Grantortello cu sunca si smantana si ceva cumparaturi

O sa ziceti ca sunt tortellini panna e prosciutto, ciuciu, ca panna e smantana fermentata din Marginimea Sibiului si prosciutto cica e de Parma facuta in UE si importata in Bucuresti. O sa ziceti ca nu e nici o mare reteta, pai nu e, dar daca de astea am avut chef, asta am facut. Si ca italienii nu mananca asa. Puteti sa ziceti si asta ca nu ma intereseaza, da?

Asadar ne trebuie sunca, unt, smantana, doi catei de usturoi, parmezan si pastele umplute, nu stiu de ce ma tot zapacesc astia cu mii de denumiri, is niste tortellini, grantortello, mama lor.

E cum se zice, haleala comoda, ceva termen cu potol si confort, asa, stiti voi. Adica pana is gata pastele gata si sosul.

Asadar punem in unt sunca taiata dupa chef, usturoiul si putina sare, nu multa. Pastele se fierb un minut mai putin decat scrie pe ambalaj, in acest caz, trei minute.

Si apai peste ce sfaraie acolo (si nu se arde, da?) am pus pastele scurse, smantana, parmezanul si piper si am amestecat temeinic.

Si gata, haleala comoda dupa cheful nostru.

Iaca o tura prin Auchan, nu mai fusesem de mult, ce sa vezi, preturile s-au marit. Logic. Am gasit puiul galben de AVE nitel mai dezgalbenit si la peste 17 lei kilul. Mandarinele bune, pret ok, 3.29. Pastele pe la 6 si ceva si fasolea aia, nu mai vazusem pana acum, e cu ierburi, vedem cum o fi, cam patru lei si.

Dom’le dar brandy-ul…

La Tobacco Shop unde intrasem sa iau, fireste, tabac, mi-a sarit in ochi (nu tare, numai asa) o butelca langa fetele de la casierie. Desfacuta si cu paharele mici alaturi. M-am uitat, am intrebat. Si am facut acel semn pe care orice om de bine caruia i s-a inrosit macar o data nasul stie sa il faca: am indreptat policele catre cavitatea bucala miscandu-l rapid pe orizontala de cateva ori.

Fata a inteles, mi-a dat sa degust. Minune mare, nu am rezistat, am luat. Scump, foarte scump. Bun, foarte bun.

Eu am luat varianta cea mai ieftina, 70 de lei, de numai trei ani vechime, iacata eticheta.

Brandy armenesc. O nebunie.

A, pont, daca vreti sa luati ciolane (si nu numai, carne ambalata de la supermarket), musai faceti nitelus un loc in tipla si mirositi-o. Nu-i frumos da-i sanatos. Voiam sa fac ceva in genul ciolanelor la cuptor asa cum ne-a invatat pe mai multi Peter.

Altfel rasoalele ieftine, 8 lei si kilul, norocul a fost ca am adulmecat continutul pachetului pe nemancate. Scria ca e ambalat astazi, posibil, dar porcul ala era mort tare de mult, asa duhnea. Deci atentie ca mai mint si etichetele.

hard roc aleluia