Ghiveci

Am mai facut ghivece, cu sau fara carne, destule, ca de aia are si categorie aparte, insa asta are o amintire, nu foarte straveche.

Slide1

Daca ati observat trendurile recente, oamenii care gatesc normal, pentru vulg, sunt dispretuiti, mie din prima zim la o angajare, un domn „chef” care nu deosebea diverse chestii culinare dar gatea mediteranean, fara sa stie unde este Mediterana, mi-a zis ca dispretuieste cantinistele.

O doamna cantinista, ca sa ii zic asa, care avea numai vreo 40 de anisori experienta si lucra la o cantina militara (si gatea din astea, normale, de te lingeai pe urechi), mi-a zis: bai, ne-au trimis astia doua bucatarese la cursuri de specializare. Si au venit de acolo si au pus eticheta in vitrina, cica ratatui. Ca asa au invatat, au facut ratatui. Sa moara tzaka paka daca nu era ghiveci, maica, dar asta e.

Alta doamna care nu auzise de Valle d’Aosta si facea o valdostana minunata, m-a invatat multe, inclusiv vorba aia „numai primii 40 de ani sunt grei in bucatareala”, la fel, mama ce ghiveci facea.

Asa ca din amintiri si chefuri de ghivece (fac rar ca la noi se mananca o cratita odata), am facut si eu un ratatui maica. In cratitoiul batranesc.

Slide5

Slide6

Cum ziceam, daca intrati la categoria ghivece, gasiti de la cele mai lenese pana la cele mai uleioase, dar eu o sa va descriu cum l-am facut pe acesta. Am inabusit doar varza, ca sa nu imi ocupe loc, dupa care am pus straturi peste ea dupa cum urmeaza: ceapa, taiata pestisori, cartofi felii, morcovi, praz si ceapa verde, ardei gras, un borcan de vinete si ardei copti )felii, fripti si bagati cu usturoi in bulion), ardei iute, dovlecel.

Cat a zacut ghiveciul la cuptor, am comis doua chestii. O placinta cu branza.

Slide2

Am zis placinta cu braanza? Esec lamentabil. De ce? Ca m-a dus mintea ca daca amestec branza grasa de oaie (ca le zic de dulce alora de la Napolact) cu Fagaras, nu mai am nevoie de multe oua in umplutura, ba spre deloc. Mare greseala, mare prostie. Umplutura, deliciu, si cu marar si praz, buna rau. Dar de mancat cu lingurita, da-mi-as palme, nu s-a topit deloc branza aia Huedin, voiam sa o tai cubulete, vezi sa nu. Asa ca, rateul zilei.

Slide3

Insa mi-a iesit foarte buna supa de legume, cozile de loboda, de leurda, niste telina mai palita, capete de dovlecel, paliturile de la praz si ceapa verde, paste ieftine de un leu punga, mama ce buna a fost.

Slide4

Da, ati ghicit, supa cainelui, ca tine post o vreme, i-a iesit colesterolul putin marit, nimic grav, dar la ea trebuie atentie marita la detalii.

Si, ca sa incheiem cu ghiveciul nostru, am si uitat sa va spun, pe deasupra am pus ulei aromat cu usturoi si busuioc. Dupa care am vrut sa montez rezonabil, cu sticla, cum va ziceam, dar era fierbinte, nu m-a dus capul ca se topeste sticla de Timisoreana, asa ca pentru poza, mai mult nu am putut.

Slide7

Oricum eu nu tin post si mananc ghiveciul de la frigider, el rece, oul, ca toate ouale, cald.

Slide8

Si cam asta a fost reteta. Nenorocirea e ca maine iar trebuie sa fac de mancare.

rororo

Luna octombrie

Era sa si uit sa fac trecerea lunara in revista.

Octombrie 2009

Saramura de dovlecei, creier pane, ciorba de porc, fireste, sarmale (dar uc raci), supa crema de dovleac in Jack, placinte cu branza, pilaf de curcan, orez cu lapte.

Slide1

Fireste, cartofi, oua, cascaval, sunca; prima descriere a metodei de prajit cartofi (aia care nu stiu nici acum de ce nu iese multora), chiftelute de vita cu ceapa marinata si maioneza
(mmmm), biftec tartar (double mmmmm), gratare, ciorba de salata, guacamole cu ton.

Slide2

Tocana de pui cu fasole verde, sandwichiada la greu, tocanita de hribi cu smantana (da, erau vremuri bune), flori, psari, caracatita (chiar ca vremuri bune), chinezarii la minut, papagala Gogutza care a avut o viata scurta in vastele apartamente din Salajean, salam de biscuiti, lucicos, cod si mujdei cu busuioc, rosii in geam, vijelii (ca si in octombrie asta), chiftele cu piure sau marinate.

