Tocana de oaie cu bere neagra si piure

Ştiu, aduce a „Irish Stew„, aveam chef de aşa ceva, numai că folosii ce ingrediente avui prin bătătură, pe lângă cele de bază.

Am adunat aşa: carne de oaie (băi, da’ oaie, oaie, aşa, de vârstă senectuţii şi foarte proaspătă, ghinion teribil), ceapă, porumb, mazăre, bere neagră, ardei gras şi iute (nu sunt în poză) şi ce ne trebuie pentru un piure (cartoful ciudat din poză, lapte, unt, sare).

Va spun reţeta, poate locuiţi într-o zonă în care vaca şi oaia nu se tăie când ies din producţie. Bag la final erată.

Aşadar se pune la înăbuşit ceapa cu ardeii, fără sare, pentru că vine şi carnea, da? Carnea nu se pune la fiert şi la fript cu sare, la înăbuşit şi mai puţin, că rămâne iasca. Asta săracă până la urmă a fost bună, dacă mai puneam şi sare fierbeam şi acuma la ea.

După ce se înmoaie ceapa şi ardeii se adaugă carnea şi puţină făină (dacă vreţi, pur opţional).

Când carnea îşi schimbă culoarea se adaugă berea, puţin câte puţin, eu o ţin la cald, să nu cauzez şoc termic oii moarte. Apropos, mai ştiţi propozitiile alea din vocale? Aia de la şcoală cu care luăm inevitabil zece? „Oaia aia e a ei„.

Ei, se lasă să scadă, dacă e nevoie mai punem şi apa (caldă) şi la final adăugăm mazărea şi porumbul. Apoi acoperim cu piure.

Am pus şi nişte aşchii de parmezan pe plăcinta asta şi am dat la cuptor până când arăta cum mi-a plăcut mie. Canci grade şi timp. Ca la bunica, până se face.

Am delimitat porţiile cu niţică boia, poate mai rămâne.

(Aţi văzut emisiunea cu Gheorghe Turda în care spune cum se proporţionează porţiile? Ei, se proporţionează conform urmelor de boia.)

Dacă e bună? E nemaipomenită. Ce e în neregulă? Imediat după sexyune.

În primul rând carnea a fost tare … tare. Superbă crudă, dar când a luat-o focul, deşi am tratat-o corect, a fost mult prea proaspătă, celula’ a dracu’ pe ea.

Aş fi pus ciuperci, nu porumb, nu am găsit în drumul meu ceva convenabil aşa că am pus porumb. Da, e bună, spre excelentă, dar parcă cerea nişte ciuperci, deci dacă faceţi (aiurea) puneţi la călit şi nişte pălării într-un picior.

Partea a treia, o fi bună de băut, e bere de gagici, dar Ursus negru la mâncare, hmmm, nu. Mai bine dădeam un leu în plus şi luam altceva. Sau puneam trei grăunte de zahăr.

Concluzie: e bestială dar se poate şi mai bine. După ore de fiert (că îi dădui şi cu kukta în cap până la urmă) carnea a devenit moale, cum trebuie, se topeşte . Dar parcă tot cu bere albă ar fi mers mai bine. Altfel, deşi îmi fac autocritica, vă rog să încercaţi şi variantă asta 😀 Că eu nu cred că mai am de unde să va dau, hard roc aleluia.