Viata de caine

Azi noapte plimbam parasuta asta de catea, azi am iesit nitel, apoi vorbeam cu Bogdana chestii legate de caini. D’ale noastre, nu stiu de ce o gramada de asocieri sintagme negative sunt legate de cuvantul „caine”. Si nu stiu cum ma-sa pe gheata vad eu cand ma uit la ce mai comite lumea, fix tampenii de la ceva numit dog lovers sau mareata asociatie vier pfoten care pune niste poze si articole de imi vine sa imi iau campii.

Reiterez ce spuneam in copilarie, daca ii spunem cainelui animal apai noi oamenii suntem niste fiare. Poze cu caini infometati, legati de masini si tarati pana se rup in bucati, asta pun desteptii de la asociatii in loc sa ii arda pe aia care le comit. Ba mai mult, poze cu catei draguti din vacante, ca ma si gandeam, cum ma duc eu la mare in extrasezon sa pun poze cu cainii aia frumos pozati calmi, calzi, la mal de mare, in ce hal ajung iarna dupa ce turistii pleaca si ii lasa in urma. Sau cu cati sfarsesc calcati de hoardele de turisti, mi se pare de prost gust sa pui poze cu cateii si pisicile fericite din vacanta dat fiind macelul car eurmeaza, cu bonus din partea casei, o armata de pui de catei nedoriti ramasi abandonati. Si bonus de bonus, ca la vodafoni, cati caini sunt abandonati de sptapanii car enu si-au imaginat ce inseamna sa pleci in concediu cu cainele dupa tine. Cel mai sigur lasati in autostrada, moarte sigura, ca sa nu isi mai bata capul, mai ales daca e cipat cainele.

Deja ma sictiresc poze din astea cu „cute, share, like”. Uo.

Ce imi veni? Pai de doua zile, pe pariu ca tot de la asociatiile cu tarcuri in zona Pallady sau Glina, au aparut niste caini absolut superbi. Derutati, cu coada intre picioare, fara nici un insemn, zgarda, medalion, marcaj de castrare, nimica. Era azi noapte la mine la bloc o catea uriasa, gen Kuvasz, azi dormea fix pe linia de tramvai un caine mare, barbos, gen briard. Caini care se vede ca au fost hraniti, tzeposul era si tuns candva.

Mi se rupe inima de ei, de pseudoasociatiile vietii care fac ce fac de mantuiala, care invart banii cu lopata in scopuri personale, cainii nedoriti tot acolo sunt, nu aceeasi, dar bantuie derutati, cu coada intre picioare, speriati, cu privirea aia speriata care parca zice” unde e curtea mea, nu-s acasa, cum am ajuns aici”. Parca o vad pe Casi pierduta, tot asa aeriana, speriata de bombe si derutata ar fi. Dar casi nu iese nicaieri fara zgarda cu medalion, ba mai are si cip. De ce? Pentru ca sunt un om responsabil, care mi-am asumat o potaie. De ce nu or fi toti la fel? Ba mai mult, o droaie militeaza impotriva castrarii, ca le luam dreptul la viata. Ce mult ma incalzeste dreptul la viata luat, legat intr-o punga si aruncat dupa primele zile, nici nu am cuvinte.

Tot vorbind tzaka paka povesteam de cum face maimutza cand venim acasa, ca in filmuletul pus, cica, de Cabral, foarte asemanator.

Cu bonus, dupa ce ii sta ceasul de atata bucurie, nu conteaza ca lipsesc 12 ore sau un minut, face la fel, ma apuca de geanta si bombanind ma trage prin casa sau se ia singura de zgarda si se duce ea insasi prin casa.

Amu nu ca am dispret fata de alte animale sau fata de pisici, dar cica tot Cabral ar fi zis legat de imaginile de mai sus, „sa imi spuneti si mie cand se bucura pisica voastra asa ca va vede”. Da, stiu, avantaj cainii la faza asta, lasa ca au si isicile avantaje, primul ar fi ca nu trebuiesc plimbate.

Am ramas asa, cu moaca potaii mari si albe in minte, cu privirea ei speriata si cu neputinta in suflet. Si mai gasii ceva pe iotub, eu m-am emotionat nitel.

rororo

De mancare

Inainte de a va povesti ce vreau sa va povestesc, mai exact ce imi amintesc din cate voiam sa va povestesc, fac un apel umanitar, daca citeste cineva care a fost luni pe la Ludic, a gasit o revista care se cheama Omnivor pe o masa, a luat-o, poate sa o dea inapoi, ii multumesc. Nu e din partea casei si m-ar durea nitel sa mai dau iar 20 de lei sa o cumpar. Daca nu, nu, sa trecem la mancarurile noastre.

