Broderie de pui pai

La unul din restaurantele chinezesti la care mergeam mai de mult avea pe meniu „broderie de peste pai”.

De cand ma stiu am vrut sa iau, intre timp s-au schimbat meniurile, s-au inmultit restaurantele, sunt multe foarte bune in cartier, nu mai ajung pana acolo, insa broderia aia nu am reusit sa o mananc. Ba nu aveau nu stiu ce peste, ba nu era bucatarul care trebuie.

Cum peste, vorba academicianului, ciuciu, am „broderit” eu dintr-un piept de pui (tot apropos de glumele amicilor cu portiile de papusi, sa vedem cate feluri imi ies dintr-un piept de pui).

Am taiat fasii pieptul (bai dar fasii, fasii) apoi l-am pus pe o folie si l-am impletit cum vedeti in imagine.

Am rasturnat-o cu folia pe plita (puteti si pe gratar si in tigaie si cum vreti voi).

Trebuie actionat rapid, in mai putin de un minut e gata, altfel iese ca la carciuma, iasca din piept de pui.

Nu am condimentat deact cu sare si piper si am flambat cu putin cognac (pana s-a deschis sapuniera au pierit flacarile, asta e).

Garnitura, mai nimic. In decembrie trebuie sa ai muschi de Mr. T si creier de Rain Man sa te inghesui la cumparaturi, mai pe sponci, luna economiei.

O sa spuna unii dintre cititori: ce faci bah, pui reteta de pui pe plita? Dap, pana la urma fata de gratar si omleta, ultimele trenduri e avansat, l-am brodat si flambat asa ca mucles.

Reteta e dedicata memetului (animaloo) si duamnei guvi si as fi dedicat-o si duamnei happy numai sa nu ma spuneti, am ramas decat cu un cartof in casa momentan dupa chiftelele de ieri si nu mi-am permis sa o chem la masa fara cartoafe.

hard roc aleluia