Creveţi fierţi în bere

Reţeta e inspirată de racii fierţi în bere ai lui Păstorel. Raci nu am avut, aşa că am fiert creveţii. Şi pe cuvânt de fost PTAP-ist dacă nu îs printre cei mai buni creveţi mâncaţi vreodată.

Am folosit aşa: creveţi din ăia de la Mega, bere Timişoreana, multă sare, boabe de piper roşu şi o foaie de dafin.

Cam aşa reţinusem din reţeta lui Păstorel de raci.

Şi apăi asta e tot, puneţi în oală la comun ingredientele şi le fierbeţi, o să se işte niţică spumă, aşa că alegeţi un vas mai înalt. Şi pe urmă cum îi mâncaţi, la alegere, sunt buni oricum.

Ştiţi cum vă recomandă Costachel un vin? Ei eu va recomand să puneţi creveţii lăsaţi să se răcorească în zeamă în care au fiert, pe nişte salată verde presărată cu sare neagră din Cipru, stropită cu ulei de măsline stors la rece prin mijloace mecanice, alături de o linguriţă de maioneză cu usturoi, totul consumat în tovărăşia unui pahar (sau două) de vodkă scoasă de la congelator, care la rândul ei se însoţeşte cu un suc de roşii în care picurăm Tabasco. V-am spart 😀

Pentru memet un „clozap” cu porcu’.

Ca să nu rămâie gol anul acesta pervazul, iacă primele răsaduri, mă rog, seminţe încolţite. Ardei iuţi (cred şi sper).

Dacă ies, o să înlocuiască gaşca gălăgioasă din poza următoare.

hard roc aleluia