Un calut si un arici

Ieri am fost cu o prietena sa pregatim un proiect. Gandit si facut la fata locului (schita mea uitai sa o pozez), a fost nemaipomenit.

Mi-a mai adus aminte de ceva (va zic la final) dar am ramas cu aceeasi impresie, copiii sunt toti la fel, niste ingerasi, incercati sa nu ii stricati. Si sa nu radeti de desene, pentru ca absolut toti, chiar si cei mai timizi, s-au straduit din greu si toate creatiile, indiferent de ce credeti voi, sunt frumoase ca ei.

Pozele sunt absolut la intamplare pe genunchi la ce am nimerit, sunt atat de diverse si atat de pline de personalitate fiecare in parte, incat m-au facut sa ma gandesc in drum spre casa la probleme existentiale.

Nu o sa mai dau amanunte, ca cine stie ce parinti pe unde umbla si nu vrem sa le stricam surpriza de craciun, inceputul povestii este cu un calut si un arici care s-au vazut si ei trecand pe aici.

Ca sa va faceti o idee, sunt copilasi de clasa a doua, au ascultat niste instructiuni si pe urma si-au pus la bataie imaginatia si au adaugat in decor ce le placea lor mai mult, fiecare are alta pasiune, de la roboti la papagali, sunt extraordinar de scumpi.

Cum ziceam, nu dau detalii, caci sunt activitati extrascolare, dar mi-am amintit de o doamna care a profesat la o clasa speciala, de copii cu probleme, careia, sa tot fi fost anul 2006, i-am dedicat un portret cu care nu am castigat (parca, zici ca a fost acum un secol), un concurs de literatura.

Doamna (tot am tendinta sa zic tovarasa :D) inca nu beneficiaza, ca nu mai scriu, dar ii redau ce am scris despre cealalta doamna, din Severin, care avea niste copii mari pe care nu ii voia nimeni si care o iubeau enorm. Iaca, copy/paste (greu mai gasesti bre ceva, ‘mi-ar starea de ras, cu computer forensicsu asta).

Portretul Doamnei

De H. J.

M-am gandit sa ii dedic un poem dar soarta, secolul si informatia ceruta cu viteza pegasului cu sa scurta m-a facut sa ii spun aici, fara multe zorzoane cum vad eu persoana care este, in toata splendida timiditate a domniei sale.

Stiu ca o veti recunoaste, copil trecut prin viata ca o zbatere de efemerida, respirand bunatate din pori pana in azuriul irisului, poate singura dovada a faptului ca «rautatea» este un cuvant ce nu isi are locul in dictionar.

Zambet feciorelnic obosit de valurile vazduhului ce i-a rasarit in fiecare dimineata din soarele cestii de cafea, picurand un pic de rabdare si un zambet oriunde a gasit o coala velina pe care poate scrie macar un rand.

Domnul a avut grija sa isi aleaga Madonnele in asa fel incat sa ii semene si fecioarele pacatoase cu precadere din tagma necuviintelor dansei.

Pana si injuraturile ii sunt calde, precum catifelate sunt sunetele lasate sa se sparga de peretii unui univers conformist, de notele asternute pentru vreun pianist indraznet de Chopin.

Mai multe numai Creatorul va poate invata sa vedeti, uitandu-va undeva, aproape, mult mai aproape de cat puteti sa va imaginati: langa inima fiecaruia dintre cei ce cititi aceste randuri.

Dragile mele DOAMNE, lumea e mai frumoasa cu voi.

Final de saptamana fain si rororo.

edit: concursul era cu niste cuvinte impuse, deci nu va speriati, ca nu scriu asa de obicei, acum mi-am amintit, anul ala e asa departe ca naiba mai retine diverse amanunte.

Reclame