Slide3

Clatite, MBS, creveti vietnamezi, ciorba de perisoare mici, mici, multe gustarele, tagliatelle cu ciuperci, dovlecei cu oua, ciuperci cu miere (reteta de la Hamsie), tortilla de cartofi, din nou sarmale (clar, e luna sarmalelor).

Slide4

Ciorba de burta, scoici in aluat de bere, ceafa de porc cu galbiori (hribi, galbiori, ce vremuri maica), carpaccio, supa-crema stroganoff (hihi), tagliatelle cu dovlecei.

Slide5

Octombrie 2010

Potol bun la Qian Bao, indragosteala abrupta de vinarsul de Jidvei, ouale lui Gordon Ramsay, placinta turnata cu branza, gratare, salata, porumb, coaste picante cu porumb mexican (mmmm), rasolnic (reteta Anisoarei), varza cu multa carne.

Slide6

Inevitabil … cartofi cu oua si cu branza, multe cumparaciuni, salajean burger, porumb mexican a la Yandira (mmmm), bunatati de toamna la borcan si targ eco-food la care mi-am pierdut saiba (si cateva premonitii nefondate legat de asta), paste, oua umplute cu pateu, pateute cu branza, tortellini, Venetia … culinara si ne.

Slide8

Slide7

Bologna, Tropical, Fermo.

Slide9

Snitele din pastrama de la bulgaroaica (da bai, de cand nu am mai facut), haleli de toamna si continuarea pozelor cu: Porto San Giorgio, carciuma l’Oasi, ee, pentaloccia, Torre di Palme,
ciorba de vita cu mazare si fasole (sunt intercalate postarile cu Italia cu retete), caprese, sandwich pane, mancare de fasole cu cartofi si carnati.

Slide10

Ciulama de ciuperci cu paste, Lapedona, Casa Jo si Madona Bruna, info zboruri, pachet de la Pacha, ciorba de curcan, scrijele, sandwich cu somon si avocado, clatite, zemuri de regim,
cumparaciunid e toamna, musaca de vinete si dovlecei, burgeri, inca traia Napoleon, paste cu branza la cuptor.

Slide11

Octombrie 2011

Inceput cu fasole, sa fie, sandwichuri, cumparaciuni, culinareala la L’Incontro, traznai pentru concurs de Halloween, Rica distructiva in plin avant.

Slide12

Peste pane picant, castraveti murati pentru iarna, dovleac rau in mlastina verde (pentru concurs), rasoale, mancaruri de regim, gustarele, expozitie fotografica si concert in oras, mai multi buhuhu.

Slide13

Supa rosie cu rasol (tot concurs), odisee cu rasoale de fapt, arici din triunghi de branza (cu ochii rosii si urat), martian balos (tot concurs), oua umplute cu paianjeni, schelet din covrigei cu cascaval.

Slide14

Ciorba de vacuta cu salata de ceapa marinata, ardei umpluti si chiftelute in sos picant, rateu cu ardei pentru umplut fara sterilizare, o droaie de papici mici, aripioare, mamaligi,
seminte, varza in mamaliga, ciorba de cartofi cu afumatura si tarhon.

Slide15

Suparare mare pe BRD, covrigei cu cascaval (buni, trebuie sa mai fac), ghiveci picant, Ceeseburger, salate picante de cartofi, desert (cu mere caramel, ce mi-o fi venit).

Slide16

Zeama de conopida (o, ce buna, mi-o amintesc, trebuie repetata), salate, mere si struguri in sirop cu bere (clar era alter ego in luna aia), dulceata de ceapa si ardei iute (aa, concurs), cocktailul numit „sange de tigan”, iar cu fetele la La Barca, paste cacio e pepe, fireste ca iar sarmale (cu urechi de lemn, na belea), supe, mamaligi, varza, chiftele marinate, ca dupa vacanta la Brasov si Baiesti.

Slide18

Slide17

Si Casi (si ea in vacanta, dupa care iar o luaram prin doftori)

Slide19

Octombrie 2012

Zemuri de buruieni, bircaniada, mancare de cartofi cu coaste de porc, chiftele, carving cu vecinii, tot felul de gingiumingiu, bors de vaca, supa floare de ou, desene cu aia mici, cumparaciuni, supa de legume cu taitei (asta vreau maine, am zis), pateuri cu dovlecei si ciuperci, sandwichuri, o droaie de supe, pe vremea aia nu stiam ca le zice confort food.

