Buna seara dupa ploaie

Eu, mai mult de amuzament scriu povestioarele. Asa ca nu va enervati, nu va suparati, le scriu, citeste cine vrea.

Ma duc sa recuperez potaia. Faza unu, trei, ma iertati don Costachel, asa le zicea pe vremea mea muncitorilor, deci trei melteni de moldoveni. Daca nu se supara Aida, ca si soferilor de autobuz la fel li se spunea, o sa le zicem mai bine: muncitori in constructii.

Cum potaia e greu vizibila seara si eu am tricou galben, mai sa dea peste mine, nemetaforic vorbind. Moment in care imi dau seama ca sunt beti turta, ca e ca si cum ai vedea o camasa umbland sau o lesa in aer, pana sa te prinzi daca e negru sau caine negru.

Cum posed ceva tupeu in dotare iau potaia din scurt si ii zic pe ton agresiv: caine, vrei sa te distrezi? Ca azi nu ai muscat decat doi. Da, s-au imprastiat iute tembelii.

O iau prin parc, vecinul cu Shar Pei (o sa ii dedic urmatoarea chestie cand o sa mai am chef de scris). Zic e rasa omologata de americani? S-a blocat, cica nu stiu, nevasta-mea a vrut aratarea asta.

Pe scurt si fara expozeu, am tradus o carte despre Shar Pei, nu am continuat conversatia, ca saracul nu are nici o vina ca i s-a pus petarda in brate.

In parc, doi plozi (fata de varsta mea). Rulau un joint baban, ea, praf, el, lucid, se uitau paralel cu mine. Zic: stati calmi ca javra asta e pe fenobarbital, va bate la coor, bine ca nu va prind si parintii, cand o dati pe vena sa ma cautati, va dau o relatie, doua scari mai incolo.

Ei cica vreti un fum? Zic: da-i mamei tale vezi cum face daca ai tupeu, repet, cainele inca nu are nevoie.

Imi inchei periplul (betivii sprijiniti de ghena nu mai hlizeau in apropiere) si ma gandesc daca sa mai dau o tura. Nu de alta, dar e amuzanta viata dupa blocurile gri.

Poza canci dar caut una mai veche, ca pusei mocheta cainelui la uscat si sigur am.

No ca o gasii, stiu ca am ras si noi si taximetristul din Deva, reiau poza cu un motor de motor, merita.

https://aphextwinz.files.wordpress.com/2012/04/slide4.jpg?w=655&h=491

rororo si scuzati ca am scris mult.

Pohta ce am pohtit-o

Din categoria chefului zilei ma dadeam pe airlainesmeals

Mi-am amintit eu de niste haleuri din aeroplane, dar nu mai stiu unde sunt pozele. Sfatul meu, daca dati pe link, nu intrati pe Singapore Airlines si in nici un caz la clasa bussiness.

Ce imi veni? Dadui buzna, eu cap de rumegus, in blogosfera. Am ras cu lacrimi, nu comentez la ce, dar m-au amuzat cei ce se inscriu (iarasi) in trenduri. plus cei ce o dau in romgleza de balta, plus provocari de provocari.

Ma gandii sa ma autoprovoc, daca tot am ras asa bine, ca nu dauneaza sa tragi cu ranjetul intre vanataia din stanga si cucuiul din dreapta, nici lui Siminica nu ii iesea asa magie.

Si, ca sa ma veselesc, desi nu gasesc pozele cu potol de avion, pun potol de aeroport, mama ce as mai manca niste branzeturi din alea din Paris si Rambutan de Tailanda.

https://aphextwinz.files.wordpress.com/2009/05/diapozitiv140.jpg?w=655&h=491

Mi-am amintit ca dupa drumul berii tailandeze acasa mi s-au cerut sarmale. La multi ani romanilor, oriunde s-ar afla (pozele is la plici).

https://aphextwinz.files.wordpress.com/2012/10/slide75.jpg?w=655&h=491

Dupa care mi-a traznit un chef de hribi, ca ma hlizisem la o reteta de paste mai adineauri.

https://aphextwinz.files.wordpress.com/2009/08/diapozitiv136.jpg?w=655&h=491

Am reusit vag sa citesc niste balarii in amestecuri de limbi mai putini romanesti care desemnau niste amarate de fripturi sau salate, mi se facu chef de tarama si ardei iuti cu branza in Kadikoy.

