It’s Halloween

Ideea mi-a venit dupa etapa vopsirii de jenti si sculptarea unui dovleac pentru fetita vecinului (nu de mine, eu doar am asistat si am facut poze, poate le pun maine). Am gasit pe un site, ourbites.com zeci de idei misto, dati pe link. Nu sunt adepta sarbatorilor imprumutate, dar atata timp cat copiii se distreaza si isi pun in aplicare talentele, nu e nimic rau in asta. Chit ca putini cauta sa vada de unde vine sarbatoarea, pana la urma nu stiu daca e important, se poate gasi pe net orice informatie, asa ca daca ii intereseaza pe aia mici, gasesc si singuri.

Desi ideile si realizarile de la link-ul mai sus pus sunt super, pun si poze de la mine, de anul trecut, de la un concurs cu care ne-am distrat pe Culinar.

Caci nu imi permit sa preiau pozele altora, asta am, asta dau. Asadar:

Schelet din covrigei cu cascaval

Oua umplute cu paianjeni (astea vad ca sunt la moda in blogosfera internationala si anul acesta)

Martian balos

Supa crema de Jack

Dovleac rau in mlastina verde

Mai am dar cred ca sunt suficiente 🙂

Na ca era sa uit melodia: Helloween (da, cu E, nu cu A) cu melodia Halloween (de data asta cu A)astia ca si aia de la Dream Theater cred ca au inregistrat trupa cand erau ranga de beti. In ciuda intro-ului, restul piesei e misto.

Acum povestea de incheiere, v-am mai povestit de magarusii care trag carutele tiganilor care aduna din gunoaie pe categorii de materiale reciclabile. Azi s-au nimerit doi (din trei) aproape odata, la o ghena distanta si s-au luat la cearta. Nu magarii, stapanii. Ma mananca odata sa ii rog sa ma lase sa fac o poza animalelor (precis contra cost si ma iertati ca am zis animale magarilor care sunt absolut frumosi, muncitori si ascultatori, trebuia sa ma refer la tabara adversa).

Pentru ca sunt personalizati si, in general, am vazut ca se prefera sa fie magarushe. Una dintre ele are un trandafir in coama si cealalta, Lola, are palarie de fetru. Daca imi iau inima in dinti si am si aparatul la mine, cazuri rare ambele, poate reusesc sa le fac o poza protagonistelor.

Lola e cea mai rasfatata, am vazut ca i-a pus tiganul si burete la chinga, sa nu o roada, dar cu batul pe cocoasa tot ii da. Asa sunt oamenii, buni, varful lantului trofic, doar si tiganii ie oameni si, cine mai stie povestea aia veche, ei bat animalele pentru ca sunt saraci.

rororo

Mic dejun de sambata

Prin 2010 am primit niste carnati de vanat, bio de bio*, caprioara, iepure, mistret, nu stiu reteta, dar au fost deosebiti. La vremea aia i-am fript si i-am mancat cu picioci rantaliti.

Acum avem alte specialitati. Cum ii zice, potol confortabil (ma omoara, la doua articole pe foodgawker, ca eu acolo bag nasul sa vad ce mai misca, toti is cu comfort food).

Scopul declarat al „retetelor” e sa pun si melodii care sa se potriveasca, sa va bucure in timp ce le savurati in lumina blanda a razelor soarelui tomnatic, ce se unduieste fin in adierea unui vant delicat, care face sa cante in surdina frunzele ce vor asterne un covor la picioarele voastre, pentru a lasa loc, primavara, mugurilor ce vor da un nou sens vietii.

Pentru prima reteta de panini avem nevoie de salam de casa, paine bio, o plita, gogosari si niste unt.

Se frig pe plita, fara ulei, se scoate gogosarul din borcan.

Se ung feliile cu unt (care inevitabil se va topi si va curge pe noul tricou proaspat scos de la spalat.

Si se face paninul (ideea mi-a venit de la melodia care va urma).

Si de aici ideea, de la melodia care are versurile: „soli, mangiando un panino in due„. Asa ca l-am, cum se zice, splituit.

Iata si melodia retetei:

Pentru reteta a doua avem nevoie de inima de animal nechinuit, ucis prin impuscare. Folosim aceeasi plita, stearsa cu un servetel, nu e Delimano, dar merge.

E drept ca ustensilele mele sunt mai vechi decat reclamele la TV, dar ma iertati. Sucim inima de pe o parte pe alta, se chirceste, zici ca a chinuit-o cineva, mai sa dea in „infract„.

Trebuie turtita, sa se friga cat de cat uniform asa ca am ales o solutie. Tema de concurs, daca ghiceste cineva solutia dupa poza urmatoare, are un premiu de la mine, premiu ce va fi anuntat ulterior.

Productia meschina la hectar.

Se serveste tomnatic, pe frunze de vita de vie cu hrean cu maioneza, toate, iarasi, de casa, bio*.