V-am mai zis ca am noroc de un colectiv super misto care ma motiveaza psihic, ba chiar psihosomatic. Am colegi buni, destepti, frumosi. Si, cateodata le e foame. Nu stiu de unde sa incep, mai tineti voi minte ca tot faceam caterinca de gagicile mai plinute (ca sa nu fiu nesimtita) care isi iau preponderent acelasi piept de pui cu salata de varza? Si gagicile ca mine (ca sa nu fiu nesimtita) care dau cu porcu’? E, ieri am recomandat piept de pui. Am un coleg care comenteaza des si diverse, ceea ce e de bine, mi-a zis ca pieptul e fad. Ceea ce m-a ambitionat sa arat ca un amarat de piept de pui (Fragedo e marca, dar nu e important), daca face cunostinta la momentul oportun cu cele trebuincioase si suporta un tratament termic adecvat, poate fi si altfel, respectiv fraged si gustos. L-am recomandat si unei doamne care de obicei prefera fructul nostru favorit, porcul. Si mi-a zis de bine. Daca rade careva de necomplexitatea „retetelor” de azi, il zbarg la botox.

Slide1

Oarecum ciudat momentan este ca nu avem un flux al retetelor favorite, de o saptamana toti fug de porc, mai, numai la prima ora ce stabileste colegul meru trendul de cotlet cu ceapa (iertati calitatea pozelor, stiti, pe fuga) ca numai din asta am facut.

Sosul e unul clasic, dulce-acrisor.

Slide2

Si, tot colegul zice, mai, nu faci si tu un orez cu lapte? Iaca facui si fetele si baietii le-au si mancat pe ele, pe orezuri, ca au iesit cateva castronele, ma temeam ca nu se va preta orezul besmetic, dar a mers binisor. Sos caramel, cum e trendy acum, home made. Ma rog, job made.

Slide3

Chiar asa, oare de ce nu au restaurantele la desert orez cu lapte sau taitei cu lapte? Cum avem de unde i-am pus si un amestec de coji de citrice. Bio. Portocale, lamai, lime, facut de colegul. Amestecul, nu citricele, ca nu e pom. Si cu vanilie si sos caramel. Si e atat de simplu si racoros de la frigider. Zic si eu, probabil nu e destul de subtire ca sa fie afisat ca desert in localuri, nu stiu.

Asa, acum vrau sa va arat o poza cu ce a devenit deja favorit, stiti voi ca am eu cladirile mele, Brasov, Constanta, ei, acum am si acoperisul meu din Bucuresti.

Slide4

Tare mult mi-ar placea sa il pictez, dar mi-ar trebui mult prea multe tuburi de culori si nu stiu daca as nimeri amestecurile care sa redea fix culorile astea.

Slide5

Bai si aveam atatea trancaneli in cap dar intre timp am iesit si imi pare rau ca am lasat aparatul acasa, am cam uitat ce voiam sa va povestesc, legat de filosofii unice, trairi la volan, fericiri marunte, blabla. Asa ca sa va mai arat niste poze, ca dupa ce am pozat acoperisul am iesit pe balcon unde niste localnici imi frecau oglinda (aia sparta de tir).

Slide6

Am vazut pe net ca dispar in draci biciclete, e noul trend in materie de ciordeala, asa ca daca o recunoasteti, va spun eu unde o gasiti 😀

Slide7

Oarecum amuzanti bitongii astia care adopta uniforma de cocalar din clasele primare (daca s-or duce la scoala). Musai trei dungi sa aiba, adidas distortion.

Slide8

Si, dragi masculi, stati linistiti, pentru Matasari pepiniera este pusa in miscare, momentan inca la varste fragede, ceea ce nu inseamna ca nu se antreneaza viitorul trotoarelor, drept e ca ar putea fi privite ca ceva rasist, xenofob sau chiar pervers pozele astea, dar sa stiti ca sunt doar instantanee din viata si nu eu am inventat lucruri care se vad la tot pasul. Si apoi pozele, zic eu, sunt destul de artistice datorita caracterelor din ele, ce daca nu surprind orori ale razboiului, e si strada, cateodata, un soi de razboi.

Slide9

Apopos de cele de mai sus, cu ani in urma, lucram la o multinationala, in echipa cu vreo 21 de baieti si se cam fereau de mine la anumite discutii. Dar intr-o zi am pus piciorul in prag, am amenintat ca nu le mai dau cafea dimineata si am aflat marele secret al domnilor. Unul din ei avea o harta a Bucurestiului, fara caterinca, foarte bine pusa la punct, cu locuri gen Matasari (pentru ne-bucuresteni, locuri celebre cu bordeluri). Nume, date, telefoane si preturi 🙂 Si din cand in cand colegul era consultat de ceilalti domni respectabili, la costum si cravata, colegii mei, da.

Parca ma durea pe mine in apasare ce fac domniile lor in timpul liber, mare chestie, daca nu ar fi cerere de curve nu ar fi nici oferta atat de mare, ce sa zic, mare secret. Pana la urma e o meserie ca oricare si aia si mai mult, daca ar fi legala ar avea si fetele spor de pereclitate, ca nu cred eu ca e asa de simplu sa imparti nurii oricui. Si sincer, ar fi mai sigur si pentru noi, doamnele, un cadru organizat, o pedala nu a facut rau nimanui. Na ca m-am indepartat de la subiectul cu mancarea asa ca reiau poza cu maimutoii mei de la Vlad.

Slide9

Daca imi fac chef poate va arat si ce tun am dat azi la cumparaciuni, imi era teama, dar nu, inca nu mi-am pierdut indemanarea, inca imi mentin centura neagra la cumparat potoale (food shopping, draga).

rororo