Plăcintă dobrogeană

Ştiu că o ţin danga langa, dar toţi sudiştii m-au intoxicat cu reţete, de la neamuri până la partenerii de net.

De data asta am făcut-o după reţeta de la byu de pe Culinar şi bine am făcut, e exact ce trebuie.

Pentru umplutură folosiţi ce amestec aveţi chef, eu am pus brânză dulce şi sărată, smântâna şi ouă. Aluat am folosit de la Bella.

Şi apoi, clasic. Am pus umplutura, am rulat foile si le-am aşezat în tavă. Spre deosebire de reţetele în care se acoperă plăcinta cu amestec cu ouă şi lactate , la asta e de preferat să stea îndesate componentele, indiferent de formă pe care le-o daţi.

Am făcut şi una rotundă, dar nu am poze cu ea la final, că am trimis-o în deplasare.

Conform indicaţiilor, am copt plăcinta aşa cum era ea, apoi am înecat-o în lapte fierbinte.

Am acoperit-o şi am lăsat-o în pace. Când era aşa, doar vag călduţă, am cercetat-o. Băuse tot laptele. Bună băi neneee. Şi se poate reîncălzi tot cu lapte fiert şi data niţel la cuptor. Însă noi am mâncat-o rece.

Zicea cineva că aş fi putut să o vând cu porţia 😀
Merci byu de reţetă.

Ciorbă de salată cu sfeclă

E cam de vară, dar nu se pune, se apropie postul şi merge banda.

Am folosit legumele ca la ciorba anterioară, ceapă, praz, ardei gras şi iute, ţelină şi morcov. În plus o sfeclă coaptă şi dată pe răzătoare, zeamă de lămâie, omletă din două ouă (plus sare şi piper).

Peste legumele înăbuşite cu sare am pus şi salată, când s-a înmuiat am pus apă, orez şi am lăsat să mai fiarbă niţel. Am copt omlete (din lipsă de spaţiu am făcut mai multe şi mai mici, puteţi face una mai babană).

Da, sucul de lămâie e congelat în pungi de cuburi de ghiaţă.

E, peste legumele fierte am pus odată sfecla, zeama de lămâie şi omletele. Şi am mai lăsat cam zece minute şi gata. Trebuia să îi zic Dracula Soup. E, nu i-am zis, dar aşa arată. E bună şi rece, dar cine vrea pe frigul asta ciorbă rece, să păstreze o sfeclă pentru la vară.

hard roc aleluia

Ciorbă de potroace

Am lovit în bietul cocoş, am fiert punga cu gheare, căpăţâna, pipota şi inima şi ce spatele meu mai era pe acolo.

Pentru ambele ciorbe (am făcut şi una fără carne) am înăbuşit următoarele: ceapă, praz, ardei gras şi iute, ţelină şi morcov.

După ce a fiert bestia cu pinteni am pus în oală şi legumele. Când au fiert şi ele am pus orez, apoi zeamă de varză. Şi la final mult leuştean. Şi gata, e belea.

Am scris sec pentru că e urât afară şi nu am chef.

Aşa că dacă mi-a făcut Guvi chef de Bora Bora, am pus şi un cântec pe măsură.

hard roc aleluia

La metrou

Am avut un drum în Piaţa Romană şi, de când mi-au pus ăştia la botul calului staţia de metrou, maşina rămâne cu mai puţini kilometri, că nu merită să fac dublu pe drum şi apoi să nu am unde parca numai pentru că nu se fumează în metrou.

În plus am făcut şi nişte poze, că îmi zicea naşul că nu a mai fost de la revoluţie cu metroul. Cam şui, ce e drept, că oamenii se uită cu ură de pitbull când văd un aparat neprofi. Şi nici nu am lăsat bliţul să facă “bliţ” că era plin de elevi, mă gândii să nu îi sperii.

Aşadar iacă întâi tunelul dintre Unirii unu’ şi doi. Care afişează constant în câte minute îţi va sosi trenul negalben şi fără armăsari. E bine, alergi să îl prinzi, numai că nici bătut nu vine la cât afişează aia. Ori a trecut, ori vine mai târziu şi alergi degeaba, numai că să mai faci umbră pe peron.

O reclamă haioasă, mi-a plăcut de când am văzut-o, acum două săptămâni. Vezi ceva incert când coborî şi la final de la o anumită distanţă şi dintr-un anume unghi te prinzi şi de ce au pictat ăia scările. Bun marketingul.

