Paste cu sos de legume

Iar am adunat poze gramada, cum stiti, pozez toate tampeniile si orice cartof prajit dar ma straduiesc sa pun in prim plan ceva ce ar putea fi o reteta. Sau o idee. Stiu ca nu am retete fabuloase, gen savarina la tava, dar ma distrez scriind, pozand, ba chiar ma relaxez si chiar ma bucur ca in general vizitatorii mei sunt iubitori de aberatii si de animale.

Azi totusi incerc sa va redau o reteta simpla (eu am facut pentru pachetel) si, pe masura ce descopar ce poze am mai salvat, va mai spun eu despre ce e vorba.

Pentru pastele astea am inabusit mai intai niste ceapa, usturoi, morcov si un sfarc de sare.

Am adaugat dovlecel taiat marunt si am lasat in pace totul sa se formeze un sos.

Am adaugat niste rosii cherry (dezbracate de pielita), vin roze demisec, oregano si piper.

In sosul format am pus pastele fierte numai pe jumatate, ca sa se combine si cu sosul (ma repet, scuze). Si am mai lasat pana s-au facut gigea. Facut gigea este un termen pe care numai maestrul Pastorel l-ar putea intelege, stiu.

Am mancat o parte si mi-am pus si la pachet ca sunt nemaipomenite si la temperatura camerei.

Restul pozelor le rezum in putine vorbe (dar va avertizez, sunt cartofi, cartofi, poate si niste varza): pui condimentat cu ce mi-a cazut in drum (curcuma, boia, piper, sumac, praf de usturoi, cimbru …), alaturi de cartofi prajiti – testez tot felul de cartofi de pe piata, de aia e cu cartofi; salata de cartofi mici de tot facuta de vecina-mea, varza calita simplu, cu nitica afumatura si peste care am pus un borcan de varza calita murata de la Olympia (nu e rea deloc dar e foarte acra, sarata si condimentata pentru gustul nostru, in combinatie cu varz adulce merge); un Bogdan Popescu – crenvusti si cartofi prajiti; si inca o salata de cartofi pentru pachetel: cartofi, porumb fiert si apoi copt pe grill, ceapa, masline, ulei, otet.

Ce mult am scris, trebuia cu liniute sau bulinute …

Si de prin gradina, acum am mai multe flori, pozele au vreo saptamana. Nici frunze nu mai sunt asa de multe caci multe familii au facut sarmalute saptamana asta.