Chiar, mai stiti aia cu doi intr-o barca? Postarea asta nu e pentru mofturosi, ba, mai mult, contine semipreparte, deci warning, pe alocuri exista posibilitatea (blasfemie) sa fie si ceva carne intr-un produs, sigur un pui mort din stadiul incipient este, adica un ou. Deci daca rezistato psihic, va dau si o reteta invatata de la un chinez, simpla, buna si … cam junk asa.
Asta a fost in final productia la hectar.
O iau de la pasopt incoace. La al doilea loc al meu de munca (maica) aveam doi patroni, un chinez si un japonez, ambii posesori de boletin de Singapore care, fireste, erau intr-o permanenta raca atunci cand era vorba de mancaruri.
Deci treaba cu reteta asta e de prin, sa zic, 93-94 cand nu se gaseau la noi toate urechile de lemn de acuma. Chinezul (un domn, nu ca maciupicii de la Europa) mi-a zis de o improvizatie super simpla care ii aduce aminte de mancarea de la el de acasa si care contine urmatoarele:
un pachet de paste instant (ramen, se gaseau si pe atunci), ulei, un catel de usturoi, legume, nu conteaza de care, dar musai sa fie putina varza, o cana de apa si un ou. Fireste, sos de soia si, la vrem,ea aia, ulei de susan (la care eu: ce? ce e aia? si m-am pomenit cu o sticla cat una de J&B cadou din care am consumat multi ani).
Sigur ca mai puteti pune carne, ciuperci, alte sosuri, asta era minimum. Tot la vremea aia nu aveam nici macar un wok, nici nu vazusem in realitate de fapt, asa ca faceam destul de des la ceaun preparatul care urmeaza.
Pe atunci nu aruncam plicul cu arome din pachetul de taitei, acum il arunc.
Mai intai in ulei se pune usturoi intreg (un catel, doi, trei, cati vreti) si se lasa sa se faca maronii, fara sa se arda, apoi se indeparteaza. Se adauga legumele (eu am pus varza, morcov si praz, cum spuneam, puteti pune ce va taie si aveti in drum).
Cand legumele s-au fript se pune cana de apa si se desface pachetul de paste in toata smecheria, se adauga si sosul de soia.
Se adauga oul in mijloc si se acopera wok-ul (dupa ce ati stins focul, ca sa rimeze, da?). Se lasa in pace cam cat sa fumati o tigara.
Si gata. Asta e reteta de baza si mie imi place si in ziua de azi, chit ca acum pot sa o imbunatatesc, asta e, vorba reclamei, „ca pe vremea bunicii” (da, aia care mananca somon).
Sincer, partea cu oul care se agata de paste ca doamnele de portofelele doldora de carduri, este cea mai misto. Se poate si amesteca oul sa se risipeasca, dar e pacat.
Nu?
Amu trecem la partea mai nortodoxa, semipreparatele, pachetele de primavara si un alt plic de paste fripte (ma rog, nefripte inca), din cele de care v-am mai povestit (alea neintelese ca reteta, stiti voi, cu bursucii hidosi).
Ca sa o scurtez (reteta) si pentru cei cu un IQ mai maruntel, se urmeaza indicatiile de pe pachet. Ce observ pe pachet?
Sa imi trag nervul daca imi imaginam ca in Elvetia se fac junk-uri din astea, mereu mi-am dorit sa stau acolo, pajisti, vaci mov, dar ce kilogramele mele in minus sa muncesc acolo? Ca in vanzari, pregatirea mea majora, canci, butonari sunt toti, de desenat bursuci nu cred ca au nevoie, nici de scos vaca la pascut. Acum mi-am gasit un nou vis. Stiti cand eram mici: ce vrei sa tet faci? Doctolitza, aviatol. Bine, colegul Cuclea, mai sa ia doua palme in generala, a zis: politist si a fost apostrofat in cadru nefestiv: la noi in tara nu exista politisti, numai militieni.
Trecand peste asta, io, cand o sa fiu mare, vreau sa ma fac fabricant de junk food in Elvetia, sa bag macaroanele in punga macar.
Asa, deci in rest, cum va spuneam, desfacem, punem, fierbem, calim. Aista de ii zice Bami Goreng (normal ca nu are nici o treaba cu originalul) e cel mai naspa de pana acum la gust, desi Casi a aprobat pozitiv, sa nu o credeti, aia cand se simte bine mananca orice. Pana si parfe de banane cu biscuiti.
Trecem la a treia folosire a wok-ului, curatat si umplut cu ulei (semi-umplut). Am desfacut pachetul si nu m-am asteptat deloc la ce am gasit, aratau bine, babane, gigea.
Astea sunt fabricate in Olanda. Si acolo m-as muta, dar sunt prea mare pentru un loc de munca decent, poate la sectiunea non-adult sa rezist psihic, daca gasesc si cartea cu motanul in cizme (pentru cunoscatori), m-am scos.
Pachetelele, mai bune decat credeam sa fie niste semipreparate, umplutura OK, crusta, insa, foarte buna, crocanta si cand s-a racit, abia a doua zi s-a mai inmuiat nitel. Singura chestie nasoala e ca stropesc atunci cand se prajesc, dar se sterge.
Ei bine, cam astea au fost maretele realizari care s-au mancat, deci nu mai sunt.
Amu sa va zic ceva legat de o cumparaciune, eu voiam inghetata din aia ambalata ca pachetul de unt dar m-am lovit de astea:
Nu sunt rele lal gust, dar altceva mi-a atras atentia la ambalaj. In afara de faptul ca modelul depinguini e foarte misto si usor de desenat, ambalajul asta:
Pai cum dom’le, pui pe ambalaj poza cu pinguini marinari betivi fara aia cu „interzis copiilor”? Sigur ca nu are rom cat sa prezinte risc, dar imaginea, imaginea conteaza, incurajeaza consumul de alcool la tanara si foarte tanara generatie.
Nu ca ar avea nevoie, ca deja v-am spus, sunt versati pustii deja din generala (si chioscari din jurul scolilor), ii vazui cu ochii mei astia doi, uischi la sticlute de 0.5, lichior, asta daca se strang mai multi. Stiu ca multora nu le vine a crede ca cei mici beau si fumeaza la varsta la care noi, ma iertati, stiti vorba aia, ne jucam cu ea in tzarana. Dar asta e crunta realitate.
Chioscarii sunt smecheri, nu numai ca aduc bauturi pentru punga si buzunarele lor (motorole mici, bauturi dulci) dar dau si tigara la bucata. Asta le convine si lor, ca iese mai mult la pachet si se incadreaza si inn banii de „pachetel”.
Acestea ziind fise si, in speranta ca azi o sa gatesc in sfarsit macaroane cu branza, ca ma straduiesc de trei zile si nu stiu de ce, nu apuc, va dorim: rororo.
Aphex 