Pipote si inimi pe cartofi

Iar s-au adunat pozele, iar incerc sa trag doua postari ca am ramas in urma. Treaba cu pipotele si inimile s-a comis pentru ca ne-am adunat ca fetele si a fost singura chestie care s-a comis aproape singura, la cuptor, initial dupa reteta clasica, organele puse in punga cu putin ulei, usturoi, sare piper si boia.

Beleaua a fost ca fix cand „gateam” si o salata a bubuit punga (am pus prea multa carne) si am continuat totul in tava, salata insa a decurs normal, nu a bubuit nimic.

Despre cartofi, ei bine peste dumnealor, opariti nitel, am pus ulei, sare, boia si un amestec de parmezan cu usturoi. Iar pentru salata, dressing banal, zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper si nitel marar.

Dupa care, vorba cuiva, stingeti lumina.

Anticipat am avut si o degustare de diversi carnaciori plus, la pipote si inimi sosul meu favorit: maioneza, smantana, iaurt, usturoi, tarhon.

In plus musafirii au sosit si cu desert si pita calda.

Am primit si cateva oua de tara, am cules flori, am gasit o ciocolata super buna pe care v-o recomand daca va place combinatia.

Iar animalutul campion al saptamanii este domnul arici. Nu credeam ca au supravietuit valului de otrava pusa deprimarie anul trecut. Iaca, au reusit si de data asta.

Brigada diverse in pauza de masa

Iar s-au adunat multe poze. Cu potoale diverse, cumparaciuni, pe alocuri va obosesc si cu vreo mini-reteta, poate si niste idei, la unele am rtisat, unele le-am cumparat, altele, modificat, ce mai, s-au adunat.

Sa incepem cu niste dovlecei invizibili. Reteta oarecum dupa ureche.

Mai intai am feliat subrire niste dovlecei si i-am lasat la scurs cu nitica sare.

Am pregatit un aluat ca cel de clatite dar mai gros in care am pus feliile de dovlecel scurse bine, putin kaizer si nitel mai mult parmezan.

Am dat compozitia la cuptor pana s-a rumenit.

Da, e misto, da, dovleceii devin destul de invizibili, desi dac ama intrebati pe mine, reteta de dovlecei cu adevarat invizibili ar trebui sa arate asa:

Acum o sa va pun doar un cumul de poze si un rezumat.
– am incercat sa fac o supa de varza, varza, surpriza, tot fara gust, asa ca am pus tot intr-o tava, cu carnati, condimente, am dat la cuptor si a iesit o minunata varza calita;
– pe 30 noiembrie am avut musafiri de soi, asa ca am pregatit nebunii, adica mai nimic, am taiat oareceuri, am pus pe farfurie, am facut un foietaj cu polonezi (suna cam de extrema dreapta, dar era vorba despre carnati), am primit in dar o paine misto;
– de ziua Romaniei am „gatit” mancarea nationala a oricarui roman, in special de varsta tanara: hamburger;
– am facut o mancare de fasole verde cu pui si carnat (da, stiu, fixuri) in care am scapat marar netocat;
– am cumparat fleici, oferta misto la Kaufland, am tocat o parte, oasele le-am gatit si din painea cu care am curatat masina de tocat, carne, condimente, marar, am facut doua chiftele’
– oasele le-am facut in punga cu diverse, apoi peste ele si sosul adunat am pisat ursuroi, am pus un cartof fiert si am amestecat, cum ar veni am facut o salata.

Treaba aia cu salata de coaste de porc peste care am pus si putina ceapa rosie si nitel castravete murat, chiar nu v-o recomand, am mancat asa, ca pe orice salata, pana am crezut ca ni se face rau.

Si acum sa va spun despre un desert. El, neimportant, am trisat la blat (cumparat, Boromir) si o crema, cumparata. Ce vreau sa va spun e ca una din creme e absolut dementiala si sa va zic despre ea. 200ml de frisca batuta (nu musai sa fie teapana, dar musai sa fie foarte rece smantana pentru frisca), 250g mascarpone, coaja rasa de la vreo cinci clementine (de acum, de sezon, care miros de mori) si suc de clementine (cam 100 ml), toate batute bine impreuna cu o lingura de zahar pudra. Sau mai mult dac ava place mai dulce.

Restul nici nu mai conteaza.

Si de final, rezumat cu daruri (ursulet si ce a pus mos Nicu in galosi), cumparaciuni (un ulei minunat la reducere, fleica aceea din care am mancat ca nebunii chiftele si oase, niste bomboane foarte misto, dac ale vedeti, luati si un roze foarte bun, tot in oferta la un Mega).

Si un porumbel.

Tochitura cu chiftea

Am scris pe bune, ca am avut cantitate infima si doar o chiftea, dar combinatia este misto si ar merita sa devina mancare nationala. Cel putin (modestia mea-i doar una dintre mult ecalitati, zisei eu cantand pe struna unei mari sinceritati – am uitat cine a scris asta, nu eu).