Slide20

Bursuci, pui cu bere, supa de legume cu oua fierte, mancare de conopida cu carne de vita.

Slide21

Salate, multa muzica, tot felul de rememorari de retete de toamna, castraveti murati, „lamb tonkatsu”. carnati cu piure, telina cu ardei la borcan, fasole verde cu carne de pasare si usturoi, croque salajeanique, ciorba de ardei umpluti, doi oi moi si multe ploi, weisswurst.

Slide22

Oaia Dana si cu Riri 😀 Sarmale cu chisatura, supa de curcan cu multe legume, am primit un Mac Bag, pane-uri din orice (inclusiv pufuleti).

Slide23

Muzici peste muzici in octombrie anul trecut, desene la greu, bursuci sau nu, meniu la Alexa, placinta cu praz, branza si iaurt, pui cu mazare, supa de pui si Casi.

Slide24

Slide25

rororo

Luna August

Da, retrospectiva. Scuzati lipsa de majuscule, cand am scris textul nu le aveam pe inventar, apar cand isi aduc aminte, dar se intelege, ca mi-e lene sa rescriu.

august 2009

hribi cu smantana si paste, fasole verde-mov (cu gaturi de pui). mult mov si in 2009, sa vad ce imi fac si cartofii mov de langa ardeii mov. zacusca lejera de vara (da, vine vremea), supa gulas

Slide1

dovlecei umpluti cu carne din carnati, flori de dovlecei pane, glinestrone (ooo, glinestrone, daca sunteti curiosi, search dupa denumirile pe care le pun, ca sa nu mai incarc cu link-uri), peste terorist, pateuri, piept de rata cu ciuperci si balsamico, salata, taitei cu ou (made in Thai).

Slide2

ciorba de vita si porc la kukta (infratirea copitatelor), tocana de legume, carne, carne, carne, karniyarik (reteta de la Poca, e nebunie), gustarele pentru oameni cuminti, sarmale (pai cum altfel), supa de rosii (bio de bio)

Slide3

august 2010

cald dom’le, s-au uscat ardeii in geam. dar am avut si niste virsli cu fasole alaturi de uscaciuni, de exceptie.

am mai facut si o oda bibanelor (din lapte de bivolita adus de la Hateg, unt, urda, ce am prins, tot am facut), supa de legume coapte (deci e clar, august debuteaza cu supe de legume coapte), chinezisme de cinciminute, salata de vinete cu rosii (vremea vinetelor a inceput)

Slide4

luna a fost caniculara cum e si asta, cume in fiecare an, ca tot bombane lumea ca dom’le asa ceva nu s-a mai vazut. ba bine ca nu.

am primit multe legume, am facut borcane de tot felul de tocane, am avut geamul plin de buruieni placut mirositoare, ca de obicei am pus poze cu animale, mai mult sau mai putin de rasa („sa moare dujmanii mei”), am pus ardei la murat, de vara, am facut ciorbe simple, de cartofi, fleici cu usturoi (ce tembela, io adica, vara, mvaai), supa de pui contra racelii, mamaligi cu branza (chiar), supa crema de pui cu iaurt, salata de pui, pesteri si pesterit, mancare la botu’ calului.

Slide5

Slide6

mure, cetati, sibiu (artmania), canicula, canicula, iar canicula, haleala buna la Mara’s steak house, 38 de grade in data de 12 august si mancare cu varza, supa de scoici

Slide7

gustare de cartof, oua si somon, saorma de la dristor, zeama cu de toate racita la AC, tarhon in otet si alte salate de vinete si zacusti, fasole cu carnati (OMG, ONOZ, alte d’astea), chiftele, supa de curcan in stil thai

Slide8

o imitatie de creier macelaresc din creier pane, omlete pufoase si ciorbe aromate (cel putin asa ma laudam), „ratatui”, multe legume primite de la mosie de la nasimea, facute in cele mai diverse moduri, coaste.

