de chifla, cat despre umplut, zic eu ca merge mai orice.

Au copii voie o halba din cand in cand? Pai daca au voie cainii, astia mici de ce nu, rachelraymag ne da o idee, cred ca as muri de ras la zilele de nastere (se mai practica asa cum era pe vremea noastra, balamuc generalizat?) ale astora mici o invitatie gen: il lasati pe gigel la o bere de ziua vasilicai?

Am si eu o rubrica pentru copii, ca si copiii mari se mai joaca uneori, nu sunt chestii sofisticate, la o varsta am impresia ca nici nu apreciaza inca tot felul de maimute pe care inca nu le percep si, de multe ori, fastuoasele torturi si petreceri sunt pentru orgolii parintesti, de aia am si ales chestii simpatice pentru micul dejun (asta cu orgoliile nu face referire la cineva anume, ma gandeam la un neam de-al meu, nu intram in amanunte).

Oricum, cele mai versatile la jucat si desenat tot sandwich-urile si omletele raman, dupa parerea mea.

rororo

Chef de dulciuri si bere pentru caini

Daca tot am comis-o ieri cu oaia „traforata” si cum de la o vreme, din lipsa de bere am chef mai nou de dulce, iaca a fost o zi de rasfat.

Nu ar fi fost, dar am scos potaia afara cand au deschis aia de la laboratorul de cofetarie cuptoarele, mi-a plouat instant in stomac asa ca am achizitionat niste „mini” diverse, tarte, amandine, eclere. Si am dat si in biscuitii danezi cu unt, ma fascineaza cutiile de biscuiti si imi plac cei ce zac in ele, biscuitii bre, dar iau rar ca sunt scumpi, de data asta am gasit cutie mica, pret mic, oferta, jap, jap, sus pe dulap. Dadui si in ei.

Zic in sinea mea (neserioasa sinea asta) gata neica, trec pe fructe, ia sa curat eu mango, dulce e, sanatos cred ca e, ce mai oaia balaia, fructele rascoapte, m-am manjit pana in albul ochilor pana am scos o serie de cubulete, cuburele, cum le zice.

Cu greu am reusit sa scot o bucatica rezonabila asa ca mi-am bagat picioarele in alimentele sanatoase care se joaca la greu cu nervii omului.

Am trecut pe seara la etapa urmatoarei pofte, anume aveam chef de frappe cu inghetata, dar frappe cu ness. Nu a fost nici asta sa fie decat o corcitura intre ciocolata calda si ideea de baza, ca am dat la TV peste emisiunea aia stupida a anorexicei de Cusak careia i s-a facut creierul cat stomacul, adica de marimea unui M&M daca a acceptat sa faca o emisiune culinara.

Oricum, in Belgia a baut o ciocolata calda la o ciocolaterie facuta simplu, turnat lapte fierbinte in pahar, pus un baton de ciocolata in acelasi, amestecat.

Asa ca frappe-ul meu s-a comis asa: in lapte cald indoit cu apa am pus ness, zahar brun si ciocolata si am lasat sa se topeasca.

Am completat cu frisca (zbuciumata in mixer, la tub se gasesc numai fara colesterol, cred eu ca e de bine asta) si inghetata de vanilie cu caramel.

Si, de dragul vremurilor apuse am pus peste ciocolata calduta, frisca si inghetata si o cireasa amara din compot (proasta ideie, mi-a infundat paiul). Ba, pe post de pahar am folosit si una din halbele mele de colectie, traiasca Rockerii Someri.

Atatea dulciuri nu am mancat in toata viata, le-am adunat intr-o zi gramada, dar te pui cu cheful?

Amu sa trecem la articolul ala cu berea pentru caini, preluat de pe blogul lui Costachel. De fapt numai link-ul e preluat, ca doar nu am sa ma apuc sa rescriu ce este deja, dar vorba unei doftorite, s-a intors lumea pe dos, cainii stau in casa si oamenii pe strazi, as spune eu, cainii beau bere si oamenii nu.

(foto preluata tot de acolo).

Mi-am amintit de doi caini bautori (sau nu) de bere umana. Casi inca nu a bagat alcool, dar am avut doi catei care da, cu urmari absolut diferite.

Anita, lupoaica.

Am avut-o la dresaj de paza si aparare pe vremea cand traiam si din asta, stapanii ei avand un bar si ducand zilnic la banca o cutie cu bani. Deci a stat destul de mult in zona, dupa care s-a intors in campul muncii. La vremea aia inca se gasea (si avea mult succes) berea Gambrinus la litru, care in doua zile expira si se tulbura, nepasteurizata. Si, fireste, fasaia. Desi era in vigoare articolul 400 si doamna Anita a fost prinsa de nenumarate ori tragand la masea din sticlele fasaite, si-a pastrat locul de munca pana la adanci batranete. Era o iubitoare de bere, ba facuse si burta de bere, ca ramaneau macar cateva sticle la doua zile de baut.

Gipi, nebunu’.

La el a fost invers. Eram la niste prieteni, la Corbeanca, pe vremea in care nu pasise picior de mertzan pe acolo, vilele nici nu visau sa impanzeasca malul frumos al lacului, astfel incat puteam merge la scaldat, beri si plimbari prin padure, pe malul apei, cu cai, catei, fara purcei. Ale tineretii valuri.