https://aphextwinz.files.wordpress.com/2011/04/slide134.jpg?w=655&h=491

Dupa care, satula de cocote si tartare, iar imi veni chef de ceva pur sange. Fleica taica, nesanatos, asa sarbatorim noi.

https://aphextwinz.files.wordpress.com/2009/02/diapozitiv89.jpg?w=655&h=491

Si de gati de miel in vin, mi-=e mila de miei dar erau deja morti.

https://aphextwinz.files.wordpress.com/2009/02/diapozitiv139.jpg?w=655&h=491

Gata cu pohtele, maine promit ca pohtesc sanatos si in romgleza sa fiu ca tot omul si eu, ca din casa nu prea ies ca imi facu asta o vanataie de zici ca am lepra, rahati-m-as in convulsiile ei ca i le dau peste bot, numai sa fie cat de cat pe faza si sa inteleaga.

Cucuiul e OK, adica inca nu s-a fisurat nimica, dam cu coniecel si mergem inainte, bine ca a slabit vaca popii patru kile ca ii spargeam capul io pe urma, nesimtita.

Hai sa ne traim si la multi fani, poate castigam de o operatie reusita, desi am inteles ca cica ii da cu bormasina in cabesa, ma cam sperie ideea. Mie imi e mila si cand indrept bara de la masina (da, aia data in gard acum ceva zile).

rororo

Dalmatian

Pentru ca rezist la gatit si mancat, nerelevant de ce, continui in a prelua din dosarele raselor canine (multam Viesparule). Cum stiu mai multi, prima iubire a vietii mele, patrupeda, a fost un dalmatian denumit Gipi. Pentru ca asa il chema pe cainele lui Popeye marinarul, era cvasiinvizibil in desene, aparea de unde nu te asteptai si facea ce nu visai. Asa si Gipanul meu (da mah, avui un gipan, tot 4X4 dar fara cauciuce).

Reiau din dosarul rasei cam ce am retinut, am pozat coperta ca sa nu imi asum laudele, de unde am citit, de acolo zic. Ca am si retinut, ma rog. Urmatoarea rasa va fi Rott.

Deci numarul din 1998, pe vremea la care si Nicola si Lucian Vasilescu lucrau la revista zice, redau din memorie, cam urmatoarele:

Slide1

Conform FCI (asta inseamna Federatia Chinologica Internationala) a fost legata rasa de regiunea adriatica de prin 55 pana cand, in 92 a fost bagata sub stindardul Iugoslav ca prin 94 sa fie trecuta biata rasa sub stindardul republicii croate.

Daca ma intrebati pe mine (si daca nu, paguba in ghebe), rasa nu e prezentata in scriptele arbitrilor si medicilor pe bune. Toti ii considera caini nebuni, nu sunt decat dificili pentru ca au probleme la mansarda date de faptul ca sunt niste mutanti.

Genetic au probleme, cum stiu prietenii mei, numai tampiti nu sunt. O dresoare de la circ a avut un numar cu dalmatieni si s-a luat cu mainile de parul blond. Ce am reusit noi sa facem cu „Gipanul” dupa ce si-a luat cafteala ca era porc si magar, era de spectacol. Il batea si pe Mihail caine de circ la popou, dar, fara caterinca, ma mir ca a scapat neutanasiat, musca unul pe zi, parca avea record.

Ca sa revenim la potaile noastre, intre timp, de cand a aparut revista, Dalmatianul a trecut de la caine de companie la copoi. Daca ma intrebati pe mine, e din ambele, adica pontator si caine de casa, extrem de aparator si devotat la maxim, deloc cuminte cu strainii, greu atasabil.

Originea rasei e cam in ceata, caini patati, ca si caii patati, de la apaloosa la kaludruber (sper ca am scris corect), apar in multe relicve. Dupa parerea mea (iarasi, da) e posibil sa fie confundati cu Pointer sau alte rase de vanatoare care au cam aceeasi talie.

Ca date (reiau, e preluat de la Nicola Vasilescu), Buffon in 1772 ii spune „Brac bengalez” ca, in 1791 Bewick sa ii zica prima oara „dalmatian”. Nici in ziua de azi nu se stie de ce gipiotului i se spune asa si nici un purtator de cuvant al canidelor nu isi va putea forma o opinie pertinenta.

