Cu potaia la veterinar

Din start va spun ca cele pe care le scriu nu au legatura cu cabinetul, cabinetele, doftorii, am auzit in doi ani de cand am gasit-o pe prapadita asta pe toata lumea spunand: du-te la cutare, e bun, e medicul meu de nu stiu cand, extraordinar. Deci va cred pe toti, dar la noi se stie exact ce boala este, la milimetru chiar, in urma RMN-ului, mai lucram doar la dozajele medicatiei, deci sunt multumita de veterinarii mei care mi-au fost alaturi, toata echipa, la bine si la greu, de mai multe ori pe zi, la ore ciudate, sambata noaptea, duminica la patru dimineata, oricand.

Stiu ca exista medici si medici, dar sunt boli la care vorbesc foarte clar analizele. Iar rezonanta manetica a pus totul.

Eu voiam acum doar sa va impartasesc cateva costuri, nu sa discutam despre hidrocefalia maimutzei.

Pentru ca am plecat in minte cu o suma, am descoperit pe parcurs ca mai trebuie si vaccinarile (era ceva buba in carnet, dar avem computatoare in ziua de azi, nu?), asa ca rezumam. In lei noi, sa nu ne zapacim.

Asadar am recoltat sange pentru biochimie si pentru analiza de dozaj a fenobarbitalului (circ, bineinteles, zici ca ai taiat porcul dupa o recoltare la Casi). Am facut polivalentul si antirabicul (nu eu, asa vine vorba, ca atunci cand zici: au castigat ai nostri, desi nici Mutu nici Becali nu sunt ai nimalui, doar a urmasilor, urmasilor nostri). Nu i-am mai facut nici o (da nici, o, capsuni) deparazitare interna si nici nu am de gand.

Am cumparat Ornitil.

Total 380 de lei, minus analiza de dozaj, ca o platesc dupa ce vine, pana in Germania si inapoi se pot intampla multe, nu dau banii inainte ca la curve. Reiterez, din toate astea, nu tine nimic de competenta medicilor, stim ce avem, acum e doar chestiune de tratament.

Deci avem odata 380 de lei plus analiza aia cam de 100 de lei (plus, minus). Dupa amiaza circul final, despaducherea, spalat, tuns in curu’ gol. urechi, unghii, glande perianale, asta doar odata pe an, ca ii ajunge. 150 de lei.

Cum ar veni, un calcul sumar, luna asta, s-a facut de aproximativ 600 asa, rotund, plus, minus. Mi s-a oferit un job cu 800 pe luna. wow.

Bine, presupunem ca nu facem analize si nici nu ne intereseaza. Ca stim destule si mergem orbeste. Stim aproximativ cat, cum, ii luam doar medicamentele si hai, treaca de la mine, mai alternez cu medicamente umane, mai ieftine, 200 de lei in loc de 300.

Dar numai Ornitilul, Hepatialele si fenobarbitalul fara de care cainele ar muri, fie intr-o criza, fie de ficat, sunt clar si batute in cuie 300 de golgoaze pe luna.

Da, stiu ce ganditi, aveti rezon, o eutanasie la negru e doar 200. Sa fiti iubiti daca ganditi asa.

Oricum articolul asta e doar cu caracter de informare asupra preturilor, atata. Un caine sanatos, un om sanatos, un copil sanatos, o camila sanatoasa, toate sunt un lux, plecand de la o alimentatie corecta, bio, vegana, plm, pana la o medicatie adecvata in caz de vreo boala nefericita.

Nu va spun cat costa medicamentele mele si pentru ce sunt ele, ca nu e clubul pastilosilor aici, dar dimineata la ora Casi avem: una tu, una eu, una tu, doua eu. Azi am ras de caine, i s-a mai pus o pilula in plus, pai ce, numai eu? O fi omul pe varful Omu al evolutiei, dar asta nu trebuie musai sa se refere la numar de pastile.

