Creveti cu paste

Pentru ca cine se scoala de dimineata (da, stiu …) ia punga de creveti cu 11 lei, am facut o varianta rapida, de pofta, curand il batem pe Jamie cu ale lui retete in 30 de minute, noi o sa le facem, vorba cuiva, gata inainte sa ne apucam de gatit.

Am pus mai multi creveti si mai putine paste pentru ca na, trufandale. Si de gatit nu prea am gatit. Am pus intr-o tigaie crevetii (dezghetati si scursi), unt (sarat, deci nu am mai pus sare), putin vin, zeama de lamaie, usturoi si busuioc.

Le-am tras impreuna la tigaie putine minute, 3 sa fi fost, 5?

AM adaugat pastele fierte si le-am imprietenit, dupa ce am stins focul am mai pus o bucatica de unt proaspat scos din pachet si niste piper macinat atunci.

Si gata.

Drept e ca au fost cam putine paste asa ca mi-au mai ramas niste creveti in sos. Nu au plans prea mult ca i-am dilit ca atare.

In alta dezordine de idei, pentru ca nu gatim ce poftim ci ce gasim la pret decent, m-am impiedicat de niste rasoale frumusele.

Si le-am facut mai de regim asa. Intai le-am copt la cuptor alaturi de niste legume (scuzati pozele, bezna).

Apoi le-am fiert, separat, rasolul la presiune, legumele la ne-presiune. Din legume am facut un piure in care am amestecat si putin hrean, doar o adiere. Misto. Mai ales piureul de legume coapte cu hrean.

In rest, colectie de poze de prin gradidina mea sau a altora (pescarusul ala mare cel putin, porc de porc, vine si mananca si bea la o vecina, e nelipsit).