Totul e foarte simplu, ca un ostropel simplificat si o sa va spun si cum a ajuns chifteaua aia acolo. Ostropelo-tochitura a inceput cu niste bucatele de carne de porc, carnat, vin, putin ulei, ceapa, usturoi si ardei (optional, pentru aroma). Toate lasate cu capac la foc mic, sa scada asa, cu niste apa adaugata din cand in cand sa nu se arda, sa nu se prajeasca.

Cu chifteaua s-a intamplat pentru ca am tocat cu o prietena niste carne de porc. Si am impins resturile din masina cu o bucata de paine. Pe care am amestecat-o (paine si carne) cu niste sare, piper, praf de usturoi si mustar. De lene, ca era putina compozitie. Voi puteti face orice chiftea doriti, cu ceapa, verdeata, eu v-am zis cum s-a intamplat cu a mea.

Am prajit chifteaua separat (ca la cantina, multa paine, putina carne), apoi am adaugat-o peste tocana de mai sus impreuna cu niste suc de rosii (tomato frito am pus eu, merge orice aveti).

Si da, cere o mamaliga, un piure, o muratura.

Faptul ca a mea chiftea a avut paine multa si a baut din sos a facut ca mancarea sa merite o reteta pe bune, poate candva … Momentan raman cu ideea.

Am facut si o zama, excelenta, desi nu arata fabulos pentru ca fiind doar din pipote nu e grasa deloc, nici nu am inrosit-o cu nimic, dar are zama buna de varza, leustean, zarzavat din plin si dovlecei si cartofi, merge si rece. De mahmureala, cui se mahmureste.

De final trei poze cu zgubi de Ricky Martin Bruno care este cea mai buna reteta impotriva insomniei. O ora cu nebunul face cat cinci la zumba, cardio si ce o mai fi acum la moda.

Sa nu credeti cumva ca pensionara familiei si-a pierdut locul in inimile si casele noastre, nu, doar ca pe ea o stiti deja de noua ani si mai bine. Dar pentru conformitate am tras-o si pe ea in chip, cumintenia pamantului.

Chiftele la cuptor

Ceva foarte simplu si in cantitati mici, in ultima vreme o ard simplu.

Slide12

 

Multa lume ma intreaba, cum poti gati in cantitati asa de mici? Glumesc, ma amuza cand citesc pe net la influensãri chestia asta cu „multa lume ma intreaba”. Sunt convinsa pana la lacrimi ca lumea aia multa nu mai poate dormi de grija si fix ce fac toti adunatii pe net se intreaba 😀

Acum revenind la cantitatile mici, am adunat bucatile de carne mai grasuta de pe niste carne care a mers intr-o ciorba. Nu am idee cate grame au fost dar asa, cam cat o manuta de duduie de un metru cincizeci si cinci.

Aveam pofta de o chiftea, cum sa toci cincizeci de grame de carne? Am bagat-o nitel la congelator si am tocat-o din cutit.

In rest am pus niste ceapa (verde), putin usturoi dat pe o razatoare mica, sare, piper, un ou, mic si el. Era buna niste verdeata dar am uitat complet.

Slide13

Am adaugat pesmet cat sa lege compozitia sa o pot modela.

Slide14

Mi-au iesit trei chiftele cam cat un ou asa. Si le-am copt in forme de briose.

Slide15

Dupa parerea mea, daca faceti chiftele la cuptor, cel mai misto ies coapte in forme de briose, de oricare, din alea tava, din astea de silicon sau de unica folosinta, metalice (de hartie nu am folosit dar precis merge). Oricat de strambe le-ai face se modeleaza rotund si, vrei nu vrei, ies cam la fel. Parerea mea.

Slide16

Pentru ca am facut doar trei chiftelute, de pofta, le-am mancat simplu, cu mustar si paine. Dar presimt in curand niste chiftele marinate.

Slide17

Sigur ca se vede ca le-am facut din carne taiata cu cutitul si nu din carne tocata.

Slide18

Cum va ziceam, carnea degresata am facut-o zeama, neacrita, cu varza (zarzavat de ciorba, leustean la final, tot ce ii trebuie) si taitei.

Slide19Slide20

Si pentru ca am descoperit tot felul de carnati, desi aveam in plan doar niste pulpe la punga cu cartofi, mancarea saracului, am facut un fel de mixed oven (ca nu e mixed grill ca nu e grill) sa vedem daca sunt buni oltenestii si carnatii taranesti. Era si o coasta in plus pe acolo, am aruncat totul in punga si la cuptor.

Slide21

Pungile astea sunt tare bune nu doar pentru ca fac bun ce pui in ele ci pentru ca lasa si totul curat in urma. Am inceput sa cam exagerez cu ele dar na, am idei putine dar fixe.

Slide22

Apropos, oltenestii de la Lidl (erau in oferta), cica eticheta curata, sunt chiar buni. Nu e reclama, e concluzia mea.

Slide23