Slide1

rororo

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Cu potaia la veterinar&8221;

  1. Te inteleg perfect. Tocmai ce am avut si eu o problema destul de nasoala cu motanul, care din fericire e pe cale de rezolvare. Nu vreau sa calculez cat m-a costat treaba asta, dar cred ca am sarit bine de 1000 ron. Ce e si mai strigator la cer e ca o parte din suma asta a fost cheltuita aiurea, la un cabinet de unde am primit un diagnostic gresit. Mi-au zis ca are leucemie felina, desi boala asta se face in urma infectarii cu un virus care se ia prin muscatura pisicii infectate, iar motanul meu nu iese din casa si nu are contact cu alte pisici. Mi-au zis ca ori ma duc cu el acasa si astept sa moara, ori ii fac un tratament cu interferon, care costa 2700 ron (!)
    Mare noroc cu goagalul si cu internetul asta, ca am citit despre boala, mi-am dat seama ca e putin probabil sa o aiba si m-am dus sa mai cer o parere de la alt medic, cu care de asta data am avut noroc. Poate e acelasi, ca stiu ca si tu stai in sectorul 3 (dr. Cristian Negoita, are cabinet la Miramar).
    Oricum, cred ca orice proprietar de animale ar prefera sa faca foamea decat sa-si lase cainele sau pisica sa moara 🙂

  2. Stiu cabinetul e bun si medicul, la medici important e sa stie ce analiza sa ceara, nu sa vorbeasca pe ochi frumosi, numai noi stim cat am tras cu pisoiul Turi care a si murit din cauza unei incompetente de la un cabinet din Dristor (daca te tine, da o cautare dupa Turi pe blog, o sa vezi pisicul).

    Medicii mei sunt in apropiere de Timpuri Noi pentru ca am avut nevoie de cabinet cu program non stop si cu aparatura buna, de cand era Casi mica, de la incubator, pana la analize de biochimie care sa iasa in zece minute. Si sunt si buni medici, chirurgii si nu numai. La orele la care ajungeam io cu asta, fara cabinet non-stop nu rezistam si cel de langa mine, Tazy, e varza, mi-a umflat cateaua cu glucoze si ce rahat baga orice ageamiu in caini si, cand i-am zis ca trebuie incubator, m-a trimis sa ma interesez la gradina zoologica, ei nu au auzit de asa ceva. Multi dobitoci si au si boala unii pe altii si sufera animalele.

    Cat despre proprietari, depinde, sunt si din aia care isi bat caii pana ii omoara …

  3. Costa mult un animalut, am si eu un motan bolnav, te inteleg perfect. Si tratamentul si mancarea costa de te-ndoaie. Nu e varza Tazy, mie mi-au salvat motanul, cel putin dr. Simion care este seful clinicii, e un super-om si un super-vet dupa parerea mea. Si nu numai a mea. Asa ca, depinde cu cine ai interactionat.

  4. Noi am avut un motan ( a murit acum un an, la 14 ani ) cu care mergeam lunar ca tot facea nisip la rinichi ( a fost si operat de pietricele ) si toata lumea cand auzea ne intreba de ce nu-l eutanasiem. Lua cate 4-5 medicamente de 3 ori pe zi + numai mancare speciala, dupa cativa ani a ajuns sa refuze orice alt fel de mancare/alta firma/granula/conserva/etc de parca era angajat la purina.
    Ideea era ca de fiecare data intrebam medicul daca nu se chinuie prea mult,daca nu chinui eu animalul si mereu imi zicea ca mai are ani buni inainte daca il ingrijim ( si a avut vreo 10 ).Chiar daca ma cataram dupa el pe casa cand era ora de medicamente,chiar daca imi vomita antibioticul pe covor, chiar daca se enerva de ma umplea si pe mine de spume cand trebuia sa ia metionina era al meu si pace! Si la 14 ani era jucaus,grasun si cu blanita lucioasa.
    In schimb cand a inceput cainele sa prezinte simptome de osteoporoza si dupa un timp nu se mai putea ridica nici sa manance si simteam ca-l doare si cand punem mana pe el am chemat noi medicul acasa ca nu se mai putea face nimic.Atunci da, a fost necesar si nu pentru ca ar fi costat nu stiu cat un tratament.
    Cand iei un animal iti iei si un angajament…ca poate sa fie bolnav toata viata ca motanul nostru Tomita sau doar o luna din 15 ani ca si Lupu, ciobanescul nostru german.