Pentru memet, animal00 adica, am si clozap, in amintirea vremurilor bune.

Melodia pentru aceasta reteta este:

Inainte sa iau rororo de la vopsit jenti cu vecinii, sa va explic stelutele, deci ce avem noi bio, punctual.

*

– salamul e unul ordinar, de vara;
– inima e de porc, tot ordinar, ca sa o tai cubulete, ca o trec pe asta pe dresaj intensiv, ca nu se mai poate cu ea;
– gogosarii sunt bio, pusi de Doina, nu de mine;
– desi am luat inima pentru catea, am furat toti din ea;
– hreanul e Univer;
– acest post este un pamflet, ca sunt din generatia care se bucura sa vada o felie de carne pe masa, nu din cea care se bucura ca se poate paste iarba din parc, nu are o adresa anume, asa mi-a traznit;
– premiul la poza aia ramane valabil (de fapt am apasat eu pe un buton aiurea si a iesit prostia aia si am lasat-o asa, mi s-a parut amuzant).

Asa ca: rororo.

Bors de vaca

I-am zis asa ca am fiert la ea la presiune de mi-a venit pofta de o bere, deci ce vita, ce vacuta, vaca. Sau bou. Mi-am adus aminte de un cantec din copilarie, l-am invatat intr-o tabara de pregatire pentru 23 august. Era cam asa (nu pot sa va spun cum suna, inspirat din folclorul nu stiu caror popoare):

O vaca avea un bou,
(dupa fiecare vers cei fara voce spuneau: vaca, bou, vaca, bou, un fel de cor)
Frumos sa-l pui de bibelou (vaca, bou, vaca, bou)
Dar boul, bou, ce sa-i faci (vaca, bou, vaca, bou)
S-a-ndragostit de alte vaci (vaca, bou, vaca, bou)

SI venea refrenul zbierat:

Vacoooo, vacooooo, ti-am adus un bououou (vaca, bou, vaca, bou)
Sa ti-l fac cadououou (vaca, bou, vaca bou)

Mai avea o strofa dar nu o mai retin exact, era cu a doua zi la islaz, sa-i faca vacii in necaz nu mai stiu ce a facut boul, dar era printre favorite, dupa ala cu tipul plecat la armata si tipa care nu l-a asteptat si mama ei i-a zis lui ca ea a murit. Asta folk nene, folclor autentic.

Asa, sa trecem la vaca noastra.

Baza de legume a fost facuta, nu mai reiau toate legumele inabusite, odata cu supa de legume.

Vaca, un rasol fara os, absolut superb, a fiert la oala cu presiune separat, sa zic, vreo patru ore? Proaspata nenorocita, vezi, lumea daca nu stie, vrea sa fie vaca proaspata, nu zacuta.

Fireste ca si la supa mea si la supa „lor” am pus spre final cartofii si dovleceii, am pus o galetusa de supa de oase de la congelator ramasa de la mancarea de conopida cu carne de vita (degresata) spre si mai final pasta de tomate, aproape de tot de final, borsul (foarte bun cel de la Olympia) si chiar la final, leustean.

A iesit iarasi cu gust de crasma, de cazan, doar ca acra, aia din carciuma stiti ca nu e mai niciodata acrita, dar daca e bors, e bors. Am o veste proasta insa pentru don Puiu, aproape nema strelici, imi pare rau, dar aia de legume are.

================

Doua chestiuni pe langa, ca astazi nu (cred ca) mai gatesc nimica.

Frunzele de vita de vie le-am rupt acum vreo saptamana sa le pun pe langa nu mai stiu ce. Le-am uitat pe un raft si s-au uscat impecabil si au ramas verzi, verzi. Are cineva idee, se pot conserva prin uscare, ca tutunul? Si daca da, oare se pot rehidrata? Adica sa le pastrez uscate si sa le oparesc, apoi sa fac marmalute? Daca nu stie nimeni, maine incerc eu si va spun.

Si a doua, v-am zis de covrigul de la Mega, ala cam naspa pe care m-am chinuit sa il molfai langa carnatii bavarezi.

A ramas cam jumatate, dimineata era mai mult decat piatra, obiect contondent cu care se pot ameninta talharii. Vine scroafa de afara, asteapta haleu (recompensa ca vine de buna voie acasa). Zic, fac misto de ea, ii dau covrigul. Il ia (de fapt ea nu mananca, absoarbe, power mii de wati), da sa manance, pauza. Extrem de serioasa se duce in patul ei (are patul si salteaua ei, da?), iau aparatul sa o fac de ras, pana iau, pana deschid, ia covrigul de unde nu-i.

Asa ca de azi (jur cu mana pe cuore ca era piatra, roca, beton armat covrigul) pot spune pe bune: cainele meu mananca si pietre.

rororo