As scrie la fel de mult ca in revista, dar inclin sa nu va plictisesc, desi precis pe undeva se gaseste istoria completa a rasei (pe pariu ca nu?).

Asa ca scurtez cu cei 101 Dalmatieni, caz putin cunoscut, reactia clubului de posesori ai dalmatienilor din America, la vremea respectiva, a facut o scrisoare, dupa Dalmatian British Club. De ce? Dupa film, lumea avea tendinta sa adopte la greu, nu e o rasa lejera, trecand peste comportament, mai e si naparlirea permanenta, numarul de abandonuri de puiuti a atins cote uriase. La filmarea cu personaje reale s-a ajuns la inchiriere de cuiburi de pui, Dog World a avut un articol amplu prin 95 cu replici de la „dresorul” catelusilor care au facut deliciul multora.

In multe filme in care se specifica tratamentul animalelor, se minte mai mult ca la stirile protv.

Gata, inchei, desenul animat e misto, spre deosebire de filmarile facute cu animale (vezi maimuta din Friends).

Cand eram cu „gipanul” prin medici, cancer, m-a luat unul ca ce premiu a luat la expozitie, cred si eu, hranit, plimbat si alergat, cu tot piciorul scalamb si capul spart, ajunsese baiat frumos.

Ia ca gasii si o poza cu el, cam veche.

grgftyuy 005

Poate imi fac vreme intre pauzele de potol sa mai caut poze cu potaile, oricum, sigur urmeaza Rott. Reiau, articolul e vag spicuit din revista, acolo l-am citit, nu e meritul meu informarea data de medici, va multumesc.

rororo

Schnauzer pitic

Dedicata cui se simte si cu mult drag.

Slide1

Imi pare rau ca nu e cu haleala.

Nu e meritul meu decat ca mi-am insusit cunostintele date de doctorul Ionuc Mandras din Germania, asa ca ce reproduc e meritul dumnealui.

Cum stim toti e vorba de acea rasa cu trei talii, baban, mijlociu si pitic. Domnul doctor spune ca originea e de la o rasa straveche, cainii de turba, Canis Familiaris Palustris care au trait aproximativ acum 12.000 de ani.

Au oarece in comun cu Pinscher-ii, dar rasa s-a denumit oficial asa abia in 1842.

Denumirea rasei e oarecum peiorativa, insemnand bot, mutra, moaca. Teoria domnului doctor (cu care nu sunt in totalitate de acord) e ca erau caini care insoteau trasurile si carutele. Nu sunt de acord pentru ca am cercetat mai mult alte rase, copoi, ogari, dalmatieni, nu cred ca un caine atat de mic cu picioare atat de scurte putea tine pasul cu caii. Sigur, parerea mea nu e fundamentata pe nimic, e doar o parere.

Mai degraba cred ca grifonii de grajd erau luati la bord, desigur, nici asta nu pot argumenta. Cred ca mai degraba au fost confundati cu pinscherii, mai ales ca talia era apropiata de pincherul maimutza. (scuzati de tz).

Ma bazez si pe faptul ca Pinscher Klub a fuzionat cu Bavarian Schnauzer Klub si, pe undeva, s-au produs niste confuzii.

Acum din Salajean, o faza misto, trecand peste cele de mai sus care nu imi apartin in majoritate, am precizat sursa. Athos, Schnauzer urias, vecinul, campion la oarece lupte, pus sa tina un intrerupator, comutator, mama ma-sii ce era, sa il legam la sursa.

Io si stapanul schnauzerului urias, nu pitic. Care s-a delegat sa dea, daca ma intelegeti, nasuri in bile. Bai, da i-a dat de ne-am imprastiat de ras. Ala, saracul, cu mainile sus, cu ce rahat de scula tinea, facea: au, au, au, au.

Reiterez ca articolul este bazat pe cele citite de mine dar scrise de un medic german, sa nu existe dubii. Cui ii e dedicat, stie, Kasey, sa traiesti.

Urmeaza sa imi dedic ceva eu mie, tot legat de caini, ca haleu, joi si toamna.

rororo

Na ca mai sa uit sa v-o arat pe Mozzarella de vorba cu vrabiile si ciocanitorile.

Slide2

re-rororo