  5. Hai ca ma bag si eu in seama, ca de patiti in ale vet-ului nu duce lipsa Bucurestiul. Nu are rost sa ma repet, am mai povestit peripetiile noastre cu Dicky care are epilepsie de aproape un an. Am avut parte de tot felul de aventuri, dar sunt sigura ca exista si doctori care stiu ce fac si vor sa faca. O mare problema din punctul meu de vedere este si vrutul asta. Ca daca muschiul unei asistente nu e destul de dezinvolt cand vii tu cu animalul aproape lesinat, apai te canta cucii pana sa te bage un medic in seama (am patit-o eu la facultatea de medicina veterinara – singura posesoare de aparat de radiografiat dentar) si dupa ce platesc 80 de lei radiografia si alti 120 setul de analize de sange, m-a programeaza intr-un final la interventie chirurgicala dupa doua zile. Ma prezint meticulos si punctual cu anumalul, dar ce sa vezi la fisa animalului nu mai existau nici radiografia nici analizele. Le-am repetat, le-am platit din nou, si bonus am platit si un detartraj in afara de interventie, desi ii facusem detartraj cu o luna inainte (asa am descoperit necesitatea interventiei chirurgicale pentru extragerea a doi molari sparti cu tesut necrozat si posibilitate de septicemie). Ce sa mai, nu vreu sa calculez cam cat cheltui pe luna cu catelul, el este copilul nostru, un alt membru al familiei mele si nu vrem sa mai facem asffel de calcule. Din punctul meu de vedere un animal nu este un moft, este o responsabilitate si ca toate responsabilitatile are si parti costisitoare spre ff costisitoare. Oricum, toate posturile tale despre epilepsie si toate tratamentele lui Casi sunt extrem de folositoare si pretioase deoarece in afara de cateva articole cu informatii generale dai cu tunu si nu gasesti nimic pe google. Succes fetelor 🙂

  6. Ana, de fapt si Gina, eu inaintea Casandrei am mai avut un caine bolnav care nici nu mai tin minte la al catalea medic a fost diagnosticat corect. Si s-a chinuit si el si noi iar de scene de groaza, nu stiu daca e frumos acum sa vorbesc. De groaza efectiv, prietenii stiu prin cate am trecut pentru ca o droaie de medici, recomandati de prieteni, cu bunavointa, nu s-au gandit sa recomande o analiz, s-au gandit ca e scumpa si poate nu vreau sa o fac. Nici nu mai vreau sa imi amintesc prin cate am trecut cu bietul caine din cauza mai multora. Finalul a fost mult prea tarziu pentru toate, adica eutanasie, da, dar a apucat sa se chinuie vreo patu luni pana s-a descoperit ca are o forma rara de leucemie. Incepusera sa ii scoata organele din el parca la misto, ia sa vedem, fara splina traieste? Da’ fara aia, da fara ailalta? Era evident ca nu ii dau nici o sansa dar ne-au tinut asa, pana am dat de o doctorita care a cerut ce trebuie, am aflat ce are, l-am umflat degeaba cu medicamente, era deja in ultimul stadiu de boala cand l-am eutanasiat.

    De atunci sunt in razboi SI cu medicii veterinari.

    Gina, de aia scriu si eu ce stiu sigur, sigur, poate mai e vereun necajit, as sublinia ca nu fac articolele despre epilepsie, cum mi-au spus unii „prieteni” ca sa ma victimizez sau ca sa arat, mama nene cate fac eu pentru pijkoata. Nu, m-am gandit ca or fi si altii ca mine care cauta de nebuni o solutie, un nume de medicament, un RMN. Si poate gasesc articolele si ii ajuta.

    Am scris si despre Turi, pisicul si o sa mai scriu despre toate chestiunile care pe mine m-au ajutat, cat de tehnic pot eu.

    Apropos, cine crede ca un iubitor de animale, un adevarat iubitor, se da mare cumva cu cele facute pentru un amarastean de patruped, e un cretin. Asta asa, pentru „prieteni”.

