Fasole si cartofi

Am cam ars-o pe supe creme dar pentru ca a trebuit facuta si mancare in casa, ei bine, facui din astea asa, mai peizane. Pas cu pas am pozat doar „fasole prajita”, asa ii zic unii.

Stiu ca ma repet. Dar de ce nu?

Am inabusit putina coasta afumata (am pastrat si pentru cartofi), carnat, morcov si ceapa.

Am adaugat nitica apa si, ei bine, un cartof mic si tocat marunt (am pus sare si mi-am dat seama ca si conserva si afumaturile au sare, mi-a fost frica sa nu iasa necomestibil de sarata).

Am pus apa si am lasat s afiarba, apoi am adaugat rosii tocate, o conserva de fasole gata fiarta si mult marar. Si a fost buna.

Aproape am nimerit poza de mai sus, ce tare, ca poza e facuta cu sapuniera, din mana, accidental.

Asa, reteta numarul doi e cu varza, ca de varza am uitat in titlu. Intr-o oarece criza de timp am facut sarmalele cele mai rapide. Oarecum. Varza calita am cerut-o cu nerusinare de la vecina, sarmalele le-am cumparat de la Dinner (am cautat prin ceva magazine, nu aveau sarmale, dom’le), am pus pe deasupra rosii, niste marar si afumatura si am „gatit” niste minunate sarmale la cuptor.

A urmat o cinstita mancare de cartofi cu ceapa, afumatura, foi de dafin, rosii, marar si un carnatoi fiert in mijloc.

Si, de aproape final, pentru ca de ceva vreme imi iau la pachetel supa-crema la sticla, fiind cel mai comod sa mananci in picioare in cinci minute, tine si de foame si de sete, mancare de sclavi, am facut si o ciorba (cu carne de porc) si o supa-crema cu toate legumele care mi-au fos tin cale. In poza e doar ciorba, la supa nu am pus carne, la crema nu am pus legume congelate.

Dar incerc sa enumar vegetalele adunate in oale pentru ca presimt ca va suna a capitol de carte a la G.G. Marquez: ceapa, praz, morcov, pastarnac, patrunjel, telina, fasole verde, mazare, broccoli, conopida, cartof, rosii, bok choy, ardei kapia si ardei gras, mazare. Suna a veac de singuratate?

Supa-crema nu e in poza ca nu aveti ce vedea la ea.

Mai am o poza restanta cu placintele aduse de tiza cand am facut micii, cu spanac si usturoi, minune.

Si de final o poza de toamna calda care ar putea fi chiar frumoasa daca nu ar exista acea subancrengatura numita „sefi”.