Marea intalneala

Si, daca o doamna a hotarat sa isi faca un stagiu in capitala, am pus obraz de la obraz sa ne vedem. Adicatalea eu, Laura Laurentiu, Gabi Cara si domnul Gabi Cara (hihihi), doamna critic culinar, Naina, Isabela, Elena, tiza mea si, nu in ultimul rand, gazda noastra, Pansy.

Slide3

Mi-au iesit niste poze oribile, dar nu-i nimic, sunt consolat de mic. FIecare, in afara de mine, care-so putoare nesimtita, a adus cate ceva bun, care mai de care, tarte, placinte, bunatati, eu am prestat numai o punga de bunatati afumate de la piata.

Nu pot sa remarc nimic cu privire la preparate ca sa nu nedreptatesc, efectiv totul (in afara de ale mele care nu au fost ale mele) a fost de mare exceptie, insa acord un premiu special Nadinei, ca stia ca balesc la indienele facute de ea, dom’le, da, arta, precizie, frisca – frisca, nu pot sa va spun decat ca am inceput masa cu desertul, efectiv am aspirat o indiana.

Slide4

Ne-am facut si mici cadouase culinare, ca de obicei, dar io mi-am autofacut, am cerut cu nesimtire de la obraz Laurei un carnatz de Ghironda. Si, din nou, exceptional, culmea ca seamana cu cei facuti pe vremuri de bunicul meu care nu era ardelean ci din Buzau.

Slide2

Slide1

Ca sa vedeti cum arata coltul maniacilor 😀

Slide5

Era sa uit inca unul din gazdoi, muscacios si maraicios care este el, fumosul intors dintre straini (care si-a revenit dupa ce a fost furat din curte si gasit cu ajutorul internautilor), maria sa, Stalin.

Slide6

Eu am avut scuze ca nu am facut nimica, a trebuit sa gatesc pentru acasa (mint frumos) comanda speciala, ciorba de perisoare. Bors de fapt, in poza e doar o perisoara ca e portia mea de degustat.

Slide7

A fost o seara super, din pacate pentru mine am avut ochii rosii a doua zi, fi-le-ar berea cu 7% alcool, cu toate asta soarele totusi a rasarit, nu s-a speriat de mine.

Slide8

rororo