White Knuckles

Azi fiind zi de relache, pana fac eu pane-urile din cauza zuzei si a zozoricii mai dureaza, am regasit o melodie veche si o pun pentru catelari (inclusiv Bogdana, apar niste belgieni). Repet ca toti cateii din clip sunt din adaposturi, deci abandonati si e infiorator de greu sa faci asa un clip, cine a dresat caini la semn, stie.

Dar e atat de misto ca ma tot benoclez la el pana imi fac curaj sa imi misc fundul la treaba, na, e duminica, nici frunzele nu fosnesc.

Va recomand, celor care nu l-ati mai vazut de minim doua ori (clipul zic, l-am mai pus de doua ori minim, dar e asa misto).

Si din spatele scenei, chit ca nu sunt multe de spus, mie mi se pare emotionant cum se straduiesc amarastenii aia.

Cum zice si nenea din clip, pana si el poate fi dresat cu o felie de pizza 😀 Rog cei cu afectiuni la capatana si lipsa de respect fata de animale sa nu se uite, in schimb ceilalti, sa mai caute, ca se mai gasesc tomberonezi mai destepti decat unii care lucreaza la firme importante.

Cum era in Natural Born Killer? Momentul realizarii e un pas important 🙂 Nu, nu sunt necajita pe nimeni azi, aveam chref sa ii revad pe parlitii astia, numai sa nu ma apuc de paneuri pentru zuza :)))

La Grange

Daca tot o tin in diverse, pentru iubitorii genului, am gasit un Live in Tokyo cu Satriani, Vai, Petrucci si, desi nu scrie in titlu, e si un Billy Sheehan pe acolo, nenea cu vocea (care, dupa parerea mea, alaturi de cativa, gen Geddy Lee sau Claypool, nu il mai nominalizez pe prietenul meu Bucur care este un basist de exceptie, daca avea noroc statea pe piedestal langa ceilalti).

Asadar, doar pentru iubitori, mie mi se pare de exceptie.

(e cam tampit youtube, imi da niste link-uri de la un comp la altul de nu mai stiu care e bun, dupa link-uri, aparent nici unul, sper sa vedeti ceva, ma iertati dar nu e vina mea, e vinul casei si mi s-a mai stricat si compresorul).

Amu sigur ca si Satriani si Petrucci sunt buni, dar eu tot basul lui Billy si Ibanezul lui Vai le am la inima, gen corason. Io zic sa ascultati, pare jam session, dar mie mi se pare foarte bine pusa la punct, plus controalele, nu ma pricep cam spre deloc, de aia spun ca doar mi se pare. E si jam pe alocuri, dar clar e lucrata.

Savurati. rororo

Just a gigolo

V-am zis ca azi o fredonez cu unghii tricolore, o viitoare placinta cu mere (nu am facut in viata mea, dar voi face), ascult muzicile anilor mei, asa ca va mai trag o melodie cu nebunii mei de „obzecisti”, ma apucai sa dau in Dave Lee Roth. As fi dat eu in el, dar la varsta lui de varf, asa ca o punem pe aia cu Just a Gigolo, chit ca nu e a lui (daca va arde cautati si Yankee Rose, e misto foc).

So, he is just a gigolo, rolling, Dave!!!!

Pentru cine nu prinde caterinca, scuze, sunt niste ani in urma 😀

rororo

editez ca pe compul asta nu stiu daca se aude bine si se vede bine clipul, daca nu, „sarci” dupa david lee roth just a gigolo. caterinca e crunta la adresa tuturor chestiilor intamplate prin state in anii 80, de la scandalurile cu aselenizarea pana la ciudatii care incercau sa se afirme in muzica si in showbiz. si, daca ma intrebati pe mine, i-a iesit misto.

mistoul a pornit cam dupa ce a fost dat afara de la Van Halen (pe niste motive obscure, cam si Mustaine de la Metallica, pentru niste prostii, mare rahat, droguri, alcool, facut chestii cu felii de paine pe care nu le pot reproduce, tampenii). Si Dave s-a suparat. Cum si el si Mustaine o sa ramana trupetii mei de suflet (desi Eddie a jurat ca nu va mai canta niciodata intr-o sala in care va concerta circarul de Dave, a facut-o, ba s-a mai urcat pe scena chiar cu el), declar cu mana pe corason neespinado ca, dupa opinia mea marunta si nebagata in seama de lumea importanta muzicala, ambii Dave (si Mustaine si Lee Roth) au facut muzica de o mie de ori mai buna decat atunci cand au activat in maretele formatii nemaivazute.

Azi am zi de lectii, dar nah, am chef le muzici si desen, zi artizdica 😀

pun io si Yankee Rose daca tot am redeschis sa incerc sa explic cate ceva pentru cine intelege.