  7. Roxana, scuze, nu fusese comentariul aprobat. Acum doi ani, cand era Casi nou nascuta, o tanara doctorita de la Tazy mi-a bagat in ea perfuzii subcutanat si mi-a trantit-o in brate, cand am cerut un incubator a zis sa ma interesez la zoo, ca poate aia au. Cand, am aflat ulterior, ca mai multe clinici detineau incubator si, da, altii, au salvat-o pe Casi pe care cei de la Tazy mi-au trantit-o in brate cu nonsalanta cand asta mica, mica, nici ochi nu avea, urla ca din gura de sarpe, nu stiu cum o chema pe tanara speranta in ale medicinei, dar eu nu mai am nevoie sa calc pe la Tazy momentan. Desi imi este foarte aproape. Poate ca nu i-au dat ei nici o sansa, cine stie, dovada ca s-au inselat e pe tot blogul.

  8. Intradevar ca medicamentele costa mult dar daca iti iubesti animalu de companie merita sa il ingrijesti chiar daca cateodata costa mai mult.

  9. Buna Iubitori de Animalute !!!!!!!!!! Vreau sa scriu si eu povestea mea si a familiei mele,familie din care facea (pt noi inca face) parte si SARA cockerul spaniel pe care am iubit-o si o iubim in continuare chiar daca ea acuma este la Ingeri! Este o poveste de aproape 12 ani,ani in care am fost binecuvantati cu dragostea ei. A trecut 1 saptamana de cand nu mai este langa noi si pot sa va spun ca tot universul meu s-a spulberat. Sa incep cu inceputul. Am luat-o pe SARA acum 12 ani de la un prieten. Fata mea care pe atunci avea 13 ani era in culmea fericirii.A plecat in ziua aceea de toamna sa caute peste tot funda rosie spunandu-le la toti ca ea are catel.Au fost ani de multa bucurie,fericire si implinire.Ne-a unit si mai tare familia,ne-a facut sa radem alaturi de ea,sa tresarim la orice credeam ca nu este in regula cu ea.Dupa mai multe incercari am reusit in sfarsit sa dam de cel pe care noi l-am numit timp de 12 ani „prietenul animalelor,prietenul nostru,Omul in care noi am avut incredere oarba,doctorul Cristian Negoita de la Cabinetul Comivet. A urmat o viata frumoasa alaturi de ea de catelusa noastra minunata care cu dragostea ei ne-a facut sa simtitm ca este UNICA ,ca este SPECIALA,ca este un Suflet de Om cum spuneam noi. Din pacate intr-adevar viata nu este perfecta si intr-o zi aflandu-ne la soacra mea Sara a sarit din pat cu energia ei debordanda si din acel moment au inceput si problemele ei. Si-a rupt ligamentele la ambele picioare pe spate. Binenteles ca am fost cu ea la radiografii dupa care la doctorul in care noi ne-am pus toata increderea. Singurul lucru pe care noi ni-l reprosam pana si in momentul de fata este ca nu am ascultat de doctor si nu am vrut sa o operam la acel moment,pe atunci ea avea 6 ani. Si nu ca nu am avut incredere in dansul ci pentru motivul ca ne-am gandit ca nu avem cu cine sa o lasam dupa operatie,ca acele cateva zile de recuperare nu o puteam lasa singura in casa,noi fiind la munca de dimineata pana seara la fel ca multi altii pentru a putea asigura copilului nostru tot cei mai bun.De atunci si pana la varsta de 12 ani am urmat sfatul medicului care spre fericirea noastra ne-a mai dat si o alta alternativa ,aceea de ai face infiltratii la genunchi din 6 in 6 luni.Asa am si facut .De multe ori se simtea asa de bine ca lungeam infiltratia si pana la 1 an. Ca orice fiinta de pe acest pamant si ea Sara a imbatranit si odata cu batranetea au aparut si alte probleme.O Incontinenta urinara cu care ne-am confruntat vreo 7 ani in urma sterilizarii,cateva eczeme ultima fiind foarte agresiva si necesitand mult tratament si mers la veterinar.A mai aparut o Insuficienta Pancreatica pe care la fel am incercat sa o tinem sub control tot cu tratament,cateva Lipoame pe care de altfel ne era frica sa ne gandim ce putea fi acolo.Dar cu fiecare medicament pe care il dadeam si care ii facea bine intr-un loc in altul ii facea rau.Ne-am confruntat cu multe probleme de sanatate printre care si pierderea vederii si a auzului dar am spus ca este cainele care noua ne-a adus numai bucurii si vom lupta alturi de el. Am avut cateva discutii cu doctorul,cu „prietenul nostru” asa considerandul noi la vremea aceea,care ne-a povestit ca multi alti stapani „lungesc” viata animalutului lor chiar daca aceasta nu mai este o viata care sa poate sa il bucure si pe stapan si pe catel.Ca multi dintre ei „sunt egoisti” si ca prefera sa creada ca lungindu-le viata patrupedelor chiar daca este o viata chinuita ei de fapt chinuie animalul si ii fac mai mult rau.Frica noastra cea mai mare era sa o vedem pe SARA chinuindu-se,incercand sa ne faca noua viata fericita,dand din codita de cate ori intram pe usa si mancand un bol de mancare.Nu mai putea merge afara de cat o jumate de ora,o ora dupa care nu mai putea urca scarile,se lovea cu capul de toate obstacolele care ii erau in cale,urina pe