Caci de cand nu ne-am mai vazut, multa vreme a trecut.
O sa fie si o reteta, usurica, avand acest final:
Dar mai intai, de prin urbe, zone, casa, regimuri, chesti, socoteli, care chestii incep din doua in doua zile cu traficul bucurestean.
O „reteta” de regim, orecchiette cu morcovi si pastai (da, atata are, plus ulei de masline si putina zeama de lamaie). Au fost mancabile.
De ne-regim, un soi de tocanita de pui, cu ceapa si usturoi si in loc de galuste cu, urechiuse (se preteaza minunat).
Am avut doua vaucere si am luat din carfour o supa de la Vifon in ambalaj mai simpatic, s-au dovedit a fi aceleasi chestii ca cele in ambalaj normal.
La categoria animale, ii avem pe romeo si pe julieta, cantand in ploaie.
Si pe vesnic domnisoara Casi care a facut o botoboata, a inghitit cu totul un os, cam acum 12 ore, mai astept sa vad daca e cu belea sau nu, sa tinem pumnii sa nu fie nevoie de vreo interventie, ca nu sunt finante la buget, acidul din stomacul ei ar fi bine sa inteleaga asta si sa isi faca treaba, ca altfel fac cu nervii.
Trecem la ce am mai prestat, anume o ciorba de afumatura (garf) cu pastai, minune mare pe frig.
Aveam chef de gris cu lapte si am improvizat o prajitura cu niste foi, gris, oua, arome si dulceata, o parte cu respectiva (dulceata, da) pe deasupra, o parte pe dedesubt.
Nu a fost un rasunator succes, dar s-a mancat. Partial. Nu e nici de dezastre, dar nici de repetat, in soare arata bine.
Am reluat seria crenvustilor care contin si carne, la fel de buni, cheful venind dupa o emisiune cu ceva nemti din America, mancau leberwurst cu covrig, a fost cu cren in loc de leber si a mers, da.
Mitza porumbitza viseaza la zari albastre, te mai ataca hoitarii, dar daca ai aripi, visezi ca zbori (mama ce „poiata” sunt, dar am tare profesionale).
Am aflat ca genul asta de decoruri se numeste urban vinyl. Foarte misto de altfel, o sa le pozez si pe celelalte.
Traficul urban al ma-sii trebuia sa fie o moda in decoratiuni interioare, parerea mea, nu de alta, dar imaginea asta imi ramane pe retina.
Ne apropiem si de reteta aripioarelor, nu de alta, dar a venit tiza, Elena, in vizita. Cu daruri multe. Gratarul e nemaipomenit, ramasesem fara, pierdut pe campul de lupta cel vechi, bun si el, dar a ramas prada de razboi in mainile asupritorilor. Nu e nimic, acum am unul nou care are si putin mov.
Tot de la ea e si dulceata de portocale si checul zis si la metru (de ii zic eu chec Doina), o minune, ca tot ce iese din manutele ei. Si mi-a adus si baby bok choy, pana sa il mananc il tin pe post de bonsai.
Acum si aripile vietii, care, ca orice aripi de pui sunt luate gata retezate de pe inculpat de la un magazin din zona, in cazul meu, shop & go (mereu zic ca nu mai iau de la ei, e a treia oara cand ma doare burta dupa ce mananc pui de la gusturi romanesti, indiferent despre care parte a pasarii e vorba).
Am facut o marinata lejera din lapte de cocos, ketchup, mustar, tarhon, marar, zeama de lamaie. Am marinat cioatele si le-am dat la cuptor in punga (am sters marinata de pe aripi, cat de cat).
Si iaca, aripioarele coapte, rumene, un piure de legume si un sos de iaurt cu mustar, plus bok choy lasat nitel in jiul de la aripioare.
A, da. Si o felie de portocala din geniala dulceata.
Gata si cele adunate, incepe o noua saptamana de maine, vedem ce mai avem, sper sa nu fie povesti cu medici, nici umani, nici veterinari. Nu numai ca m-am cam saturat de branule, fiole si tuburi introbagate prin diverse orificii, dar nu mai am nici bani, desi teoretic si totalmente aparent as avea remuneratie.
rororo
Uite, nu m-am gandit ca de la pui a fost reactia aia! Dar trebuie sa fie ca si pe mine m-a luat pe drumul spre casa. Shit! Si le-am mai rontait si cu pofta ca ai dat cu bunatati pe ele… Eu tot sper ca o sa ne treaca pana ne maritam sau castig la loto si plecam in lume cu Casi :))))))
Mi.era deja dor de un articol de.al tau!
Nu pera mai sunt articole ca nu prea mai gatesc pe acasa si pataniile de peset zi le-oi scrie la senectute (daca apuc senectutea) in vreo carte, momentan nu pot sa dau pe net 🙂
Draga de tine