Februarie, frig, mare, animale

Incep cu o poza pe care o dedic cuiva cu numele inscris pe cea mai misto barca intre iahturile amarate in Mangalia. Tante Flufi, lemn, bronz, piesa de piesa, nu plange ca nu e ultramoderna, are un charm barca asta de mi s-a lipit de suflet mai ceva ca iahtul lui Abramovich.

Bun, acasa, unde am tr5as si cu nebuna de Casi, e in largul ei acolo, din comitetul de intampinare numai Mitzu s-a lasat pozat. Mitzu, mitzu si mitzu sunt mai speriati de bombe. Ii cheama pe toti la fel ca trebuiau plasati dar pana la urma au ramas la noi si asa le-a ramas numele.

Pe faleza in Mangalia plin de cersetori si cersetoare la pita aruncata de putinii plimbareti, frig rau, crapau maselele, cum or sta alea in apa ele stiu.

Farul genovez tot de acolo si nu, nu m-am apucat de poze Vintage, dar era asa frig ca am impins zoom-ul la maxim ca sa nu ma mai duc per pedes pana acolo si asta a iesit.

Nu m-am prins ce facea platforma aia ancorata, arata a patinoar corcit cu scena de concert plutitoare (plutitor?).

Mi-a placut goeleta asta mult (i-am zis eu goeleta, nu ma pricep la nave, habar nu am ce e).

Tot de pe unde erau amarate iahturile, misto toate, veliere, catamarane, aia cu dunga rosie e Daniela trei.

In alta zi am vrut sa alerg cateaua pe plaja la pescari, mare greseala, astia incearca sa uneasca malul prabusit si au pus un pamant cleios de acolo era sa raman, greu am iesit, dar greu, greu si in ce conditii, iaca.

Asa ca am luat intai la pas golful turcului unde sunt cazate lebedele (nu le ratez nici pe ele la pozat).

Apoi am batut faleza ca sa pozez golfurile copilariei, o casuta abandonata de pe faleza care mie imi place mult, daca as avea fotosoape as colora-o ca sa para renovata, imi place de mor arhitectura, da, o sa ziceti ca e mica si nu e clasicul living + bucatarie si dormitoare sus, daca ma intrebati pe mine, toate vilele noi seamana desi fiecare proprietar crede ca a facut ceva deosebit. No, apai mie asa ceva mi-ar placea sa am si sa renovez (bonus, e pe faleza, da?).

Golfurile de care va spuneam.

S-a mai schimbat structura de cand le balaceam cu verii mei. Vantul, frigul si curentii in schimb, la ora la care am ajuns, misto, iaca, Bora Bora:

Canis ponticus si Felis asisderea, mai norocosi decat majoritatea potailor si pisicilor din localitati, sunt infiorator de multi chiar si cei care au trecut iarna fara turisti, haite mai numeroase decat oriunde in Bucuresti. Inutill de spus cati zac pe carosabil.

Cica un cal, nu am putut sa nu il pozez, la ce moaca are.

Amu poza nu mi-a iesit ca e cu un iPod din ala, dar Casi si Mitzu, prietenie la catarama, mananca impreuna, dorm impreuna, madam a facut o pasiune pentru rasfatatul ala. Si cata mai cotoiul s-a facut, cand au fost aruncati in poarta erau mici si amarati toti.

Drumul spre casa, belea mare, ceata deasa nene, ca in poezia cu Hirosima, dar cel mai misto a fost ca umezeala si vantul rece, desi nu am mers tare, au facut niste chestii de gheata pe masina super misto, e prima oara si pentru masina si pentru mine cand ne intalnim cu asa ceva.

Cum spuneam, mari povesti nu am, mai mult la gura sobei, putine drumuri implinite din cauza vremii izerabile, rece, ploaie, burnita, vant, dar o vedere tot am adus, marea e mistoaca rau iarna.

Asteptam vreme mai buna, poate revenim, stiu ca sunt repetitive ca idee peisajele, dar desi locurile sunt relativ aceleasim marea nu arata de doua ori la fel, isi tot schimba toalele. Plus ca drogata de Casandra are loc si parteneri de joaca acolo si ii merge bine, chit ca e curte mica, are gasca nu numai din pisici ci si din oameni, vecini si trecatorii pe care ii urmareste cu moaca aia de pampaloaica pe dupa gard.

