Tobă cu limbă de vită (varinta de bloc)

Nu e ca la ţara, desigur, dar de mult voiam să o fac. Puteam să caut o băşică, să încerc să îi dau o formă, dar până la urmă şi în comerţ se găsesc în tot felul de pungi, ce mai tura-vura, ideea e ca e bună şi merită făcută în casă, în loc de alte mezeluri.

Am folosit un ciolan de porc, nişte şorici, o limbă de vită (fiartă separat), sare, piper şi usturoi. Ciolanul l-am zăpăcit, opărit, pârlit, spălat, apoi l-am pus la fiert în zeamă în care a fiert limba de vită. Pe care (nu, nu am băut-o) am curăţat-o fierbinte de piele şi am lăsat-o acoperită să nu îşi schimbe culoarea. Pe dumneaei, că resturile au mers în pungă pentru câinii de la adăpost.

Am tăiat bucăţele limba, bucăţelele de ciolan şi şorici şi le-am îndesat în trei cutiuţe, zeama am scăzut-o să rămână numai cât să acopere carnea. Am lăsat-o să se răcorească, i-am pus sare, piper şi usturoi, apoi am strecurat-o peste carne.

S-a închegat super, dacă o puneam în pungă ar fi avut şi aspect mai peizan, dacă o puneam în băşică şi o presam, nu mai spun, dar nu cred că era mare diferenţă de gust.

O cutie am început-o, simplă aşa, cu muştar şi ceva sfeclă roşie. Ce dacă e la caserolă, aşa e la bloc.

Rezultat final: nici o carie.

Separat, ştiu, un nu hotărât mezelurilor, dar m-a „păcălit” sibianca din piaţă cu un cârnaţ tip „Jandarm”, am luat, ce era să fac, a zis că e făcut cum trebuie. Ce pot să spun, bun, mi-am amintit de Salamul de Sibiu de pe vremuri. Aici în poză e la un mic dejun întârziat, lângă iaurtul ăla nemaipomenit de la grecul din Domino şi un ou fiert, că nu mai folosisem de mult păhăruţele alea.

Mă iertaţi de aşa o vorbire seacă şi gri, e ca vremea de afară, inspiraţia vine pe aşa un timp şoriciu dacă eşti Bacovia, eu nu sunt, hard roc aleluia.

Ciorbă de văcuţă

S-a mai făcut, însă caut des apropierea cu acel gust de restaurant, nu de fitze, are un gust aparte, până acum asta mi se pare că mi s-a apropiat cel mai bine, îmi aminteşte de Poiana, de lângă Piaţă 1 Mai.

Legume, normale, de ciorbă plus ceva pe lângă: ţelină, ardei, morcov, ceapă (verde şi cozi de praz), fasole verde, cartof, mazăre. În plus nişte bulion, zeamă de varză, câţiva tăiţei şi leuştean.

Am fiert oase de vită (cu carne, din alea de la vertebre) şi o limbă, tot de vită. Asta nu am folosit-o la ciorbă, doar pentru a da gust supei. Legumele le-am tăiat. Cum, cum, brunoise, fireşte, doar nu era să le fac cubuleţe sau zaruri.

Iacă, aici mi-a venit mie cheful să fac zeamă roşiatică, punând peste legumele înăbuşite în strelicii supei de bovină, o lingură de bulion. Bun, Olympia.

Am adăugat supa, împreună cu carnea dezosata, mazărea, fasolea şi cartoful (o să spuneţi că nu mai fierb, că am pus de la început bulionul, ba iacă să vedeţi ce fierb cu niţică răbdare în plus, fără probleme). Spre final am pus tăiţeii şi zeamă de varză, am stins focul, am pus leuştean şi i-am trântit capacul fes. Şi gata.

Nu ştiu dacă de la gustul respectivului bulion sau zapacitul legumelor înăbuşite cu acesta, de la supa în care a fiert şi limba de vită, oricum, e ca lumea e încercat. Şi avem şi strelici pentru Puiu, ia.

hard roc aleluia