De foame nu se moare, cred că la metrou e cea mai mişto mâncare stradală din oraşul aista. Oricum o dai miroase a kurtos, pateuri, gogoşi şi covrigi. Şi mai sunt şi automatele alea cu diverse. Astea sunt ca ruleta de la cazinou, bagi banii, îţi da senzaţia de câştig, dar tot ei s-au scos.

Reclame peste tot, în special cu meniul de la fast food, dar am pozat una pe care nu am înţeles-o.

Adică nu mai trebuie nici bacalaureatul dat? Că facultatea am înţeles, faci drumuri şi poduri şi eşti ministru, bre, dar nici BAC-ul??? Curând nu o să mai trebuiască nici patru clase şi ajungi chirurg.

La Romană (şi nu numai) este plin de tarabe de mărtişoare. Nici astea nu mai sunt ce erau acum un an, toate alea sunt industriale şi, dacă nu ştiţi, la modă îs pietroaiele. Nu contează de care, şlefuite să fie, o fi venit vreun vapor din China că e plin de tot felul de bolovani lucioşi.

Cum stăteam aşa să traversez, mă gândii să trag în chip intersecţia dirijată şi de semafor şi de agentu’. Şi acasă am văzut ce e pe blocuri, vorba aia din bătrâni, numele firmelor pe toate blocurile.

Iacă, în drum spre paşapoarte şi înapoi, mai pozai una alta din centrul capitalei pe o vreme plumburie. Întâi, dacă va interesează, e o casă mişto de vânzare exact în faţă sediului paşapoartelor. Nici nu vreau să îmi imaginez cât costă. Nu casa, renovarea. Dar ce e drept e superbă.

Pe drum, înainte de a ajunge în încrengătura “mâncaciosul de metrou” puteţi deveni “nehalitul de strada”. Preţuri mici, marfă bogată.

Dacă sunteţi fumător, puteţi trage o mahoarcă pe mizeria de afară, eventual la un păhărel de aurolac, sunt terase fix lângă buricul târgului. E zloată? E gaz de eşapament? Merge o ţigară în condiţii deosebite.

Că nu e loc de parcare în centru, e logic, aşa e în toate marile oraşe. Dar să mergi pe scânduri pline de nămeţi în loc de trotuar? Ştiu, e mişto.

Dacă vedeţi omuleţul ăsta la metrou, sau pe fraţii lui, să ştiţi că nu va trebuie cartelă, în staţia respectivă se intră direct cu cardul. Mie mi-a plăcut că au agăţat omuleţii pe pereţii jegoşi.

Aici nu mai e pentru naşul povestea, e pentru bucureşteni: mai ştiţi magazinele din Romană, Mistreţul şi Vânătorul? Ei bine, nu mai “ie” decât daca vrei să mănânci fulare.

Altceva haios, unul lângă altul, reprezentanţii alimentaţiei echilibrate, KFC, Burger King şi Mc Donalds.

Deşi mai calc pe bec cu câte un pui din ăla odios de la KFC recunosc, habar nu aveam că la noi e deschis King din ăla. Am dat să întru, să iau ceva să văd aromele fine care se degajă, dar m-am oprit la intrare, că au afişat meniul. Aceeaşi Mărie, nici măcar nu cred că are altă pălărie.

Aşa că am revenit la fa(s)t food românesc, mai nene te înnebuneşte mirosul, când mă duceam la liceu erau numai adieri de oameni fără apa caldă, acum e numai miros de gogoşi şi covrigi şi ai pus-o dacă ţi-e foame şi ai încă de terminat cu dentistul, că toţi molfăie câte un kurtos.

A, ce e bun de tot, limonadele. Cam peste tot se găsesc limonade făcute chiar din lămâi, aia da, nota zece. Chit că dacă îţi e foame roade mai rău la lingurică.

În rest, reclame multe, omuleţul cu cardul care se grăbeşte în zid, monitoare cu ştiri de ultima oră, musai până vine trenul să afli când a înţărcat blonda lu’ cutare, cum s-a epilat nu ştiu ce fotbalist pe glezna dreaptă şi de ce a comandat nu ştiu ce cântăreţ coşciug de marmură nu ştiu cui.

Şi de final, în drum spre casă, din cauza Silviei intrai în Mega, zic îmi iau nişte “Di Parma” de poftă. Şi iacă ce am găsit, cam la acelaşi preţ, San Daniele.

hard roc aleluia