Noi vrem pamant

Nu vreau pamant, o recitam in scoala si brusc mi s-a facut dor din cauze diverse si am zis sa fie la colectie.

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor –
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; –
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ – şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat –
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

Sursa: poezii romanesti

poza canci, rororo

Spaghetti cu pui

Nu stiu de ce am scris spaghetti, de obicei scriu spaghete, imi e mai lejer sa scriu mai mult decat sa modific, asta clar.

Ideea e ca facusem supa de baza si m-a taiat o pofta de paste cum a luat una din fete odata la La Barca. Cum le mai zic eu, paste romanesti, mai rasfierte, cu mult sos. Sigur ca intr-o carciuma nu as servi asa ceva, dar acasa, eeeeee, acasa viata e frumoasa si am voie.

Asa ca o sa va spun reteta (nu le-am rasfiert atat de mult ca aia de la carciuma, ca nu ma lasa inima dar au iesit ce voiam.

Cum spuneam, in supa de baza am pus oasele cu ceva carne pe ele (taman la spaghete din astea ma gandeam).

Apropos de supa aia, o pastrez in cutii compartimentate, un cub din ala mare ajunge la o mancare.

Revenind la pastele noastre, daca tot am exces de praz, apai am calit niste praz cu sare si putina iutica.

Pastele le fierbeam deja pe jumatate, ca sa bea iar sos (daca mie asa imi plac, ce vreti). Asa ca peste praz am pus pasta de tomate, sare, piper, putin tarhon uscat (cel de la Fuchs e foarte bun si aromat) apoi supa si pastele sa mai fiarba in zeama asta buna, spre final am adaugat bucatile de pui si branza rasa (maturata, dar nu parmezan, elvetiana).

SI cam asta e toata mareata reteta, paste de Salajean pe gustul meu. Supa aia intregeste de minune gustul.

In timp ce afara se dezlantuia urgia alba (glumesc, nu va panicati, e o zapada normala, nu e frig, mai mult flescaiala) …

… am mancat niste paste salajeanice (da, stiu, nu sunt de concurs) la „computator”. Si au fost asa de buneeeeeee.

Rezum reteta ca dupa trei ture prin nameti m-a apucat vorbaraia, deci: pastele fierte pe jumatate se pun intr-un sos facut din praz calit cu ardei iute si sare, pasta de tomate si supa, se adauga spre final carnea de pui din supa si branza rasa. Punct.

rororo