Ciulama de ciuperci cu leurda

In sfarsit am luat si eu leurda, ma tot fredonam dar cand m-a intampinat un tigan cu: hai doamna, ieftine, un leu legatura, zece la cinci lei, nu am rezistat. Asa ca azi am sesiune de congelat leurda, dar pana atunci …

Apropos de ciuperci, v-am zis ca sunt aproape maniacala cand e vorba de cumparaturi, in special de mancare, nnu iau mult, nu umplu cosul si putinul il dramuiesc, portii de papusi sa fie, diversificat sa fie. Bine, nu discutam aici de sarmale, ghiveci sau ciorba de burta. Ei bine, vad niste ciuperci mari si frumoase, in sezonul asta sunt cam scumpe, in jur de 11 lei kila, asa ca aleg putine si le cantaresc, mai scot din punga, mai pun, ma rog, cert e ca am luat patru ciuperci marisoare.

Stiti genul de cumparatori care se benocleaza in cosul vecin? Ei bine, de data asta o dragalasa babutza (nu pot sa ii spun altfel, era o babutza) cu un cos plin de danonino si actimel si ce kilele mele mai era ca mie alea imi sarira in vizor, ma vede ca aleg ciupercile (le-a si numarat mai, pe cuvant) si comenteaza cu insotitoarea: ia uite-o si p’asta, cumpara patru ciuperci.

Impamantenit de pe vremea in care se statea la coada pentru te miri ce si trebuia sa cumperi cat mai mult, e sa iei cu baxul, chiar daca nu iti trebuie ceva sau iti trebuie putin, de ce sa iei una, ia cinci, ca e in oferta.

Amu nu am pretentia sa se gandeasca la factorul economic (mai ales ca exista categoria intretinuta de peste hotare care au alte viziuni asupra finantelor), adica da, o fi ieftin, dar daca iei un produs, fie si ieftin, pe care nu il folosesti ci doar il depozitezi, chit ca o sa faci ceva cu el intr-o zi, nu faci decat sa blochezi niste bani, niste spatiu si ai si de pe ce sterge praful. Presupunand ca vorbim de marfuri care nu se altereaza. Deci nevorbind de absurditatea cumparaturilor compulsive, aruncarea unor produse pe care bine merci le poti dona la banca de alimente, daca tot ai dat banii, neimportant, fiecare face ce vrea cu fondurile, timpul si spatiul lui, corect, dar … nu va mai uitati bai in cosurile altora, ca nu e frumos, pe mine ma streseaza.

Asadar ciupercile si leurda avem:

Cum fac eu ciulamaua, cat mai simplu. Am vazut metode in care se face sosul alb cu apa amestecata cu faina separat (implica si strecuratoare sa nu treaca deloc cocoloase), cu sosul facut separat, materia de baza gatitaseparat, reunite, nici o varianta nu e rea sau incorecta dar micul pitic maniac din mine spune: de ce sa folosim mai multe vase cand putem folosi doar unul si bun? De ce sa spalam, apa costa, detergentul costa, timpul inca nu costa, dar se poate umple cu altceva, hai sa simplificam.

Am calit ciupercile in unt, am pus sare si atata.

Am adaugat leurda si am lasat sa se faca si ea, apoi am pus faina direct acolo si am „glazurat” cele din tigaie. Nu imi venea alt termen, efectiv ciupercile se imbraca in faina, in felul asta nici nu e nevoie sa stii mari cantitati, se alege raportul de sos-legume (carne, blabla) la marele fix.

Am subtiat amestecand continuu cu lapte si apa (merge si supa, treaba voastra), am pus si nitica smantana, nu e musai. Cand sosul a ajuns ca o smantana mai moale am lasat sa fiarba amestecand ocazional (ce imi place asta cu amestecatul ocazional). Sosul il fac intai mai subtire, ca sa aiba timp si loc sa fiarba faina.

Intr-o varianta sanatoasa, presupunand ca ati ajuns la concluzia ca si biata faina dauneaza, se poate ingrosa ciulamaua si cu amidon, dar nu mai e ca pe vremea bunicii.

Mie personal imi place mult de tot ciulamaua cu mamaliga si basta.

Bobitele alea simpatice de pe mamaliga sunt boboci de floare de leurda, am gasit multe printre frunze si am zis ca e pacat sa le arunc, musai sa fie comestibile, nu?

Am scris cam mult pentru o reteta atat de simpla, dar am vrut sa fie treburile clare, pentru carcotasi, simplific, cum faceam pe vremuri, rezumat: se calesc in unt ciupercile, se adauga leurda si se calesc impreuna, se pune faina, se subtiaza cu lapte si smantana, se fierbe pana la consistenta dorita, pa si pu … si.

rororo