Alaska

Da, stiu, alt film pe care trebuia sa il vad in anii 90. Alaska m-a impresionat mai tare decat multe megaproductii moderne, desi nu imi place la cinematograf, pe asta sigur as fi vrut sa il vad acolo.

In afara de niste peisaje dementiale, trecand peste aspectele povestii, sonor si imagine, m-am vazut pe undeva in pielea personajelor. Sa lasi totul ca sa ajuti pe cineva drag, acuma da, e desuet, dar macar pentru imagini si ursulet merita vazut (ursuletul fiind un polar care e cel mai baban si agresiv urs, dar in film e prezentat ca un catelus delicat, nu lasati copiii sa creada asta, dupa Fram au fost nenumarate accidente la Zoo Baneasa).

Reiau, peisajele sunt fenomenalele, povestea, ca orice fictiune, depinde de chef, filmarile sunt superbe.
Daca ati trait ca mine, necinefili, in ignoranta, il recomand. Si din nou repet, ursii polari NU sunt prietenosi, ceea ce e in film, ca si la stiri, e pura fictiune.

rororo

Peter Petrie si Wallace and Gromit

Au ambele legatura cu bucataria, vorbeam despre separarea albusului de galbenus (trucul cu sticla, mana, blabla) si cineva nu stia (inca) de Peter Petrie, asa ca sa o romglezesc: meet Peter Petrie.

Wallace si Gromit sunt niste personaje la fel de ca lumea ca ursul Bernard, vi le recomand, mai ales ca aventurile lor se petrec in bucatarie, sufragerie, asa, ca intre noi, muierile, numai ca ala e barbat (daca ma intrebati pe mine e foarte discriminant desenul, pentru barbati urati si singuri, dar e atat de haios).

Meet Wallace and Gromit:

Gata pe ziua de azi, poate un snitel si gata, sunt fericita ca am inteles niste chestii de la veterinari si obosita franta cu diverse crize, nu numai ale cainelui, deci rororo.

Apunake si Bursu Bursucila la coada cratitei

Mai exact, budinca de paste cu carne, ca sa incercam sa fim obiectivi.

Exista o zi in viata unui om mai tampita ca altele, cand nici de mancare nu am chef, asa ca i-am pus pe cei doi eroi la treaba. Apunake, e un ursulet care crede ca toate ies, cum mai citeste si el, nemaipomenite, mmm si delicioase. Si sa vedeti ce a facut lenesul.

A amestecat jumatate de kilogram de carne tocata cu jumatate de kilogram de carnati condimentati (scosi din pielita)m a adaugat trei oua, cascaval ras si condimente.

Dupa ce a amestecat bine, ursuletul Apunake a pus niste paste, de care a avut, integrale. Si iarasi si-a bagat gherutele in amestec.

Bursu i-a spus sa puna mai multa grasime, apunake, nu si nu. A pus totul in vasul mostenit din mosi stramosi, a acoperit cu apa, felii de kaizer, ca ramasesera fara rosii, apoi a copt.

Daca ma intrebati pe mine si pe Cassa Linda, ar fi fost mai bine sa fie carnea mai grasa, condimentele mai iuti si mai putine oua, dar a mers, insa astazi nu mai e la fel de savuroasa, trebuie reincalzita.

Dar dupa ce s-au ciondanit toata ziua, Apunake si Bursu s-au luat la bataie, cine o fi castigat, nu stiu.

Am impresia ca bursucul are aliati la multe ore si ape distanta, ajuns acolo dupa multe zile. Unde, culmea a gatit si el ieri ceva asemanator dar cu felii de tortilla. Si iaca si dovezile cu bursucul frate de cruce.

Am uitat sa va prezint si personajele impricinate, prinse in toiul bataliei.

Nu stiu voi cat ati inteles din reteta data de lenesul de Apunake, e comestibila, a durat cinci minute sa fie facuta si pe urma, sincer, toate prostiile puse pe net sunt megafantastice si ultradelicioase, plus mmm si mniam, eu daca am dat o zbarca, o pun si eu in capul altora, ca doar nu e sa ma fac de ras in blogosfera, sa cad in dizgratie si sa nu iau decoratie, nu?

rororo