Cateva poze de la mare

Am selectat cateva in care sa se vada cat e de albastra marea, a fost cald, apa calda, am cules scoici, ne-am plimbat, cu multa bucurie, exceptand ceva gunoaie scoase de valuri odata cu melci si nisip, e curatat tot ce va aratasem ca au lasat turistii in urma. Curat si albastru.

Pescarii erau pe treaba, troliile pline de rugina aproape pustii.

Bine, e cam Casandriada ca in pozele cu pescuitul de scoici se tot baga madam in seama, s-a imbaiat bine de tot.

Ce nu mi-a placut e ca in partea cealalta a golfului, la pescari, unde e mai liber dar mai trag si turistii vara, pe malul care de nu stiu cate ori s-a daramat, au rasarit viloaie, acolo nu a fost niciodata nimic construit, e un mal subred, a fost o padurice, paduricea a disparut si s-au cladit vile, fireste ca nu e infrastructura, deci nici canalizare si in partea aia de golf, iacata:

Intr-una din zile ne-am intretinut cu un domn care pescuia viermi de mare pentru pescuit, viermi pe care nu am avut curiozitatea sa ii vad, erau in galetusa aia si scotocea nisipul cu un fel de paleta cu sita, de parca ziceai ca e cautator de aur.

Colonia de cormorani a revenit dupa afluxul de turisti, se intindeau si ei la soare.

Apa era cristal, numai buna de admirat, poposit si tras un tutun pe digul micut.

Fireste ca au revenit si lebedele, m-am dus pana la Capu Turcului sa le trag in poza, deja cu puii mari dupa ele.

Avantajul inaltimii, Casi la usa dupa care se da si se face mancare. Pisicii nostri timizi cu ea, pisica din vecini, mai ca era sa vin cu ea acasa, nu se mai dezlipea de Casi si de mine.

Tusa batrana la soare.

Mitzu si pupila lui Albastrita.

Si pisica „mea”. Drept e ca daca nu aveam papagalii o luam de mila, asa de slaba si flamanda era ca statea sa o bata toate pisicile numai sa inhate o bucata de mancare, a mancat pana si cojile de rosii pe care le dadusem catelei.

Facui si o droaie de poze aiurea prin casa si prin curte dar prea multe si neinteresante, insa am gasit intr-un colt intunecat o poza cu bunica, ea nu mai este de mult.

In alta zi am fost la ferma la noi la Furnica (din Agigea spre granita cu Bulgaria la vreo 70 de km). Ferma mare, albinaritul e activitatea principala dar fireste ca nu lipsesc diverse culturi obligatorii (praz, ceapa, usturoi, legume de gradina) si animale, caini, rate (alea mici de asta vara sunt ditamai uratele acum), gaini, cocosi, iepuri si ce mai era ep acolo, e misto de tot, la cat teren e eu mi-as fi luat si un cal daca stateam acolo in camp.

A fost zapaceala cu cainii cand au vazut-o pe Casi, s-a lasat si cu mic accident dar s-a incheiat cu bine, cu potaia din dotare refugiata in masina de frica.

Ce m-a enervat, dupa ce ca sunt putine paduri, in drumul ala nu prea vezi pomi, nu se lasa ai nostri ca brazii si taie tot ce a mai ramas. Era plin de carute pe drum, plin, plin, care mergeau la taiat lemne, ii cheama cine are pomii (retrocedati banuiesc), ei iau ce e vandabil si taranii ce ramane ca sa bage pe foc. Fireste ca pe marginea drumului diverse vietati calcate de masini, e si un ocol naspa pentru tiruri ca e belea cu podul de la Agigea. Si vezi pe margine vulpi, arici, ma rog, tot felul, care, banuiesc eu ca or fi stat cuminti in padure … care padure.

Dezastrele ecologice mediatizate fac valuri, astea mici si dese care o sa lase tara cu capu’ in curu’ gol, fara pic de umbra, trec nebagate in seama, desi la ce se intampla cu padurile, pe tot intinsul tarii, zic ca e al draq de dezastru ecologic, dar nu pasa nimanui.

Ma rog, trecand peste asta si multe altele, e prima oara in drumul meu ca vad asa ceva:

Bagi benzina, platesti, pleci.

De mancat, cum spuneam, traiesc o drama, peste tot cartofi prajiti, la munca, la mare, am mancat efectiv mai nimicuri. Zama de gaina si pilaf, gratare dar … in ultima poza cica am facut Casandrei pilaf (i-am uitat boabele acasa si sunt scumpe rau ale ei).

Jumatate am mancat eu, ca in afara de gatzii de pui avea pilaful o droaie de pastarnac dulce si bun, morcov, ardei, ce mai, o bunatate.

Una peste alta a fost misto, mai ales cat am stat si am calarit malul marii cel insorit si primitor si drumurile ascunse ale patriei catre ferma, ca in rest nimic spectaculos, singurele specialitati au fost midiile crude, ca bani cam ioc in perioada asta.

Dar nu stiu cum sa va spun, cum plec, cum ma apuca dorul de mare. Marea asta, nu aia de vara.

M-am cacait sa pun pozele ca nu am avut ceva spectaculos de aratat dar musai sa imi tin jurnalul sa nu pierd toate pozele 🙂 Oricum marea nu pleaca de acolo, cum mai prind timp o mai zmotocesc.

rororo