ea cu toate ca pusesem scutece in baie ,in cosuletul ei,in pat ea tot tremura si scapa pe ea.De dureri nu mai zic ,avea dureri mari la stomac ,varsa ,in perioada aceea nu putea manca.Ce sa va spun am simtit ca va veni momentul sa luam Decizia care avea sa ne aduca dezastrul si nenorocirea peste noi.Aceea de a o adormi. Decizie pe care am mai adus-o in discutie cu doctorul ei si care de fiecare data ne spunea ca ne va sustine orice hotarare vom lua.Probabil ca daca SARA avea grai si nu numai ea ci multe alte suflete nevinovate mi-ar fi spus: Mami nu mai pot!A venit momentul sa ma lasi sa ma odihnesc!Va voi proteja in continuare si de acolo de sus de la Ingerasi dar lasati-ma sa ma duc! Asa ca cu Inima sfasiata de durere ne-am dus la doctorul Cristian Negoita doctorul ei de 12 ani si i-am spus ca am luat hotararea sa o adormim.Credeti-ma din suflet asteptam sa-mi spuna ca suntem stapani nebuni,ca el nu face asa ceva deoarece Sara mai are zile de trait si el poate sa o ajute.Dar spre Socul nostru el m-a intrebat de ce.I-am explicat cu toate ca m-ai adusesem in discutie acest lucru si atunci m-a pupat pe cap spunandu-ne sa venim a doua zi la 12 si un sfert cu ea pt a o adormi.Am simtit eu si familia mea o durere pe care nu am cum sa v-o descriu in cuvinte ,cred ca toti Iubitorii de Animalute stiu ce inseamna.Dar am crezut ca odata ce medicul ei ,prietenul nostru si-a dat acceptul Am crezut ca am luat Hotararea buna ca sa nu se mai chinuie si nici noi sa nu o vedem asa.Recunosc poate am fost noi egoisti,poate nu am putut sa ne vedem catelul Iubit si Adorat cum se mai chinuie cine stie cat timp dar in sufletul nostru credeam ca luasem hotararea corecta si dreapta pentru ea.A venit si ziua pe care nu o doresc la nimeni pe pamantul acesta ,ziua in care o bucata din Inimile si Sufletele noastre le-am ingropat cu ea.Vreau sa va spun ca am luat decizia de a o ingropa la Cimitirul Raiul Animalelor si vreau sa va spun ca este singurul lucru bun daca pot spune asa din toata aceasta nenorocire.Este minunat acolo,este exact ca in Rai.Are locusorul ei cu placa de marmura cu numele ei si cateva randuri pe care noi am vrut sa le scriem.Am fost si i-am plantat toate floricelele de care ea se bucura si le mirosea cand o scoteam afara.Intr-adevar pretul nu este foarte accesibil pt multi dintre noi dar pentru noi nu a mai contat nici un banut,chiar daca pute sa fie el si ultimul. Ea SARA noastra a meritat tot cei mai bun si in acesta viata si in cea de pe urma.Am crezut ca acela a fost socul pentru mine si familia mea dar din pacate nu a fost asa.A doua zi m-am dus la „prietenul nostru” domnul doctor ca sa caut alinare de la omul care o ingrijise cu atata drag timp de 12 ani. Intrebandu-l cum am sa traiesc fara ea fara SARA pt ca nu stiu sa traiesc fara ea,si ce am sa ma fac fara ea dansul ma Loveste in plin suflet cu vorbele lui” Ai sa inveti sa traiesti fara ea,Nu ai incotro,Lasi totul balta acasa si te duci la ea la Cimitir. Asta a fost Decizia voastra Nu am ce sa va fac Eu aveam alta alternativa pentru SARA.Stapanul catelului este Suveran” Va dati seama ce am simtit in momentul acela….Am crezut ca vreau sa se deschida Pamantul si sa ma ia si pe mine langa ea. I-am dat dupa aceea doua mesaje in care i-am spus asa: Daca considerati ca SARA mai avea zile de trait frumoase si fara chin De Ce NU ne-ati Oprit! De ce nu a-ti spus: Bai oameni buni plecati de aici,a-ti luat o hotarare Proasta! Eu nu fac asa ceva! DACA asta vreti duceti-va in alta parte! Eu nu sunt Criminal de caini! Eu salvez animale! Cand l-am intrebat nu mi-a dat nici un raspuns. Ne-a facut Procesul de Vindecare de 100 de ori m-ai greu prin cuvintele lui.Acum nu putem decat sa traim cu gandul ca am facut ce am crezut noi m-ai bine pt ea si sa nu o uitam toata viata noastra!A fost Hotararea noastra dar Decizia lui ca medic care a depus un Juramant! si pe care noi l-am ascultat orbeste.Asa ca asta este o Lectie de Viata si am vrut sa o impartasesc aici cu voi pentru ca nimeni sa nu mai pateasca ca noi niciodata.Intotdeauna e mai bine sa mai auzi si o a doua opinie! In legatura cu domnul doctor va las pe voi sa trageti concluziile,sa va da-ti seama daca s-a comportat profesionist din punct de vedere medical si etic.Nu mai vorbesc si sufleteste.Apopo am uitat sa va spun Eu de 4 luni nu mai am un job. Din punct de vedere ca si un pacient potent financiar nu mai eram pe lista dansului. Pacat pentru un suflet care ne-a iubit neconditionat si care daca mai putea sa traiasca dupa spusele doctorului nu a mai avut nici o sansa! Nu o vom uita niciodata atata timp cat vom respira pe acest Pamant! Dumnezeu sa te odihneasca in pace SARA si sa te poti bucura de acum incolo de o viata de apoi fara dureri si chinuri!

