Pateuri si centura neagra la cumparaturi

De fapt toate sunt legate de cumparaciuni si economii, nu le luati ca sfaturi ca nu sunt, pozele, adunate in timp.

Slide1

Mai intai, adic ainainte sa va zic de pateuri si aluatul respectiv, apropos de economii, din prazul luat cu doi lei, ardeii grasi la jumatate de pret, fulgii de ceapa si ceva morcov si albitura, plus paste dino si o mana de legume congelate decongelate luate tot pe mai nimic, am facut o oala maaaare de supa. Pastele Dino erau la reducere, 1 leu punga, am folosit doar jumatate, iar inima am luat-o cu 8 lei kilul, e nemaipomenita pentru ca e cu scazamant mic si da gust bun.

Slide2

Da, e supa cainelui, dar cu un rest de omleta din cutiuta de ciuguleli (ajungem si la ele), ulei iute despre care deja v-am zis si putin piper, a fost o zi in care am mancat la comun, ca in vorba aia, cu bucata mea de paine am rupt dintii unui caine.

Revenind la pateuri, am gasit la pret bun marca asta, deja taiate (din pacate abia acasa am vazut pe ambalaj cate traznai contin).

Slide3

Teoretic nu le recomand, practic aluatul e gustos, desi creste foarte putin, prima serie mi-a dat pe afara (umplute cu branza veche in saramura, de la Napolact la 50% reducere plus iaurt, Mega, tot 50% si nitica smantana, Billa, 1.68 lei cutia, 20% grasime).

Slide4

Tura doi (umplutura si foile mi-au ajuns pentru trei tavi ca pentru acasa, daca le-as vinde ar iesi vreo zece 😀 ) m-am invatat minte. De uns, ou batut de la doamna de la curatenie, ca cica au ouat iar gainile.

Pe deasupra fiecare cu altceva, busuioc, za’atar, oregano, susan.

Slide5

Tura doi a iesit bine, nu e un aluat fenomenal dar e ok ca pret, insa nu am sa mai iau.

Slide6

Luna plina fiind, pensia fiind luata, am fost trimisa la cumparaciuni sa ne ajunga o luna, hai, doua ca unele nu le-am pozat, dar am nimerit oferte de se suparase si casiera pe mine, ca ele dau primul rond inainte de clienti.

Slide7

Prima chestie, pret intreg, nu era la reduceri si au mai multe ierburi, o solutie super misto pentru pastrarea ierburilor congelate. Aveau mai multe, cum eu gasisem curcan cu 50% (mai ieftin decat organele) si mazare la doi lei punga, imi trebuia marar. Marca lor, cred ca e made in nemtzia, foarte usor de folosit, pacat ca sunt cam putine grame, dar cred ca o sa ma straduiesc sa folosesc ambalajul pana il ia mama zmeilor.

Slide8

Alta chestie: nu inteleg de ce nu vrea nimeni sa emigreze in Polonia. Tot ce am cumparat de la polonezi, de la parbriz la mere, a fost bun si la pret bun. Am vazut mere de la 3 la 4.50, merele poloneze erau 1.60 si mirosea tot magazinul, sunt excelente, exista posibilitatea ca ei sa nu le lase ca la noi in unele zone, sa putrezeasca. Poate vreunul mai destept s-o gasi si la noi sa colecteze si sa exporte in loc sa dea la porci sau la viermi.

Oricum, m-am abonat la mere poloneze.

Slide9

Am gasit iar ceva misto de la Marcel, pret normal si corect. Da, contine conservant dar atat (sa fim seriosi ca si la noi pe vremea apusa mezelurile contineau salpetru de Chile). Pana acum au produse cu raport foarte bun pret-calitate, precis ceva mai ieftin in targul Iesilor.

Slide10

Acum ca satarul lor e de fapt un malaxor mai cu mot, precis, dar rezultatul e nemaipomenit.

Slide11

Tot legat de economii si vedere deficitara spre zero a unui membru al familiei, toate resturile care se pot „ciuguli” se pun in cutiuta/hartiuta/folia de ciuguleala, adica un ambalaj care inainte de a lua ultimul drum al ghenei, e folosit macar odata.

Exemplul de azi: restul de la pateuri (cum zic, sunt de mai multe zile pozele), un mic taiat bucatele si mai mici si carnacior (da, pentru cei ce se intreaba, da, iar am carnati la congelator, trei de un fel, doi de un fel, asa, si?).

Slide12

De la cutia de ciuguleala trecem la marea afacere care este intotdeauna cea cu ciuperci la pret redus de la Billa.

Slide13

Nu am sa inteleg de ce cei care fac meniul zilei, la carciumile ieftine, nu fac intai cumparaciunile si dupa aia meniul, pentru ca astea sunt belea. Unu la mana, jumatate de pret inseamna in jur de 4 lei kilul, doi la mana, au mai putina apa si mai multa aroma aglomerata, deci, trei la mana, preparatul care ar putea fi el, iese bun si ieftin.

Din patru lei dupa curatarea cu faina si feliere mi-a iesit un lighean.

Slide14

Sigur ca trebuiesc gatite imediat, asa ca le-am calit in amestec de uleiuri, inclusiv picant, foc mic, sare si piper, am pus in portii de trei dimensiuni (depinde ce vreau sa fac sa stiu ce cutie scot) si jap, la congelator, dupa ce, normal, am tot gustat sa vad daca sunt bune. Si sunt.

Care ati citit pana aici sunteti dusi, logic. De final doua poze, cu mugurii de liliac alb (anul trecut in februarie inflorisera sub zapada) si cu pomul cu vrabii la lumina galbena a unui taxi.

Slide16

Slide15

Voiam sa va scriu si despre o carte, dar ar fi prea mult pentru o zi. Ideea este ca toate cumparaciunile la pret mic gestionate corect pot tine mult si bine pentru nenumarate preparate, cum ar veni (cine a mai facut pariuri cu mine, stie ca nu glumesc), o mica familie nemofturoasa poate trai cu o suma pe care nu vreau sa o dau ca ziceti ca va iau la misto.

Dusii mei, va rororo (si vrem sa emigram in Polonia).

4 gânduri despre &8222;Pateuri si centura neagra la cumparaturi&8221;

  1. auzi, mah, pai daca scrii, nu e si normal sa te citim?! sa stii ca si aici gasesc o multime de chestii de prin Polonia si alte tari din fostul bloc comunist (ha! sper ca ti-a placut cum ma esprim, da :D?) si-s foarte, dar foarte bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s