Clatite cu gutui

Bun asa, daca tot am vorbit cu mos craciun la telefon (o asociatie pentru copiii bolnavi de cancer care au dus azi cadouri au angajat si un mos craciun ca viu, cu barba si pleata reala, ochi albastri, tare tipul), daca tot am adunat un molid de pe drumuri sa il fac brad, am zis sa miroasa si casa frumos, mai ales ca aveam si o gutuie in plus.

Asadar avem nevoie pentru inceput de gutuie, lamaie si ceva arome, berea nu e a mea, e la impresie.

Am calit gutuile cu putin zahar, esenta de vanilie si apa, pana s-au inmuiat a prietenie respectivele.

Am scos gutuile pe geam sa se raceasca, cam doua minute, daca le lasam trei mancam inghetata de gutui. Apoi le-am amestecat cu oua, faina, lapte si bere.

Le-am pus cu lingura intr- tigaie, desi antiaderenta, unsa cu nitel ulei, ca altfel parca nu imi miroase a clatite.

Cum urmaream prima transa sa observ evolutia, am zis ca bucatarul trebuie sa deguste si din ce e pe masa, dar in loc sa nimeresc halba am insfacat borcanul cu faina si pana sa realizez ce si cum aveam faina din molari pana in peretele din spatele meu.

Petrecerea continua, am intors mini-clatitele, am ales sa le mai subtiez.

Si le-am decorat si mancat ca atare cu ceva scortisoara si zahar pe ele.

Trecand peste episodul in care in loc sa pun apa minerala in jidvei ca sa fac spritz am pus suc de rosii (accidental) si in loc de apa am baut un gat de tzuikomicina (tot acidental), cand m-am intors sa prind ultima rasa de soare cu o poza cat de cat decenta, imi fusese devalizata zona creatiei.

Daca nu aveti vreme sau rabdare sa faceti mini-clatite, puteti sa le faceti cat tigaia, ca asa ii facui eu vecinei ca sa nu i se lungeasca urechile in asteptare, scuzati folia dar sunt „la pachet”.

Si cam asta a ramas dupa primul val. A mirosit superb in casa azi.

Finalul perfect dupa un mic dejun de antrenament de sarbatori.

La mai mare si hard roc aleluia.