  10. Bună iubita mea Lory. Am plâns citindu-ti sfaturile ce reies din comentariul tău. Pentru că eu consider, cunoscandu-va și pe voi ca familie și pe Sara „fetița voastră” că, în comentariul tău ai dat sfaturi. Sfaturi ce trebuiesc urmate de către stăpânii iubitori de animalute. În momentele în care ai de luat o asemenea hotărâre finală, foarte dureroasă pt tine că iubitor de animalute trebuie neapărat să te gândești în primul rand la animalut și apoi la tine ca și stăpân. Dacă un medic care îți cunoaște animalutul de atâția ani de zile ia o asemenea hotărâre, tu ca și stăpân copleșit de atâtea sentimente de iubire față de animalut, riști să ai încredere oarba în acel medic, crezând că îți iubește animalutul. Sfatul tău, Lory, este ca nu trebuie avută încredere decât în sufletul tău ca și stăpân și să-ți schimbi imediat medicul veterinar sau cel puțin să mai ceri și altă pare altui medic.!! Iubita mea Sara, fetița frumoasă și iubitoare, ai grijă de iubiții tăi stăpâni de acolo de la îngerași și ajută – i să treacă peste această perioadă.. Tu știi deja, că ai cel mai frumos Colț de Rai unde te vei odihnii veșnic și că toti oamenii care te-au cunoscut, te vor iubii și nu te vor uita toată viața lor.. Te iubim frumoasa noastră Sara.!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s