And so, the adventure begins:

re-rororo

Lectie de desen, partea intai

Azi nu am chef, nu gatesc, citesc. Asa mi-a venit ideea sa explic cui are chef cam cum am invatat eu sa desenez.

O sa vi se para greu, dar nu e, chiar autodidact fiind. Mai intai nu cumperi tigari si langosi cand esti la liceu. In loc sa dai 3 lei pe langosi cu branza, poti da 350 de lei pe o carte impresionanta, in cazul fericit in care ai pasiuni si bati anticariatele.

Dupa care te apuci sa citesti la greu intr-o limba straina pe care nu ai invatat-o, sa zicem, in acest caz, franceza. Nu, nu stiu sa pronunt o boaba, dar inteleg peste 90% din ce citesc datorita cartii.

Pasionata fiind de cai de mica, practicand echitatia, m-au interesat amanunte pe care vi le voi expune ca pe mici lectii care mie mi-au folosit sa il pot desena lejer pe „Blondu”.

Mentionez ca pozele sunt facute dupa cartea de la Saumur scrisa de doi medici importanti, medaliati, mare parte sunt litografii si, cand o sa imi rascolesc damigeana de desene o sa va arat cum le-am facut si eu.

No bun, ca sa desenezi ceva ce iti place, trebuie sa intri in amanunte (stiti ca si bursucului i-am studiat intai anatomia pana l-am caricaturizat).

Din punctul meu de vedere important e scheletul si angulatura.

Repet, nu am studiat cu nimeni, decat cu mine insami si cartile doftorilor. Asa ca partea a doua e ce acopera ce v-am aratat mai sus, in esenta, ca sa nu folosesc expresii ciudate, pielea, invelisul si cum e el asa, adica:

Caracteristicele generale ale fiecarei parti a animalului/omului desenat, se intelege de la sine ca se citesc, fie si in treacat.

Partea a treia este moaca subiectului, pentru care e interesant de studiat structura faciala. Am vazut pe net desene vandute scump, colorate, frumoase, care plasau ochii unui cal cam in locul celor de bursuc.

Asa ca vrem sa vedem macar vag structura faciala, ca sa nu ii punem ochii in nas.

O sa radeti, dar si dentitia e o parte integranta din ansamblu.

Trecem la aranjamentul muscular care da atat personalitatea subiectului, cat si realitate, oricat de mult l-am caricaturiza.

Importante sunt si punctele de sprijin, desigur, in desen apar aplomburi perfecte, nu toti subiectii sunt dotati de la natura cu acel dar care se cheama „perfectiune” dar e bine sa le stim.

Nefiind vorba de o natura moarta, invatam si cam cum se misca subiectul, indiferent care o fi el, eu am ales un cal ca na, bursucii sunt mai dificili.

Mergem putin mai departe ca sa aflam unde dispunem ochii, de ce scoate Blondu limba pe unde o scoate (am incalecat un cal poreclit „Limba” care a rupt coastele cuiva). Si de ce capul unui cal, atat de expresiv, e important in mecanismul digestiei.

Trecem de aparatul digestiv, ca e o lectie scurta, ne oprim la cel respirator, pentru ca, spre deosebire de multe specii, la cabaline conteaza foarte mult faptul ca plamanii sunt mari, desi unii considera lobii oarecum distincti, la cal, eu ii spun „motor” plamanului.

Conteaza la desen ca sa poti face cat de cat corect capacitatea toracica.

Daca ma intrebati (stiu ca nu are nimeni rabdare sa citeasca atata, zic si eu), mie cel mai mult mi-a placut aparatul respirator, daca ati vazut un cal alergat sau obosit, venele umflate, poate intelegeri de ce e atat de importanta inima si pe unde isi face ea treaba.

Totul fiind legat de venele animalului, se poate realiza un desen cat de cat corect, nu musai sa stii pe unde sunt cele testiculare, dar vag pe unde se afla venele cave anterioare si posterioare, pulmonare si asa mai departe, ajuta.

Recunosc, cei care au citit, iara sunt mai nebuni ca mine, am rezumat cat am putut si pe limba oricui, celelalte sapte sute si nu mai stiu cat de pagini le las daca am un feedback pozitiv 😀

Am si desene facute de mine dupa cele de mai sus, dar imi e lene sa le caut acuma, ideea e ca, pentru a desena un blond patrat si caraghios, e bine sa aveti cateva detalii tehnice, cam ca atunci cand desenati sau reparati o masina, in cazul in care nu puteti suna un prieten.

Gata pe ziua de azi ca avem bursuci de desenat 😀

rororo

edit ca uitai, cartea e editia de dupa razboi, 1895, scoasa de ministerul de agricultura francez si scrisa de doi medici, la editura militara, ca sa nu credeti ca am scos eu din mine, doamne fereste asa ceva, doar am citit acolo.