Potol de stat pe derriere

Sau, cum zice profa mea de portugheza, de stat pe bundinha, io recunosc, nu am ajuns la lucruri atat de fine si am intrebat.

Am niste minute, ma uit in aparat si va arat poze, cui nu ii place sa fie sanatos, ca e exact cum vorbeam cu Elena, iti mai ajunge si cutitul la os, cum io ma tai numai cu lama de ras, ca imi e frica de cutit, o sa scriu despre comfort food.

Prima oara, au fost pufuletiiiiiii. Combinati cu un sandwich si muraciuni. Da, m-am simtit confortabil.

A urmat gratarul sub batatorul de covoare. Eu nu bat covoare, ca le doare, dar am batut apropos vecinului: bah, imi intra tot fumul in casa, da si tu un mic, o fleica ceva, ca te iert, nu pun drogata pe tine. Raspuns corect: da un pahar bun de vin de tara nu vrei? Ce era sa fac, era si bun, ma-sa pe gheata.

Inca mai miroase a gratar de final de saptamana, confortabil, e drept.

Primii cadoaie, cu cantec. Adica io stateam dupa veterinari si un prieten a trambalat o gramada de chestii pentru mine, neasteptat, pana in fata usii, ca stia ca nu pot cara. Ia uite bai, mai sunt si oameni pe lume, rari, dar sunt. Rezultat corect? Drogata a luat in stapanire noua cuvertura care nici macar nu e bej. Sper sa fie buni si detergentii primiti sa o scoata la lumina.

Da, stiu ca nu arata prea bine gagica, nu depinde de mine. Inca, pana imi iau bata de „beizbol” cand ma enervez si ii aranjez io pe toti rupinpulistii.

Trecem acum la potol, primii ce imi place mie mult rau, ton de la Consorcio. Nu stiu tizo cat nu iti place tie salata aia, bai, dar cu ton, e arma mortala, confortabil potol.

Preferata si de mine si de potaie.

Promit ca, daca norocul va face sa fie bine sau rau, ca tot noroc e, nu o sa mai aduc vorba despre galiganca, dar momentan am un pitic. Cat despre comfort food, mistocareala nu e neaparat la adresa blogoenglosferei romanesti, ca si chinezoaicele alea maritate cu americani de care e plin netul, tot expresii din astea de parvenite folosesc.

Iertati nearanjamentul.

Si, de final, promovez cu adevarat haleul de stat pe poponet pana se indura cineva sa dezpotmoleasca niste amarate de analize. Acesta este:

In ordinea intrarii pe teren: un bourbon de care nu am mai baut niciodata, absolut bestial, nu va inghesuiti, nu spargeti geamurile, am doar cinci sticle. O bricheta kitsch la care tin ca la ochii din cap, pe care am readus-o in stare de functionare, e de la prietenul meu, Jaga, stiu ca nu ma citeste, asa ca pot scrie sa ma pupe in comfort.

Un LM lung si un sfert de bere fasaita. Viata e frumoasa cu atatia prieteni pe masa. Ma mir ca uischeanul a ajuns integru atata drum. Mai am si niste sorturi meseriase de bucatarie, pozam alta data, intai sa iau farasul si matura sa adun drogata.

Va rororo pe toti prietenii si idem si celorlalti carcotasi. Avui chef de scris, ce sa fac.

Mancarea preferata

Saga o las la final, pentru ca, inevitabil, continua. E, ideea e ca Drogata, care mananca si pietre de moara, are o chestie de care e indragostita, e rororo la maxim, face ca trenul in gara de nord, est, sud si vest si, culmea, pana acum nu m-am gandit ca as putea sa ii dau unei potai asa ceva.

Nu va imaginati ca i-am dat o tona, cate putintel, dar nu am vazut caine mai fericit. Pararaaam, mancarea ei favorita e salata de boeuf, ma rog, a rusului, ca nu are carne, dar in general eu tot cam la fel o fac si ii zic boeuf din obisnuinta.

Nu am facut poza noua, sa nu o mai stresez pe asta ca sa aud iarasi „marim doza de fenobarbital ca analizele vin nu stiu cand”. Asa ca am cautat poze mai vechi.

Craciun 2009

Craciun 2010

Da, stiu, crevetele nu e bou, dar asa a fost in anul ala. Bai si mai aveam unul misto dar nu imi intoarce porcul asta cautarea.

Haaaa, tot gogu de baza, gasita si salata aia de oarecum boeuf.

Decorata cu portretul sarbatoritului, tot 2009.

No bun, amu sa revenim la saga, nu ca lamentare, nu ca plangere de vreme si bani, asa, poate va loviti si voi, ca io stau pe coor de deja 12 zile din cauza competentilor. De fapt nu e vina lor ca nu avem in tarisoara asta bogata plina de jeep-uri si motoare niste rahaturi de aparatura medicala ca lumea, fac si ei ce pot.

Mie mi-au zis, tine potaia in viata, marim doza, marim doza (am atata minte sa nu mai cred ce imi zic medicii, spre deloc) sa vie analizele. Voci blande ma iau cu „doooaaaaaaaaamnaaaaaaaa” (si ce e la gura mea numai doamna nu sunt zilele astea). Analizele, canci, blocate prin Germania, curieri, idioti, obositi, adormiti de munca multa (da, sunt medici foarte obositi, fara misto). Io astept. Pe banii, cui, nu ai lor, da? Ai posesorului idioatei si drogatei care se imprastie ca un ou scapat din mana zilnic.

Ramane sa sun maine. Nu de alta, dar poate mai are nevoie nenea sau tanti de la vodafone de o geaca noua sau o vacanta in Grecia pe factura mea, ca primii un card, cica exclusivist, cand imi fac nervi o sa ma duc sa vad ce kila mea inseamna aia, ca din pliant nu am inteles si in plus, eu nu am cerut asa ceva.

Asa ca, precum la razbel, potaia e afara sa ia aer la capatana, io in transee, deci tot greva, salata de boeuf fara boeuf se pare ca e buna ca a disparut repede, daca iese soarele si nu mai bag iara la spalat ce face michimausa asta, pozez si ce minune si mandrete de potol am mai facut.

Am scris mult? Da, avui chef dupa intrenevederea cu medicii, ca m-am enervat. Nu pe ei, in general pe tara asta dotata cu pisi si pitzi care isi permit sa se duca te miri unde ca sa se lobotomizeze, cat mai mult pe banii statului.

Pe Casi, Drogata, o tin sub control conform unor observatii de niste zile, inca mai merge, dar pana nu vad analizele, nu stiu cat. Doamne ajuta. Ba nu, ca si ala e un bulangiu, o sa ma vad eu cu el odata si il iau de guler, sa vedem ce are de zis atunci.

rororo