Mic ostropel

Un fel de. Cu paste. Pentru ca am avut nitel pui bun.

E o reteta pe care o stie orice gospodace, dar daca a fost soare, am pozat si hai sa va arat.

Am tras in nitel (foarte nitel) ulei niste ceapa, usturoi si bucatelele de pui.

Am stins cu vin roze si am lasat sa fiarba (am mai adaugat apa calda din cand in cand pana s-a facut puiul).

Cand carnea a fost gata am pus o conserva de rosii (si aia avea in ea ceapa si usturoi, sa fie), plus cateva masline.

Am adaugat si paste fierte doar pe jumatate si le-am lasat toate sa se faca bine.

Si gata. Sare, piper, blabla.

Si o degustare de carnati.

Si florile in soarele toamnei.

Prajitura rapida

Si foarte, foarte buna.

Voiam sa fac o prajitura cu mar, gen rasturnata, am tot bantuit pe net, nu mi-a suras nimic cand, ce sa vezi, m-am impiedicat de Jamie la TV. Si am notat ce a facut si bine am facut, a iesit ceva excelent de gustos.

Cu mentiunea ca nu am avut nici forma potrivita (am improvizat), nici rabdare sa fac glazura ca la carte, pana la urma nici marul nu a contat, tot ce va intereseaza e aluatul asta, este demential de bun, o sa imi multumiti mai tarziu.

Asadar ingredientele:

  • 200g unt
  • 200g faina
  • 200g zahar
  • 3 oua
  • 150g iaurt
  • 1 lingura de tahini
  • o lingurita praf de copt
  • sucul unei jumatati de portocale (coaja de lamaie si portocala, optional, daca aveti din pom, eu am avut o lamaie din pomul vecinei).

Repet, marul nu il luati in seama, l-am pus dar a fost total neimportant, am pus si esenta de vanilie ca merge, daca vreti, puneti. Jamie amesteca totul la gramada si cocea in forma de ‘guguluf’.

Eu am amestecat totul in afara de faina si praf de copt.

Am avut un pitic sa le cern deasupra, dar nu e musai.

Dupa cum va spuneam, neavand forma specifica, am improvizat. Am lasat sa se coaca pana s-a rumenit si scobitoarea a iesit curata (foc mediu, sa zicem 180 de grade celsius). Merele le-am pus pe deasupra in ideea ca se vor scufunda, nu s-au. Si, cum ziceam, nici nu au contat la gust prea tare.

AM intors-o cu fundul in sus si am glazurat-o cu o glazura mult prea subtire, neimportant, voi faceti cum e mai bine si frumos. Nu am avut nici decoruri de presarat (Jamie a pus fistic si boabe de rodie si o glazura roz de rodie, canci).

Si am taiat-o si calda, ca muream de curiozitate.

Foarte buna si, garantat e mai buna maine. Daca mai apuca ziua de maine.

O sa va zapacesc cu florile mele, de cate ori le ud imi vine sa le pozez, sunt aceleasi, tin luni de zile, ar trebui sa le botez cumva.