Plus ca e mancare buna si mereu e sezon de ceva bun de capatat de la pescari, ciobani sau apicultori. Dezavantaj: nu am iaht.

rororo

Vorbeste foamea

Ma gandeam la melodia aia zmiorcaita cu vorbeste marea, adevarul e ca am uitat ce vestit post de radio se asculta la neamurile mele, dar numai zmiorcaieli cu ploaia si iubirea impartasita sau nu, sau aia cu sunt mic, mic, mic si alte balarii ascultai, ca daca o puneam de o colaborare cu vremea o puneam de o sinucidere in grup, un taiat de vena cu lama de ras dezinfectata, ma rog.

Nu am multe poze si nici mari aventuri din epoca de postaur, dar ce pozai pun aici, sa ramana posteritatii, manca-mi-ar posteriorul (iar) vodafonii, ca nu am putut transmite in direct, merge de sta netul de la ei, ala ieftin.

Asadar in prima parte am pozat potoale din putinele locatii in care s-au (si anume) dus catre duoden pe traiectul clasic.

Ca de obicei, dupa autostrada, oprirea la Rubin in Eforie Nord e aproape nelipsita, acum incercam sa vedem ce nu am luat de acolo, asa ca am inceput cu o pizza (nu e in poza) care, sincer, nu e deloc rea.

Despre Rubin am mai scris, nu mai reiau deat ce am luat de data asta.

Doua obsesii am avut, snitele (da, tot dam in ele la La Barca, asa ca am zis sa vedem cum e si prin alte parti) si aripioare, nu stiu ce imi veni cu aripioare. Ce sa spun, cartofii buni, ca aripioarele au fost subiect de disputa amiabila intre Casi si pisoii din dotarea curtii. Iasca, posibil reprajite. Sosul, Vifon din ala ieftin, dulce-iute.

Snitelul bun, nu la fel ca in cartier, dar a mers. Asa ca la Rubin ramane oprire de suflet si, dupa ce o sa incerc si crap fript (ca astia stau la o flecma de cherhanale dar un peste de sezon nu aduc rapciugosii, cica la Venus la pescari e hanusul cat stiuca, ei nu si nu, somon si crap).

In alta zi am calcat iarasi la Marinas, in Mangalia. Cum imi sta in fire m-am ratacit pana sa il regasesc si am ochit o droaie de carciumi misto in localitate, dar cum fixatia a fost pe reluarea borsului lor de peste (la fel de bun si de data asta) si a icrelor de cprap (ibidem) am reaterizat acolo.

Misto a fost ca la bors s-au cerut ardei, apai au adus ardei, nu s-au incurcat.

Atuul carciumii, exceptand curatenia si amenajarea care, desi nu emite pretentii, isi pastreaza stilul rustic si cald, amintind mai mult de munte decat de mare (sigur ca nu lipsesc vitrinele frigorifice la vedere, dar na, doua stele totusi), sunt chelnerii. Profi, isi muncesc si merita bonusul (suna nasol spaga cand e servirea buna).

Am schimbat ideea de pescareala cu porcaiala. Cotlet a la Marinas si muschiulet impanat.

Plus salate, ape, blabla, nu am platit eu, nu stiu scorul, dar nu e de lux. Portiile, mari neicusorule, oricat de nemancati si mancaciosi ar fi fost unii dintre noi, tot am luat la pachet o gramada, am mancat si acasa si oameni si caini si pisici.

Localul nu e de ocolit dar ar trebui incercate si celelalte, nu sunt putine, prima oara nu m-am impiedicat de ele, acum, vag, am idee pe unde sunt.

Am dat o tura si pe faleza, prin port (poze cu natura vie in alta postare) si, daca vreti sa stiti erau cateva localuri deschise (Corsarul) si am admirat si ce vor manca turistii la vara.

In alta zi am iesit in Nord sa caut un marker permanent si blablabla si am oprit la o cafea la Red Point (in afara de Rubin mai incercasem localul cu candelabrele care nu prea merita banii).

