Tajine cu orez, bulgur, legume si ciuperci

Reteta este si pentru concursul gazduit de Laura Laurentiu, Trendul primaverii, legumele colorate, un concurs trendy (hihi), sponsorizat de Bonduelle.

Ca sa indeplinesc si cerintele (e singurul concurs care nu ma zapaceste cu dat click, like, dislike, share, neshare, e simplu, faci reteta cu produsul ala, ura si la gara, castigi, bine, nu, mananci) am sa pun intai reteta, apoi am sa va spun cate ceva despre preparat si o sa va zic si de ce cred eu ca e trendy (flendi). Dar mai intai, tajine-ul.

Slide1

Ingrediente:

– o ceasca de orez basmati;
– o ceasca de bulgur;
– trei linguri de ulei de masline;
– trei cesti de supa in care s-a pus turmeric sau sofran;
– o cana de legume taiate marunt (morcov, ceapa, ardei, dovlecel);
– un borcan de ciuperci feliate Bonduelle;
– patrunjel.

Condimente:

– o lingurita de fulgi de ardei iute;
– o picatura de ulei de cuisoare (da, o picatura!);
– mustar negru, cardamom si coriandru, cateva boabe.

Slide1

Slide2

Eu am folosit un tajine Emile Henry numai bun pentru un preparat cu iz oriental.

Slide2

Cum se face:

Se calesc legumele cu sare in ulei de masline. Se adauga orezul si ciupercile din conserva Bonduelle, nu prea bine scurse de zeama, se adauga supa (puteti sa o puneti toata odata, fara probleme), se pune capacul si se lasa cam zece minute.

Slide3

Se pune bulgurul, condimentele si patrunjelul, se amesteca, se gusta de sare si piper, se stinge focul si se lasa cu capac in pace cateva minute. Bulgurul nu necesita fierbere, va absorbi tot ce ii trebuie, umezeala, arome.

Slide4

Cam in zece minute este gata de servit. Sau de mancat, dupa caz.

Slide3

Se poate garnisi cu masline, felii de lamaie, frunze de salata, se poate manca asa, simplu, de post, cu lipie sau poate insoti de minune carne de miel, oaie, batal, ied, capra, vaca, barza, manz, ce se mai gaseste.

Slide4

Sper ca am intrunit conditiile, ca mi-e greu sa scriu normal. Amu sa vedem de ce e trendy, pai in primul si cel mai important rand am folosit un Tajine Emile Henry, primit in dar cu o ocazie care la vremea aia parea speciala.

Apoi nu contine carne, e trendy sa nu mananci carne. E si de post, asta e si mai fancy pana la paste.

Amestecurile de condimente de mai sus le-am extras din cele care mi s-au recomandat de un medic, ca medicina alternativa, deci, in afara de faptul ca sunt foarte gustoase, ajuta sanatatii corpului nostru pe care l-am nesanatosit noi in timp dand cu spritul pana la ziua. Uleiul de cuisoare curata colecistul, piperul combinat cu turmeric (si ananas e combinatia legala) ajuta ficatul, bila si de asemenea colecistul, orezul si bulgurul au pact sa ajute tranzitul intestinal, blabla si asa mai departe. Si este foarte trendy sa fii sanatos, ca e plin de reclame cu asa ceva. Deci preparat mai trendy nici nu se exista.

SI am pus si un mot de buruieni din ghiveci, deci bio, le-am si mancat. I’m so damn trendy (bogdano, imi pare rau dar am uitat de emulsie, ce sa fac).

Nu stiu cum de am avut numai ciupercile alea, ca in general am o droaie de produse congelate de la Bonduelle prin casa, se pare ca am ramas fara. Oricum, daca faceti si va iese iute (nu va temeti daca nu aveti toate condimentele, nu e musai), merge stins cu airan, am luat eu la oferta si a mers.

rororo

DISCLAIMER: in etichetele alea de pe foaie, nu scrie ca in imagine, vi se pare voua!

Slide1

Deci scrie trendy, nu stiu de ce se vede trandy, s-a stricat calculatorul la voi (am aruncat eticheta si am mancat mancarea, na, acum ce sa fac, deci e trandy, retineti)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s