Slide9

galusti cu pruneeeeee

Slide10

remi, mexicani beti, supa de legume la gratar, omlete, mici, cartofi, clatite, amintiri din vacantele din 2008, Chios, Cesme, Grecia 2007

Slide11

august 2011

saorma, jerusalem saorma, supe de legume cu legume bune, ou fiert in mamaliga (iarasi?), cevapcici de cumparat, aripioare picante

Slide12

zacusti, relu randunelu, aripioare lipicioase, dulci, picante, papagala rica, inca neevadata, supa de vita cu coltunasi, hrean si smantana, tortellini in supa, rasol cu hrean, oase cu maduva, ardei in geam

Slide13

OOOO, daa, ou fiert moale cu cartofi, asta merita o poza intreaga

Slide14

dovlecei, la puterea trei, supa de cartofi cu porumb, soricel din branza, plimbari prin insoritul IOR, suplimentul cu catei scris de Paul Agopian, zacusti, porumb firt, vinete marinate, ardei copti, piersici, plimbari prin centrul vechi.

Slide15

ghiveci (o, da), ciorba de perisoare cu macris, salata de vinete cu ardei copti, acvariul vecinului, fructe, da, fructe, organe de caprioara, capatate in dar, bancuri in concordanta cu stirile de rahat mediafax (- De ce fac albinele miere? – Pentru ca au regina, ca daca ar avea presedinte ar face un rahat.), gratare, multe cumparaturi, supa-crema de ciuperci coapte, mujdei cu busuioc

Slide16

mai multe cumparaciuni, oua in smantana, ciorba de vacuta, eforie, conserve pentru caine, sarmale (pai?), ochi in crenvusti, supa de rosii cu oua fierte

Slide17

acea supa de vita cu lamaie, usturoi si condimente, junk – parizer si branza topita pane si cam asta, aglomerat 2011. si sigur canicular.

Slide18

ba, sa ma ierte sensibilosii, am avut si Casi in coasta, vai de … noastra, manca-i-am coada, stiu.

Slide19

august 2012

anul nefast, incep discutiile despre saga locurilor de munca si fac poze in sictir. asadar, tocana de porc cu legume, pastravi la gratar, stiri despre Paco, The tale of Despereaux (pe care as mai vrea sa il revad), la gogosi cu Mira si cateii, caterinci, mai ales fata de diete si mecipici ala, salata orientala (na ca si de aia am chef), panini, lepse cu diverse, amintiri culinare, de exemplu, bursuci, poezii, fu rong

Slide20

supa de oase si inceputul centurii negre la cumparaturi la ieftinache, hot dog, da, tot hot dog, supa de pui si ciulama, salam prajit, budinca de dovlecei, poze vechi si multa muzica, fireste, cartofi prajiti cu ou si branza, meniul de la gil flash care face toti banii (mai tineti minte COSTITA CU FASOLE = Coast of bean sau CRAP LA GRATAR = Crap (da, crap) on grill), ciorba de salata, os cu maduva la cuptor, filme, idei de retete, calutii de la Tulcea, campionat de mancat viteza la mare, cu Casi, blondu, mancare la mal de mare, MMM (mult mai multa muzica), pohte de pesti, sarmale

Slide21

macaroane cu branza, sport, raw vegan, iar ma iau de posesorii de potai, am avut onoarea sa o cunosc pe pisu, care nu mai este, am facut colectie de pizza, zacusca, salata de vinete, gratar, multa carcoteala pe diverse teme (ca omul neangajat, timp mult vara), aaa … cartofi? prajiti? cu oua? ciorba de perisoare, de regim, cica, despre salate, despre mare, iara drum la mare, cu floare de soare

Slide22

Slide23

mure, cormorani, bunatati si pilafuri de prin eforie, crap, dejunuri mici, mic dejunuri, cum le-o zice, ca erau mici si la micul dejun, rororo la datorie.

Slide24

Si multa mare neagra, asta anul trecut.

Slide25

Anul asta, vedem noi ce rororo o mai fi, nu vrea nimeni o leapsa cu retrospective din anii trecuti? Vladen? Vienela? Cine are chef?

rororo

Luna iulie

Norocul a fost cu ziua Americii, ca nici nu mi-am dat seama ca am trecut in iulie si nu am facut retrospectiva, deci, sa purcedem la amintiri din ultimii anisori.

Iulie 2009

salata gaga, supa de pasui, salata bulinutei, muschiulet de porc marinat in citrice, vinete si dovlecei cu busuioc, ghiveci de vara la kukta, supa de oase de vita

Slide1

ee, aveam rosii multe in fereastra, o mandrete de busuioc, drept e ca nici nu aveam atatea pasari nebune, salutam Spania si mancam sarmale la intoarcerea acasa, acolo halisem paella valenciana cum se face la ea acasa, mancasem nisperos si o gramada de alte bunatati, bausem si fumasem asisderea. am fost la tapas2 gastronomik, ah ce local, ce bucatari