Inainte de a va povesti despre local, lateral si dedesubtul lui m-a cucerit imaginatia si umorul de schela al firmei unde vara se vand covrigi.

La covrigul fugarit, inlocuitor de friptura, misto 😀

Deasupra, localul, unul din cele mai ciudate, probabil ca vara, cu multi clienti, nu mi-ar fi atras atentia atatea detalii.

Nu am poze din interior, s-au baut numai cafele, cole, din astea si s-a luat la comun o portie de bulete de cascaval. Meniul e cam ca peste tot, ciorbe, pastrame, mici, fripturi, meniul zilei numai 15 lei, preturi bune, chelneri amabili. Bai dar decorul pe interior, nu stiu ce sa zic, ori a fost facut pe pasi, ori cu ce a avut fiecare pe acasa, ori cine a decorat, daca a decorat cineva, are simtul umorului.

Lumina de la intrare difuzeaza din niste aplice dispuse asimetric pe zid, nu sunt doua de acelasi fel, asa a fost viziunea. Mesele sunt fie mici, ca aduse de prin vreo casa abandonata, fie genul de terasa, fie pur si simplu nu se vede cum, scaunele de mai multe feluri, e drept, asortate la masa, la unele erau banchete subrede, la altele scaune cu impletitura de placstec si la altele, din piele, cu spatar inalt, lux. Toate intercalate anarhic si oarecum de jur imprejurul unei mese de biliard, din fericire nefolosita la ora mesei.

In rest, tot felul de etajere combinate cu textile colorate, diverse flori, inscriptii de reclama scrise pe alocuri anapoda, cu literele taiate pe dos, obiecte de decor fara nici o legatura, dragoni chinezesti, imortele, ma rog, nici nu mai retin.

La buda (localul e curat, sa nu ma intelegeti gresit, amalgamul descris e haios in kitschimea lui – licenta poetica a mea, da?), fireste ca nu aveau legatura gresia cu faianta, capacul era rosu aprins si, cel mai haios, usile de PVC (termopane bre), aveau partea alba caserata cu matase cu motive asiatice. Bestial, ce e drept nu m-am plictisit privind in jur.

Buletele de cascaval bune, cica e buna si mancarea. Au si terasa mare.

No amu si ce am mai ciugulit si pe la neamuri, ciuperci simple, umplute cu coditele, ceva afumatura si cascaval.

SArmale (nu radeti de poze, am faut si eu cum am prins de la gurile oamenilor). Bune, bune, cu rosii si ardei din gradina, coapte pe plita si la cuptorul de lemne, molcom si asezat.

Friptura de ied, bestiala, numai bucatelele alea le-am prins, vine un vecin cu materie prima (e mai avut asa) si zice: fa-mi si mie cutare, nasi-mea (matusa de la mare) ii zice ce mai trebuie si i le face ea si primeste din portie. Bestiala friptura, azi primea porumbei sa ii faca ciulama, dar nu am mai apucat.

Ba am primit si la pachet niste banale snitele de pui. De pulpe, mai exact, banalul tinde sa fie din ce in ce mai bun in acceptia mea, m-or fi suprasaturat tot felul de ficatei de mierla dezintegrati in forma de tiramisu de pe toate posturile, site-urile si de prin reviste, nu stiu.

Toate ciugulite printre pietrele partial reconditionate, cred ca are o caruta de ani jocul ala de remy. Sa ma laud? Nu ma laud cine a batut trei nopti la rand 😀

Si o cumparaciune, ca nici nu ajunsei bine acasa ca m-au trimis dupa bere, pentru iubitorii firmei Big Panda, fac si airan (sau cel putin acum am vazut eu pentru prima oara) si nu e rau deloc, poate putin cam sarat dar gustos.

O sa pun si poze cu marea si ce mai e pe acolo, sa nu radeti de locuinta mea de vara ca nu e postdecembrista, e ridicata de tusha patrana care are 92 de ani si sunt trentze pe acolo care nici nu mai stiu de cand dateaza, na, ca la tzara, tzara, nu ca la coana aia cu perle de branza ca nu se inventase cottage cheese in zona acum aproape un secol. Nu modernizam ca nu avem cu ce, merge si asa.

rororo