Seara, fireste, ne strangeam la bere si, am nimerit o sticla din aia, daca mai stiti, nespalata bine, care a fost de ulei, se mai intampla.

Ca urmare am dat-o dalmatianului sa o bea ca sa nu mai cobor sa ii aduc apa. Anita balota cu litri, asta s-a facut manga de la o sticla de bere, ne-am culcat in miez de noapte gramada, cand era somnul mai dulce aud un: se pisha, se pisha! Cainele statea pe burta in pat, intre noi, cu privirea satisfacuta a omului ajuns la WC dupa o indelungata asteptare.

Zic bah, asta e caine educat, cum sa faca pipi in pat? Si bag mana demonstrativ sub potaie si … mana plosca se facu.

Am dat cainele jos, am aruncat la spalat stratul de pauri de sub el, nani la loc.

Nu trece mult si iarasi urlete: boraste, boraste! Aprindem lumina, musiu, tot in pozitie de sfinx isi etala rezervele interne unde, in afara de ce mancase si bause stransese si niste capace de bere, el stie de unde le-a halit.

Una peste alta i-a fost rau idiotului (da, noi mai cretini ca el), dar asa rau, incat daca vedea pe cineva cu o sticla de bere in mana sarea sa muste, daca i-o arata cineva cunoscut sau i-o dadea pe la nas cu berea, maraia cu spume ca o hiena turbata si latra de ti se ridica parul pe ceafa.

Casandra nu are nevoie de bere, deci ea nu va experimenta sa vedem in ce tabara se situeaza, gagica e deja pe droguri tari, i-a facut pe ceilalti doi de departe cu fenobarbitalul si diazepamul la care inca rezista eroic, asa ca e de mult invingatoare la puncte.

rororo

Oaie cu paste „traforate”

Reteta, v-am mai spus, am preluat-o din cele clasice grecesti, am mancat acolo, am cautat reteta acasa in cartile cu preparate clasice, am adaptat, sau nu. Cand am facut prima oara miel cu paste orzo, am mers fix pe reteta, apoi am modificat, am refacut si cu oaie, tot mai de mult, de data asta adusesem din turcia impricinatele paste, anume am facut oaia cu arpa sehryie care inseamna acelasi lucru, sunt tot ca orzo sau risoni.

De data asta am mers tot pe aceeasi idee, ingrediente putine si bune, insa am folosit ce macaroana mea am avut la indemana, adica niste Trottole (traforate). Am mai zis, pastele astea traforate (da mah, trafilata al bronzo, dar tot traforate suna mai haios), nu mi s-au rasfiert niciodata asa ca mi se par ideale pentru a le lasa sa se faca in sos.

Ca sa nu o mai danga langa, ingredientele: carne de oaie (merge orice fel de carne, fireste, se modifica timpul de inabusit pe foc), ceapa, seu de vita (da, ce grasime vreti, mie la asta mi se paru bine venit seul), ceapa, suc de rosii, paste, zeama (eu am folosit un amestec de supa de legume cu apa si vin alb sec).

Am luat de la vecinii bulgari un suc de rosii absolut bestial, din pacate l-am gustat abia acasa si am si uitat din ce mama ma-sii de magazin l-am luat, daca as mai ajunge, abia a scapat nebaut.

Condimente: ardei uscat (nu e iute, seamana mai degraba cu racii Bogdanei), boabe de piper, cimbru si oregano.

Am pus sa se perpeleasca bucatelele de carne in seu, apoi am stins cu zeama (da, aia, vin, supa, apa) tinuta la cald pe foc, pusa cate putin pana s-a patruns carnea (oaia asta a fost cam pensionara, a durat ceva).

Cand e carnea aproape gata poc si ceapa, taiata maricel si lasata sa se topeasca in sosul format. Jap si condimentele, fiind uscate am vrut sa isi lase aroma din start. cand s-a inmuiat si ceapa am acoperit cu restul de zeama (am folosit in total cam un litru, amu’ depinde de carne).

Am pus si sosul de rosii, incalzit, fiind destul de sarat nu am mai avut nevoie (eu) de sare, am p[us pastele in zeama, sa bea saracele, am acoperit si am dat la cuptor.

In mod traditional mielul cu paste orzo se serveste cu feta rasa pe deasupra, asa ca am ras si eu niste telemea.

Sincer, a durat ceva din vina oii, dar a meritat, din toate variantele de pana acuma de vi le-am aratat la inceput, asta, dupa parerea mea, a iesit cea mai buna, de la seu, de la oaie, de la rosii, a avut un gust rustic si un „vino in stomac” de am mancat aproape un castron plin.

Azi, penitenta, da.

Mare concluzie nu am, daca incercati cu pui si ulei de samburi de iac sigur nu o sa fie acelasi gust, ar trebui sa imi omologhez reteta ca greco-salajeana, ideea lor si abordarea mea, ce, parca Jamie nu a facut niste carbonara pentru care l-ar bate orice italian respectabil? Sincer, mie la gust mi s-a parut ca treaba asta seamana mai degraba cu iepurele cu paste mancate in Malta, gust, cum a spus cineva de „sos vanatoresc”. Nu se va repeta curand dar o bag la index.

rororo