Am un amalgam de ganduri, stiti vorba, cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. Si eu nu-s caine.
Dar sa incepem cu o poza vioaie, noul membru al haitei de bloc, e o ea, o cheama Sophie, Pinscher pitic si ia priviti ce ochisori, la final va zic si ce m-a necajit.
Intai sa imi bag la colectie ce am pregatit ieri, ca nu cumva sa uit, a fost o zi mare pentru unii, s-au luat si pe urma m-au bucurat mancandu-mi un cazan de ciorba de potroace si cred ca de bucurie mi-a iesit si prajitura cu branza misto, cel putin asa zic colegii.
Nu musai ca aspect, zi eu si ca gust si textura, incep sa ma automultumesc cu faptul ca mi-a iesit o reteta banala.
Nu am mai facut de mult o poza cu natura moarta, iaca una:
Titlul creatiei este: scrumiera mea favorita. Pe care o tin alaturi cand imi iau siropul de tuse.
Amu sa va zic pe scurt derularea evenimentelor. Facui inventarul cainilor cu proprietar din bloc odata cu aparitia micutei Sophie.
Care are stapani responsabili, purtatori de punga in geanta sau buzunar, cam putini dar macar existam. Inventar pana la ultimele scari pe care nu prea le stiu: scara unu, chihuahua, beagle si un caniche pitic, scara doi (deci nu pun pisici si papagali sau porci de guineea, da?) a ramas in urma ca a murit Freddie, fox terrierul de 17 ani, deci doar un labrador, scara trei, cateii dresoarei de circ (una plasata de mine, shhh), vreo trei micuti pufosi plus o chihuahua, blondul Pufu, sunt in top, mai era un maidanez adoptat dar acum e sub pom, sa ii fie radacina usoara, scara patru, noi, ultima frontiera, era doar Casi, acum e si Sophie:
Da, s-a timorat ca am lasat-o nud pe frig, dar e mistoaca foc maimutza.
Scarile de alaturi mai binedispun (nu stiu exact care si unde) de: un Shar-Pei, un Golden Retriever, doi bichoni, un caniche negru.
Scara noastra e in urma cu timorata secolului.
E, ce m-a suparat, dupa scandaluri sidiverse, am incercat sa dam Lola spre adoptie.
Mai stiti Doamna si vagabondul, da? Caine al strazii e si Lola, libera, viata ei era sa insoteasca copiii la scoala, sa se joace fotbal cu ei, sa mearga pe langa pensionarii singuri si ai lor caini, ce sa mai, un caine perfect, impecabil. De teama ca furiosii aparatori ai patriei o sa o hacuiasca, cum sta bine oricarui om civilizat, am dus-o cu forta intr-un adapost al nostru, nu ONG, nu nimica, unde mai sunt caini abandonati, nestiut de nimeni si prefer sa ramana asa, munca in zadar pe banii nostri.
Lolei i s-a dat de persoana care a pus spatiul la bataie, mare iubitoare de animale, cel mai bun tarc. Cel mai mare, mancare, frumos, colivia de aur. Dar ea nu e o doamna, e o vagaboanda, incearca cu disperare sa isi vad ade viata din strada, rupe garduri, sapa, distruge, face orice ca sa se intoarca de unde a plecat.
Lucru nasol, ca da peste un idiot care o ia de caine bun si ii da cu benzina si ii da foc. Dar nici unde e nu e fericita. Doamna care are grija de cainii respectivi a zis ca e o nebuna disperata care rupe tot ca sa evadeze si ca o bate pana se invata sa stea in tarc.
Ma intreb eu, in conditiile date, cand tot omul si-a pus amprenta pe ce trebuie sa faca un caine si cum trebuie el salvat, oare nu i-ar fi stat mai bine Lolei eutanasiata decat inchisa? Fie si in cusca cea mai buna …
Da, stiu ca nu e existentiala problema si nici macar nu e o problema fata de altele cruciale, boli, viata si moarte, dar eu asa m-am gandit azi cand veneam cu berea de la colt si am pus aci la jurnal. Ma iertati de intromisiunea in problemele dvs vitale si, vorba aia: rororo.
Aphex 