Slide2

Slide3

ce sa mai zic de la boqueria

Slide4

am mai facut supe si gratare, budinc ade taitei cu branza (mi-e chef), checul aperitiv al stellei, ciorba cu pipote de curcan, fasole cu ciolan la kukta (history repeating chiar azi), ardei umpluti cu cartofi, paste cu sunca si smantana, ficatei semi-pane si zacusco-tocana, dovleceii laurei

Slide5

ciorba de porc, ciuperci cu paste, fara paste, zacusca, patatas bravas si … scriam povestea florii

Slide6

Iulie 2010

ee, mici cu cartofi prajiti, o, daaa, ciorba de perisoare, caterinca fata de bagatori de seama, junk food (paneuri, deci iar se repeta istoria), crema de dovlecei

Slide7

ghiveci de legume cu pui si cimbru din geam, zacusca picanta, dry muscat 😀 patru omlete intr-una singura, papricas de pui cu orecchiette, mamaliga cu ou, smantana, unt si ceapa, supa cu galusti, iar salata bulinutei, salata orientala, salata de vinete, carnuri la cuptor, ciorba de porc, peste cu cartofi la cuptor, ciuperci umplute, pilaf, pulpe la cuptor, ardeii din fereastra

Slide8

„placinta” de peste cu cartofi, traia napoleon, iar o dadeam in mamaligi cu ou, am mai facut vinete condimentate la cuptor, fasole, dovlecei pane, calmari pane, gustarele, iar salata de vinete, fasole batuta, tocana de ardei copti cu mamaliga, supa de fasole fara fasole

Slide9

gradina se dezlantuie

Slide10

castraveti murati de vara, fasole verde cu smantana, omlete, carnati, spanac cu ou, porumb fiert, mai multe salate, dovlecei umpluti cu branza si sos de rosii, ciulama, orecchiette cu broccoli

Slide11

Iulie 2011

eee, cartofi cu oua la ceaun, dar vizitam si saorma trapezului, faceam paste bune, fasole cu ardei, citeam despre wursti, trageam reteta de ciorba de salata, o refaceam in varianta cu macris, aveam si rosii si ardei

Slide12

am fost la restaurant capitan, am dat un sut in fund colesterolului cu paste bune, am cules corcoduse, am facut inghetata de castraveti cu menta, reteta lui Costachel, jakob ne raspundea la intrebari culinare, casi facea prima baie, faceam cartofi umpluti pane

Slide13

am mai comis papara cu cartofi si somon afumat, fasole verde cu carnati, dovlecei in ulei de masline cu lamaie si usturoi, ciorba de vacuta, salate

Slide14

iar salata de vinete, porumb fiert, flori, fete, somon afumat, pilaf la kukta, ciorba foarte taraneasca de porc, am comis clafoutis, legume la cuptor, am fost la l’incontro, la cantina verde, am avut mosafiri

Slide15

si o aveam pe casi inca destul de sanatoasa si dragalasa la cateva luni, crestea vazand cu ochisorii

Slide16

Iulie 2012

mancare la mal de mare, pisici, bursuci, braseria carlos, hot dog, catei (mai traia cora anul trecut)

Slide17

marea deja aglomerata, varza calita a la eforie sud si dovlecei in aluat de bere, tocana de legume, piersici, caise, mai multi bursuci, snitel cu cartofi prajiti, afine, mure, flori

Slide18

mare, subereci, alune, mai multi bursuci, supe de regim

Slide19

prin IOR, multa trancaneala si bursuci nervosi, caaaartooooofi cu oua si cu branza, macrou, legume, despre cai,sandwich-ul meu special, muzica, filme, supa de gaina cu ciuperci si taitei, mai multi cartofi cu oua, mai multa trancaneala, mai multa mare, peste si bors de peste

Slide20

pizza, bursuci, desene, nervi cu conexiunea la mare, blondu, hamsii, stavride, chelnerul alex, apa rece, raport idilic pentru aida, jurnale de bord, anti-papricas

Slide21

subproduse, cumparaturi pentru drum, ciorba de cartofi cu afumatura, sarmale, portretul casandrei la logan berard acasa, inca, ghiveci de pui, mare, cumparaturi locale, peste prajit, saramura, pateuri, mai multe supe de regim, ficat, mike hessel, pita de tuzla, cormorani, ciorba nemancabila de vaca, prune, marar, caise, prune, trancaneala

Slide22

Slide23

gala superkombat, paste cu ton, joan jett, ofada, o nunta draga, prima internare

Slide24

si caine mare, negru si rau, model rororo

Slide25

Deci, concluzia e ca rororo.